Insemnari

Bucovina si umbre

Filed under: Uncategorized — Gelu May 19, 2007 @ 05:39
Cand ai 16 ani Bucovina este un loc plin de mistere, legende si povesti.

Acum ceva ani (as spune “multi”, dar nu sunt decat 5) imi placea sa citesc poezii de Eminescu, sa ascult Holograf cu zilele, sa scriu poezii siropoase, sa iubesc nebuneste o privire adulmecata pe strada.

Era o zi linistita de primavara. O duminica. O zi in care stai pur si simplu si adulmeci adierea ce-ti aduce verdele brazilor si umezeala de pe stancile din mijlocul raului de munte ce serpuieste printre Obcini. Fara griji sau ganduri incepusem sa ma plimb pe drumul ce duce spre Voronet. Uni ar spune ca incepusem o calatorie initiatica, ca atunci a inceput evolutia mea; eu zic ca plictiseala m-a scos din casa si speranta de a juca o partida de baschet. Drumul prin lunca Moldovei e presmuit de ultimele farame de munte, dealuri impadurite cu urme de stanca. Pt a ajunge sa-l strabati trebuie mai intai sa treci pe o punte suspendata pe care de obicei ma opresc la mijloc si privesc apa involvurata de desubt. In ziua acea am trecut fara sa ma opresc si fara sa privesc in urma. Nu era nimeni…

…la un moment dat au aparut doua umbre… Eram convins ca sunt ale brazilor de pe margine asa ca nu le-am dat prea multa importanta desi pareau rupte de orice obiect din jur. Doua umbre. Cine le baga in seama cand ai probleme mai mari de rezolvat… cand trebuie sa-ti continui de visat visul de aseara. Au continuat insa sa ma urmeze… sa ma urmareasca… aveau forma umana… Foarte ciudat e ca nu m-am speriat. O vedeam ca un lucru foarte normal desi renuntasem sa cred ca e vorba de umdre de brazi; eu am umbra, tu ai umbra, el are umbra… de ce nu ar exista umbre si atat…

In pustietatea aceea de lume a aparut de-odata un batran: “Nu te speria!”.

Am ramas inmarmurit… nu prea stiam la ce se refera si ce vrea de le mine, speram ca nu se referea la umbre. De ce mi-ar fi putut fi frica de umbre si cumde el le vedea si cei pe langa care am trecut nu le-au observat? Vazand ca sunt mirat a continuat si s-a prezentat… el era “Stapanul Umbrelor” si menirea lui era sa le vegheze pe Pamant si sa-i faca fericiti pe cei ce le vad… Mi-a spus apoi povestea lor, povestea umbrelor.
Dumnezeu cand ne-a creat ne-a dat doua umbre, una care se apropia de soare in care a pus Dragostea si toate lucrurile menite sa ne faca Fercititi si in alta, in umbra care se departa de soare, a pus ura si toate lucrurile noastre negative. Odata cu izgonirea noastra din rai ne-a fost luatat umbra care isi lua energia din lumina divina si care ne putea ajuta sa ne creem propria noastra gradina a edenului, aceasta pornind in lume in cautarea umbrei celui menit sa ne faca fericiti, cu care trebuie sa reconstituim Raiul, a sufletului pereche. Umbrele umbla tot timpul cate doua si se arata doar celor Doi daca acestia se vor intalni si pe Pamant si in momentul in care vor realiza cat de orocosi sunt se va reintrei faptura lor si vor obtine fericirea.
Stapanul Umbrelor a fost trimis aici pe Pamant pt ne ajuta sa obtinem fericirea, a fost trimis de Dumnezeu cand o solutie de mantuire… si-a dat seama ca nu meritam un chin atat de mare: Sa traim fara dragoste!! El cutreiera lumea si ii anunta pe cei ce vad umbre ca vor putea fi fericiti daca vor crede in umbre. Am intors capul sa vad daca mai sunt umbrele in preajma noastra si in momentul in care mi l-am intors batranul disparuse. Nu mai era nimeni… disparuse-ra si umbrele.
Am mers apoi la izvor, m-am spalat pe fata si am venit inapoi spre pod si… s-a intamplat ceva ciudat…

No Comments »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment