$CATALINA_BASE

îmi plac lucrurile simple. Cel puțin când vine vorba de calculatoare. Îmi place să dau dublu click pe un „.exe”, Next, Next, I agree, Complete, Next, Finish. Eventual între două next-uri să introduc și serialul, aflat de preferință în „serial.txt” în folderul de instalare. De ce pot fi toate atât de simple?

Ieri și azi dimineață m-am chinuit câte ore să fac să-mi fie recunoscută comanda „ANT” din DOS… am început și eu frumos cu manualul. Sărit peste primele rânduri, trecut direct la ce trebuie să copiez și unde. Pretty easy. Apoi trebuiau setate variabilele „ANT_HOME”, „JAVA_HOME” și încă ceva pe acolo. Destul de simplu. La final când să testez… „ANT is not recognized as an internal or external command” Nu zău aș adăuga eu! Verific încă o dată dacă am setat ce trebuie unde trebuie (nu știu dacă e corect că PATH să înceapă cu „.;” dar asta e altă problemă) iar apoi mi-am zis să citesc din nou manualul. Sărisem inițial peste un rând: „ To build and use Ant, you must have a JAXP-compliant XML parser installed and available on your classpath.”

Aha… Google is my friend… așa că am găsit imediat la ce se referea JAXP și că are nevoie de JSE 5.0… ok… aflu apoi că e inclus în JSE 5.0. Kit de 200mb, așa că las până dimineață. Probabil că majoritatea dintre voi ați înțeles deja că Java SE 5.0 e același lucru cu jdk1.5.0_06 dar pentru mine nu era. Îl aveam instalat… așa că am revenit la „Environment Variables”. Într-un final am reușit să-l fac să meargă. Ura…. Dar acum am probleme cu Eclipse și TomCat…

Când am început să scriu nu știam dacă trebuie setată $CATALINA_BASE. Răspunsul e nu!