Întors de la un mic chef și trecut pe Bergenbier după 2 alte beri am ajuns inevitabil în fața crătiței. Cartofi prăjiți și crochete de pește. Pus în fața farfuriei albastre am descoperit cu stupoare că peștele aveva gust de pește, că în spatele susanului crocant se afla gustul care mă lăsa destul de indiferent.
La servici pentru că nici nu fumez și nici nu beau cafea am ajuns să beau multă apă, așa că de cel puțin 10 ori pe zi folosesc aparatul (nu știu cum să-i zic) de apă. Pentru a curge lichidul „magic” trebuie să apeși… am făcut asta de sute de ori. Cu toate astea acum câteva zile când un coleg în fața mea a făcut același lucru mi s-a părut cel mai ciudat lucru posibil. Eram convins că trebuie să dai în sus prostia aia. Așa că am dat în sus ca să îmi umplu cana. Evident că nici un strop nu a curs în cana mea albastră.
Morala? Nu vreau să intru în detalii dar cred că v-ați prins;)