Insemnari

New York (fucking city)

Filed under: Uncategorized — Gelu May 16, 2007 @ 11:10

Ieri am mers la Green Hours la o piesa care a meritat vazuta. “New York (fucking city)”. Imi voi permite sa spun cate ceva din aceasta piesa… A inceput foarte foarte promitator: un tanar care incerca sa inregistreze un mesaj “de sinucidere” pentru mama lui… cu un pistol la tampla. Piesa s-a terminat cu acelasi tanar (genial actor), acelasi pistol, aceiasi mama… “Mama, m-am intors”. Piesa ciclica, ce mai. Si ati inteles… “M-am intors!” adica a reinceput sa traiasca. S-a intors ca artist… pentru ca el era actor. Ca si ceilalti actori. Si ii chema ca si pe personaje… sau personajele se numeau ca actorii? Oricum mi-a placut de tip, nu i-am gasit numele pe net (nu cred ca am cautat indeajuns). “M-am intors” adica s-a intors in Targoviste dupa ce a fost plecat in New York. Chiar atunci, cand implinea 26 de ani, 3 grame de heroina si 6 Peroni. Probabil ca va intrebati ce/cine l-a salvat de la moartea care parea iminenta la inceputul piesei. Putintica rabdare.

Tot timpul am admirat pe cei care isi traiesc visul. Care viseaza sa scrie si scriu…. cei care vor sa faca automatica si nu se angajeaza in anul 2… pe cei care vor sa joace teatru si joaca… asa e si cazul cu tinerii de pe scena din subsolul de pe Victoriei. Au avut un vis si acum si-l traiesc. Unii dintre ei mai mult decat ceilalti… sau se cheama compromis sa joci in “Iubire ca-n filme”? Asta e alta poveste.

Cel care a scris piesa, si care e si el un fel de Godot in piesa lui, a vrut prea multe… s-a pornit de la “o poveste adevarata” si cum viata nu are prea mult dramatism, prea multa tragedie, prea multa comedie, a trebuit sa adauge…. din toate…

A vrut a se realiza o piesa “moderna”, asa ca din 5 in 5 minute Adrian striga in gura mare: “Bag PULA”… tipa cat il tineau plamanii: “Ia PULA”… parea fals… prea mult patos. Deci avem parte de o piesa “neclasica”… nu se poarta colanti ci blugi rupti la genunchi si se injura. Gratuit.

A vrut sa realizeze o drama… tanarul actor ajuns la NY este parasit de prietena lui cu care a ajuns acolo (care l-a parasit pentru regizor, da, ati ghicit, acelasi regizor) si care acum crede ca viata lui a luat sfarsit asa ca gaseste solutia in teava rece a pistolului.

Tragedie. Povesti ca ale lui Oedip nu prea isi mai au rostul asa ca personajele noastre, Irina si Adrian, se lupa cu soarta potrivnica si isi doresc sa ajunga sa joace in Bucuresti, sa fuga de acasa, fiind “terorizati” de regizorul… Popescu… care ii pune sa joace Caragiale. Pentru asta hotarasc sa fuga de acasa, spunand ca ea a ramas insarcinata… Oricum spre deosebire de o tragedie clasica se pare ca si-au indeplinit visul… au ajuns sa joace in Bucuresti intr-un club de pe Calea Victoriei, pentru ca, sa nu uitam: asta e o poveste adevarata, si ca niste actori adevarati, isi joaca propriul rol.

Am lasat pentru sfarsit… comedia. De ce? Pentru ca s-a ras mai mult de 60% din spectacol. Umor de situatie. Umor de limbaj. Umor de carcater… asta ca sa confirme un fapt evident pentru tineii artisti: “Caragiale e fumat”. Ironii “fine” (la care pana si domnul Gigi Becali s-ar prinde), o blonda care se “maimutareste” (sper ca nu sunt prea rau dar asta cred ca i-a cerut regizorul), “coma alcoolica” dupa 2 guri de wisky (cineva a citit “M-am hotarat sa devin prost”)… in fine… s-a ras… mult… si eu am ras…

Morala? Daca aveti ocazia va recomand sa mergeti la piesa. E usor de digerat, te face sa te simti bine, te face sa te gandesti la visele tale, la ce nu trebuie sa renunti, e revigoranta, e alceva…

P.S. imi asum toate greselile din postul asta, si toate celelalte, si nu ma supar daca mi le spuneti. O sa incerc sa le indrept… doar pe alea… ca nu recitesc niciodata ce scriu.

7 Comments »

  1. K tot ziceai tu d blogurile lungi. Am citit primele si ultimele randuri. Am retinut ce trebuia, chiar imi doresc d multa vreme sa ajung la green hours, sper sa o si fac.

    Comment by Anonymous — May 16, 2007 @ 11:21

  2. :) Daca citeai si restul probabil ca nu ai fi vrut atat de mult:P

    Comment by Anonymous — May 16, 2007 @ 11:40

  3. Azi sunt rautacios. M-am oprit la “ce m-ai”.

    Comment by Anonymous — May 16, 2007 @ 11:41

  4. :) La sfarsitul blogului vroiam sa pun un Disclaimer. Ca e prea lung sa recitesc si ca probabil am facut o gramada de greseli. Mi-e lene sa le scot… deocamdata… oricum nu esti primul care mi-a zis de ele:) Pacat ca nu citeste nimeni tot blogul.

    Comment by Anonymous — May 16, 2007 @ 11:46

  5. l-am citit eu pe tot…si mi-a placut…si cum ai scris (trecand peste greseli :D) si piesa in sine…iar faza cu inceputul si sfarsitul piesei mi se pare geniala :D

    Comment by Anonymous — May 16, 2007 @ 12:07

  6. ma gelu, ma….ma bucur macar sa vad ca recunosti ca este totusi o piesa tare. nu sunt de acord cu tine cand spui ca s-a exagerat cu “pula” si cu restul replicilor nonconformiste…mi s-a parut un dozaj potrivit de teribilism si modernism.i loved it!duceti-va oameni buni si va distrati la NY FUCKING CITY!

    Comment by Diana H — May 21, 2007 @ 11:18

  7. :) Da e o piesa tare… ceea ce o face tare e mai ales faptul ca iti permite sa comentezi pe seama ei… nu e monotona si plata.

    Comment by Anonymous — May 21, 2007 @ 11:35

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment