Concurs de alergat azi în Poli. 25 de concurenți. 5 ture. Numărul 11 pe tricou. La 20.20 s-a dat startul. După prima tură eram pe 3. După a doua eram primul. La a treia am abandonat. Mă durea îngrozitor splina și ficatul. Nu cred că de asta am abandonat că aș fi terminat cred și celelalte 2 ture dacă aș fi insistat, dar nu cred că aș fi putut să văd cum mă depășesc unii. Nu pot lupta și gata! Cred că dacă ești bună la ceva ești bun pur și simplu, fără antrenament! Știu că mă înșel dar nici măcar de alergat nu mai am chef! Tot concursul ăsta mi-a adus aminte de o poveste pe care am citit-o mai de mult. De tare mult!
Cică a fost odată ca niciodată o jumătate! Și acea jumătate nu vroia decât să facă parte dintr-un întreg… e prea lungă povestea și prefer să fac un rezumat: și el ca și mine a renunțat atunci când ceea ce clădise părea a avea mici găuri că apoi să-i pară rău și să se întoarcă la întregul pe care îl lăsase. Apoi și-a dat seama de greșeala pe care o făcea și a preferat să renunțe… și așa a apărut o altă jumătate care din anumite unghiuri părea perfectă dar prefera să privească prin acele unghiuri mult prea drepte și opace… poveste scurtă și total incoerentă și totuși dau „Post”! Mă duc să-mi ling rănile la o timișoreană!