Între Cișmigiu și Universitate. În fața cercului militar stă un bătrân… Am trecut pe lângă el fără să-l observăm. Nu am privit în jos la el.
„Auzi… Ajută-mă te rog, dă-mi te rog moneda de mai încolo!”
Atunci l-am văzut… un bătrân fără picioare dar cu mănuși chirurgicale. Probabil un cerșetor care și-a pierdut moneda salvatoare (aducătoare de Kent 🙂
„Mai în spate… Pe acolo”
Ne uitam disperați pe jos dar nu vedeam nimic.
„Acolo… chiar în buzunarul tău”
🙂 Am zâmbit larg și am trecut mai departe, un tânăr care trecea pe lângă mine îmi spunându-mi că mă păcălește. Am mers 5 metri și m-am oprit. M-am căutat de măruntis fără succes (pușculița mea îi mănâncă pe toți) așa că am scos o bancnotă de 1 leu să mergeam să îi dau.
„Nu am nevoie. O fac doar așa ca să mai zâmbiți și voi”
Oare chiar așa fețe de oameni posomorâți avem dacă cineva fără picioare ne vede triști?
mh. frumos. trist si nu prea. 🙂
🙂 daca l-ai fi vazut nu ti s-ar fi parut! El, catre o tipa care trecea prin fata: “Da-te la o parte ca strici filmul”, continuand sa zambeasca la camera:)