Insemnari

Cu placa

Filed under: Din viata — Gelu March 4, 2012 @ 22:30

Dupa postul de acum cateva zile cineva a comentat ca as putea sa incep sa povestesc despre orice (India, instalatori, mersul trenurilor) si sa ajung sa vorbesc despre sex, relatii, sentimente roz. As vrea sa-l contrazic povestindu-va despre experienta mea legata de datul cu placa, fara sa fac nici o aluzie legata de orice altceva.

Am pus pentru prima oara picioarele pe o placa acum patru ani. Am inceput fara instructor, doar cu niste sfaturi primite de la o prietena. Dupa doua ore fundul meu era plin de bataturi dar am indraznit sa urc pana in varful partiei. Dupa 40 de minute si 20 de cazaturi eram jos. Eram fericit. De atunci am mai fost doar de cateva ori pe an. De fiecare data m-am dat direct fara sa mai incerc sa invat lucruri noi asa ca dupa 4 ani eu tot “frunza” ma dau.

De fiecare data cand ajung pe partie ma uit plin de invidie la cei care reusesc sa schimbe de pe cantul din spate pe cel din fata. Eu am ramas mereu in pozitia invata aproape de unul singur in primele doua ore. As vrea sa invat si eu sa ma dau cum trebuie dar mi-e greu sa imi iau un instructor dupa ce am reusit sa cobor pe pante destul de dificile fara nici macar o cazatura. Am incercat sa invat singur, uitandu-ma la ceilalti cum isi tin picioarele si ce miscari fac dar dupa trei cazaturi ma intorc mereu la stilul meu practic. Prefer sa-mi iau placa in brate decat sa dau cu fata de zapada pe suprafetele aproape plate.

Azi m-am dat de sase ori. Partia era geniala. Chiar va recomand sa veniti in Gura Humorului pentru ski. Am incercat de fiecare data sa urc singur in telescaun, avand scuza ca am nevoie de spatiu pentru placa. Defapt nu vroiam sa incep discutii plictisitoate cu necunocuti sau, mai rau, sa asist la conversatii plictisitoare intre necunoscuti. De doua ori insa a trebuit sa impart “scaunul” cu cate un schior. Dupa cum banuiam, conversatiile au inceput de la sine (clasica intrebare: “Si, cum e cu placa”) si au continuat foarte natural inspre subiecte chiar interesante. In momentul in care am ajuns in varf chiar regretam ca nu mai puteam auzi din povestile tipului despre vacanta lui in Thailanda. Uneori fugi fara sa-ti dai seama exact de ce.

Stateam cu fata in zapada, dupa o tentativa de a merge pe cantul din fata, si-mi dadeam seama ca sunt pe drumul cel bun; reusisem sa merg asa vreo 200 de metri. M-am ridicat si mi-am continuat miscarile penibile de om care tocmai a pus claparii in legaturi. Au urmat apoi cateva pante destul de grele de care am trecut fara nici o problema. Mai aveam putin si ajungeam la sosire cu o singura cazatura si ma simteam extrem de bine in pielea mea. Pe margine erau cativa oameni care, banuiesc, imi admirau miscarile atat de nobile asa ca am decis sa termin cu o viteza mult prea mare pentru cunostintele mele. Am prins o duna de zapada si am plonjat cativa metri prin aer (probabil ca exagerez dar asa i-am simtit) si am ajuns la final pe spate dupa o cazatura pe cinste.

Acestea fiind spuse, o sa mai pun picioarele pe placa deabia la anul. Cine stie, poate o sa fiu destul de sigur pe mine cat sa apelez la un instructor.

No Comments »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment