Insemnari

Sunt facut din cuvinte!

Filed under: Uncategorized — Gelu April 28, 2006 @ 02:36

Ajuns acasa dupa un drum obositor in care am cedat locul meu unui pitic si am schimbat replici seci pe hol cu o Carmen (putea fi si o Marie, o Andree…) am mers la biserica pt spovedanie si impartasanie! De ce? Probabil din acelasi motiv ca si alti 90% din cei ce o fac: ca asa se face, nu simteam nevoia de a ma confensa, de a-mi recunoaste pacatele sperand ca ma Va ierta!

    Ajuns in biserica in care mi-am gasit linistea de atatea ori si care ma face de fiecare data sa cred ca Dumnezeu exista am inceput sa ma simt ciudat… Era un parinte nou care m-a facut sa cred ca poate nu ma aflu acolo doar pentru a urma un obicei ci pentru a ma impaca cu mine insumi,  sa imi recunosc pacatele! Eram pregatit sa ma pun in genunchi in fata lui, sa-i sarut mana si crucea si sa-i spun…

    Recunosc, sunt facut din sange si sangele imi zburda prin vene mai tare ca oricand cand o vad! Imi inunda inima mai proaspat si desi nu suntem uniti in fata Ta nu vreau decat sa o strang in brate sa fac dragoste cu ea fara sa ma gandesc la nimic alceva, sa pacatuim unul in bratele celuilalt, sa gustam din fructul oprit si sa uitam de tot ce-i sfant!
   
Recunosc, sunt facut din carne si carne as vrea sa simt in maini, sa ma infrupt cu o bucata de san, fara sa conteze pruncul cui se va alapta de la el; pentru o clipa de uitare, de alinare ca in bratele mele nu e cine-mi face sangele sa curga am calcat pe suflete, am ucis ce nu merita ucis…    
    Recunosc, sunt facut din gol dar vidul nu mi-a patruns si-n suflet… nu a disparut nimic de acolo indiferent de cat imi doresc asta, si indiferent de cat Ti-am dus numele in desert… Sunt gol si nu ma umple decat o mare iubire, si acela nu esti TU!
   
    Recunosc, sunt facut din pamant si noroi am aruncat in stanga si dreapata pentru aceiasi clipa de uitare, pentru un moment de alinare… Mi-am sapat o groapa si odata aflat la fund am incercat sa-mi gasesc drumul spre varf  catarandu-ma cu unghiile pe peretii perfecti, ramanandu-mi noroi sub unghii, cu care sa arunc in cea aflata deasupra si care imi intindea mana sa ies
si sa adulmec soarele din nou!    
    Recunosc, sunt facut din slabiciuni si slab sunt cand sunt singur…
   
   
Eram pregatit sa-mi asum canonul, sa sufar in mocirla in care m-am bagat, sa ma inec cu propriul orgoliu,  sa stau si sa o privesc pe cea ce o iubesc in bratele altuia si apoi sa ma flagelez cu vorbe grele!
    In cele din urma am ajuns sa ma confesez altui preot… la care m-am mai “confesat” de cateva ori: “De cand ne-am spovedit ultima oara a trecut ceva timp, de atunci am spus vorbe grele, , nu am ascultat tot timpul de parinti, nu am spus in fiecare seara rugaciunea,nu am toate dumnicile la biserica, dar nu am furat, sau dusmanie cu nimeni nu am avut!”  Nu puteam decat sa-l aprob… Canonul primit? Sa tin post negru in acea zi cat de mult pot… am stat nemancat si fara sa beau apa pana la 7… ce simple par lucrurile asa…
    Ar fi prea simplu sa fie asa… mi-am indeplinit si celalalt canon asa ca acum pot fi fericit, pot sa ies si eu la soare! O sa incerc sa fiu mai puternic…

No Comments »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment