Insemnari

Platonic…

Filed under: Din viata,Obsesii — Gelu October 22, 2010 @ 14:27

Conceptul de “iubire platonica” s-a tot modificat pentru mine in decursul timpului. A trecut de la “iubire secreta” la “relatii” in care sexul se rezuma la niste felatii prin colturi intunecate de Politehnica sau pur si simplu o obsesie pentru un bibelou. Daca ma intrebati acum ce inteleg prin “iubire platonica” va spun sincer ca nu stiu. Acum putin timp credeam ca am gasit raspunsul…

Acum milioane de ani eram in micul meu colt de rai langa Irene. Am iubit-o mult. Iubesc in continuare ideea de Irene, tanjesc si acum la sentimentele acelea curate, la lipsa dorintelor sexuale, la faptul ca era suficient sa o tin de mana ca sa fiu fericit. Extrem de fericit. Am sarutat-o la cateva saptamani dupa ce am facut-o prima oara sa planga, am facut-o sa vibreze inainte sa indraznesc sa o iau de mana, m-a facut sa ma simt complet printr-o privire si un nas indreptat in sus. Ea a fost, si va ramane, prima mea dragoste impartasita si una din iubirile platonice care m-au facut sa fiu Gelu. M-am intalnit cu ea recent, dupa secole in care nu am mai stiut nimic de ea. Dealul inflorit a fost inlocuit cu o carciuma din Bucuresti. Discutiile despre umbre s-au transformat intr-un schimb monoton de amintiri si planuri de viitor dar eu tot nu puteam sa ma satur de privirea ei curata si de zambetul ei blond.   Am ajuns la mine, a adormit pe pieptul meu si desi eram mai intimi ca atunci cand eram una si aceiasi persoana nu puteam sa ma gandesc decat la faptul ca sunt fericit sa ma intalnesc cu momentul de Inceput. Am inceput sa cred din nou in iubiri platonice, sa insemne altceva…

Eram la inceputul facultatii cand am inceput sa ma uit ca un nebun dupa o tipa ciudata care parea ca traieste in lumea ei in nebunia din Regie. O vedeam mereu singura. Am observat-o prima oara la orele de sport in timp ce juca volei. Parea rusinata de faptul ca e fata si incerca sa ascunda asta prin haine largi, privirea ei parea ca trece prin tot si mai ales prin toti. As fi putut sa stau in fata ei si sa o privesc obsedant si nu m-ar fi observat. Timp de doi-trei ani am tot admirat-o si atat. Nu indrazneam sa risc sa o scot din lumea ei si sa o fac o mica parte din lumea mea (era de mult o mare parte din ea dar incercam sa-mi ascund asta, nu vroiam sa-mi recunosc o noua iubire platonica…). Intr-un final ne-am vazut pentru o secunda… a doua zi pentru doua secunde… dupa mai mult o luna am reusit sa vorbim timp de aproape un minut… era omul acela ciudat care ma facea sa ma simt special doar pentru ca o cunosteam.

A trecut mult timp de la prima privire. Am ajuns sa dansez langa ea intr-un club. Am ajuns sa ma bucur de bucuria ei cand asculta o trupa dubioasa, sa sar langa ea si sa fie mai umana ca niciodata. Nu mai era omuletul acela ciudat care bantuia singura prin ploaie prin fata caminului. Avea un nume, avea breton, avea formele unei femei, avea miscarile unui hipster, avea privirea unui om real… Stabilisem inainte sa ajungem in club ca o sa dorm la ea in seara aia, vroiam sa-mi fie clar ca pentru mine o “iubire platonica” e o tipa pe care nu vreau sa o pierd pentru un moment in care-mi mangai orgoliul. Inainte sa plecam mi-a zis ca nu mai pot veni la ea… ca a vazut cum o privesc… nu faceam decat sa ma bucur de ea fara sa vreau sa schimb ceva sau sa…

In seara aia “iubirea platonica” a fost o noapte petrecuta intre doua pustoaice pe care tocmai aflasem cum le cheama…

1 Comment »

  1. cred ca toti am trait ceea ce descrii tu aici, si sincer iti zic ca m-au trecut ceva fiori in timp ce citeam articolul tau deoarece ma regaseam partial in cele scrise de tine…
    din pacate crestem, ne maturziam si asta nu e neaparat bine…

    Comment by hermosa — October 25, 2010 @ 19:56

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment