Azi după ce am bântuit puțin prin centru am ajuns „La Motoare”. Era pustie terasa. E prima oară când am văzut-o atât de goală. Ne-am așezat pe o bancă de pe margine, cu fața spre bar… În fața noastră era o tipă singură la masă, care după 5 minute a început să scrie într-o agendă. Nimic deosebit. Noi trăiam în ritmul nostru… ne sărutam și stăteam unul în brațele celuilalt cu câte un pahar de Skol în față. Ne bucuram de viață și atât.
A venit și ora 5:20 și trebuia să plecăm… eu o așteptam cu trandafirul în mână în fața băii și tipa care era singură la masă vine la mine și îmi dă o foaie împăturită, spunându-mi să o citim mai târziu. Nu am reușit să reacționez că era deja plecată… Credeam că e vorba de un psalm sau o rugăciune menită să mă facă să mă pocăiesc… am deschis foaia și am rămas surprins… șocat… cu un zâmbet larg pe față…
Era o poezie (nu prea reușită dacă e să fiu obiectiv) dedicată nouă… În care spunea că se vede că ne iubim mult… ne spunea să fim la fel de fericiți în continuare… că zâmbetul nostru aduce fericire și celorlalți… S-a și semnat: Ana.
Acum o oră am primit un mesaj de la o prietenă comună: „Era Ana?” Chiar așa… Era Ana? Nu… nu era Ana dar probabil că puțin din ea s-a simțit și în acele cuvinte venite de la o necunoscută… Dacă îi spuneam eu cele scrise probabil că nu ar fi fost atât de impresionată… de șocată… Așa însă… Poate tipa a văzut mai mult decât îndrăznim noi să vedem după atât de puține zile… Cine știe… vom trăi și vom vedea… nu trebuie decât să zâmbim ca să nu o dezamăgim…
A verry big kiss and hug!
Unele lucruri sunt menite sa faca lumea mai frumoasa, sau macar perceptia asupra ei..Unele lucruri sunt atat de banale, incat refuzam sa le vedem si atat de simple incat nu stim cum sa le simtim..E de bine 🙂
mai, Ana, Ana….:-j