Am fost ieri in Cismgiu. Cred ca am mai zis ca am o placere nebuna de a face poze la copiii care se joaca pe acolo… sunt adorabili. Ieri insa erau mai multi ca niciodata. Nu cred ca am vazut niciodata atat de multi; era plin de bunici, de parinti, de nepoti, de nepoate, de printese, de printi, de pirati, de… aiuriti care se plimba ca sa faca poze 🙂
De ce e nevoie de o zi speciala pentru ca lumea sa aiba voie sa calce pe iarba; de ce nu am putea sa mergem in mijlocul Bucurestiului si sa ne punem cu fundul pe iarba, in loc sa impartim banca, cu 2 babe ce vorbesc de ultimele cumparaturi din piata Amzei si ca in Rahova e mai ieftin, dar mult mai departe. De ce nu sunt in fiecare zi, sau weekend macar, 5 topogane, 3 saltele pe care sa sara piticii, fete care sa-i coloreze pe aia micii pe fata, magicienii care sa-i indemne pe tinerii de 40 de ani sa joace “Tara, tara, vrem ostasi!”, si de undeva sa se auda “Pe cine!” “Pe Monica!”.
