A venit toamna. Frunzele cad peste cadavrele voastre in stari diferite de putrezire.
A trebuit sa va spun nu la un moment dat. Nu a tinut de voi. A tinut doar de nevoia mea de a apasa cutitul intr-o inima care inca bate. Universul vroia asta. Daca era dupa mine as fi asteptat sa nu mai bata inainte sa le injunghii. Asa nu ar mai fi tasnit atat de mult sange pe peretii din jur. Intr-un final s-ar fi ajuns oricum in acelasi punct: o serie de oase, invelite in mai multa sau mai putina carne mancata de viermi, ingropate sub un covor proaspat de frunze. Din cand in cand muncitorii de la salubrizare mai strang din frunzele moarte mangaindu-va si pe voi cu maturoiul facut de un tigan din Ramnicul Sarat. Pe voi nu va arunca in tomberon. Se preface ca nu existati. Eu insa nu pot sa nu ma gandesc la momentele in care oasele acelea erau acoperite de carne proaspata, de piele fina si mai ales de mangaierile mele infinite.

O sa vina Iarna. Oasele voastre se vor topi sub zapada proaspata. Nu vei mai fi Tu sau Ea, oasele tale sau oasele ei. Va fi doar o pasta omogena de oase topite si vise. Stiati ca intr-un BigMac se afla carne din pana la 50 de vaci? Cand te infrupti din unul nu ti se face dor de una dintre ele si nici nu te gandesti ca poate meritau mai mult de la viata. Te bucuri de gustul de pseudo vita si atat. Asta ar trebui sa fac si eu: sa ma bucur de trecut ca de o pasta omogena de vechi iubiri facuta pe gratar si servita intr-o chifla pufoasa, fara a ma gandi ca poate una dintre vaci trebuia sa mai mearga o data la bou.

Am facut-o si pe asta. Inainte sa fac 31 de ani chiar. Putin peste targetul de 30 dar ce mai conteaza acum. Mi-a mai ramas doar sa contruiesc o casa. Pe pamant. Ma asteptam sa fie mai stresant, sa fiu mai emotionat, sa simt ca fac “Pasul” dar nu a fost nimic special. Nu inteleg de ce nu am facut asta pana acum.A fost un fel de petrecere organizata in cinstea mea, si a ei in mica masura. Singura mare diferenta fata de o zi de nastere e ca nu am avut relatii sexuale, la un moment dat, decat cu vreo 20% din tipele prezente. Oricum daca excludem rudele mele si tipele pe care le-am vazut prima oara ajungem la un procentaj decent. Nu se compara cu zilele de nastere dar e ok oricum. Partea buna e ca la sfarsit lumea si-a platit consumatia. De apreciat.

Oare e ciudat ca dupa ce am zis “Da!” sa ma gandesc la altele? Eu zic ca e ceva firesc. Nu pot sa ma uit la o tipa in rochie si sa nu-mi aduc aminte de cum arata fara. Sau sa-mi imaginez cum ar arata fara. Ar fi ciudat sa nu fie asa. Suntem oameni insurati, nu gay. Unul din motivele pentru care am facut pasul asta e faptul ca am auzit, adica am vazut in Seinfeld, ca tipii insurati au mai mult succes la tipe. Se pare ca totusi nu se aplica si in prima noape. A fost ciudat sa dansez o noapte intreaga si sa nu se dea nici o tipa la mine. Poate faptul ca eram tot timpul langa mine cineva imbracat intr-o chestie alba voluminioasa nu a ajutat. Asta e. Mi-am mai adus aminte de liceu.

Undeva dupa primele cutii de Timisoreana m-am intristat. Nu era nici o tipa in toata sala cu care sa vreau sa-mi petrec batranetile. Apropo de Timisoreana, de ce oare unii sau uitat ciudat la mine cand dadeam noroc cu cutia de bere? Ok, stiu, esti om mare, ai o cupa de sampanie in mana, dar nu e nevoie sa jignesti o bere cu traditie. Chiar, de ce a trebuit sa stau la intrare pana a ajuns toata lumea? Oare n-as fi putut pacali pe cineva sa stea in locul meu? Eventual as fi putut plati pentru asta.

Un alt lucru familiar a fost faptul ca lumea a asteptat sa dansez eu pe ring ca sa danseze si ei. Bine, se uitau mai ciudat decat de obicei la dansul meu de gaina decapitata la inceput dar apoi a fost ok ca au inceput sa danseze si ei. Auzi la ei: 1, 2, 3… 1, 2, 3… 1, 2, 3… Miscarea din pleata ce are? Bine, vorba vine pleata, ca m-a pus mama sa ma tund. A zis ca ea nu vine daca imi intra parul in ochi si acum. Asta e, a trebuit sa fac miscari mai ample din cap.

Au fost unii care nu au invatat ca atunci cand incepi sa faci ceva, o faci pana la capat. Nu te razgandesti dupa 30 de minute. Daca tot au furat mireasa de ce nu au facut-o cum trebuie? De ce au trebuit sa o aduca? Gata, am mers la altar cu ea, nu-mi mai trebuie. Lipsa de profesionalism. Daca tot o iei, pastreaza-o! Partea amuzanta a fost ca mi-au si cerut sa fac ceva daca vreau sa mi-o aduca inapoi. Pana la urma am facut ce mi-au cerut ca mi-am dat seama ca portofelul meu era in geanta ei si aveam in el numarul unei pustoaice cunoscute cu doua seri inainte. A trebuit sa ii fac 11 declaratii de dragoste. Cred ca nici unul din “rapitori” nu a intrat pe blog pana atunci ca nu cred ca s-ar fi riscat sa-mi ceara asta de fata cu atat de multi oameni.

- Vei fi mereu speciala pentru ca ai fost prima care m-a lasat sa beau bere in timp ce-mi faciai felatie!

- Mi-am dat seama ca va fi ceva special intre noi de cand mi-ai zis cum te cheama: Argentina.

- Patul meu se simte singur fara tine. (Eu nu).

[...]

In timp ce ziceam prostiile de mai sus mi-a atras atentia o tipa pe care nu am mai vazut-o pana atunci. Se pare ca era o fosta colega de liceu de-a ei. Avea o rochie neagra, putin peste genunchi si un decolteu… cred ca m-am uitat intrigat la formele ei jumate din timpuul in care ii faceam declaratiile “de dragoste”. Nu avea sutien si pur si simplu nu intelegeam  legile fizicii dupa care se ghideaza sanii ei. Am incercat dupa sa intru in vorba cu ea dar era destul de reticenta, mai ales dupa ce am intrebat-o ce face dupa, daca nu vrea sa bem o bere. A ramas sa vorbim in alta zi… sunt curios daca mai ma tine minte…

Mi-am dat seama ca nu am sanse sa agat la nunta mea asa ca m-am dus la masa si am continuat sa beau.

E un mister total. Imi aduc aminte ca la un moment dat am vazut ceva rasarindu-ti pe chip. Eram convins ca e inceputul unui zambet. Se pare ca m-am trezit ca nu-mi aduc aminte sa te fi vazut zambind vreodata. Oare eu sunt de vina? Iti tot imprumut aparatul pentru ca apoi sa caut dovezi ale zambetului tau pierdute pe cardul de memorie. Pana acum fara noroc. Poate de data asta cand o sa-mi dai aparatul o sa gasesc dovezi ca esti umana.

Sunt inconjurat de oameni care asteapta. Asteapta o semnatura, un rezultat, asteapta sa intre, asteapta sa iese. Au deja in sange asta. Ar astepta si pentru nimic fara sa se planga. Eu de ce nu pot astepta? Nu ar fi mai simplu sa astept sa-ti apara zambetul, privirea sa nu-ti mai fie asa de rece, sa nu inghete florile in mana cand le primesti? Dar eu nu pot sa astept…

Daca intr-o zi as deschide aparatul si m-ar intampina zambetul tau probabil as fugi. As lasa totul si as incepe sa fug undeva… oriunde… intr-un loc in care tu esti in continuare de piatra, unde universul sta in calea fericirii mele.

O prietena buna mi-a trimis un mail azi in care-mi scria: “Imi place sa  imi imaginez cateodata in metrou daca as fi pe o insula pustie si as vedea cate un om  o data pe an ce incantata as fi.. acuma ca sunt peste tot mi se par destul de enervanti si nesarbatoresti” E un lucru de bun simt si atat de evident incat e greu de crezut ca ar putea cineva sa o contrazica. Si nu e vorba doar de faptul ca pe insula pustie ai ajunge sa faci compromisuri ci pur si simplu ti-ai  acorda timpul necesat pentru a cunoaste pe cineva, sa treci de lucrurile enervante (dar marunte) pe care toti le avem si sa ajungi sa te bucuri pur si simplu de cineva diferit. Cateodata ar fi atat de simplu daca unele lucruri ar fi pur si simplu “decise” si nu putem sa ne intrebam dupa ceva timp daca am facut decizia buna sau nu…

Tu! Da, Tu! Pana acum te-am ignorat dar azi am nimerit in acelasi lift, B, si m-am decis: as vrea sa raman cu tine pe o insula pustie. Da, tu, tipa de la 6 care nu spune “O zi buna!”, tipa care in fiecare dimineata inainte sa vina la birou isi infinge ceva in fund, domnisoara crispata care isi roade unghiile. In mod normal te-as ignora cu gratie dar azi as vrea sa petrec un an cu tine. Stiu ca ne-am uri in primele doua luni. Ne-am ignora urmatoarele trei in speranta ca insula nu e chiar atat de pustie dar… ti-ai da seama intr-un final ca in spatele narcisistului pseudo intelectual se ascunde un om care iubeste oamenii interesanti si eu mi-as da seama ca odata scos stiuletele din fund sta un om care-si doreste o imbratisare inainte de culcare, o domnisoara speriata de paianjeni si dornica sa cunoasca  pustani de liceu.

Eu as uita de pustoaicele mele de liceu, tu ai uita de BMW-ul care te asteapta la 6 in fata cladirii, eu nu as mai canta Holograf, tu ai descoperi Cohen fredonat de mine. Tu sforai, eu beau nuci de cocos distilate, eu vomit, tu plangi, noi terminam separat… dar… nu avem cum sa ne spunem nu, asa ca ne iubim… tu nu m-ai ales, eu nu te-am ales… asa ca nu putem decat sa fim fericiti… mica mea corporatista bratana.

Acum ceva timp am incercat sa tin un “jurnal” electronic. Ceva mai mult decat blogul asta nenorocit care nu mai are nici un sens. Ceva doar pentru mine. Fara metafore si comparatii. Ceva scris doar pentru mine. Nu am reusit sa scriu decat cateva randuri chinuite. Calculatorul meu refuza sa ma lase sa scriu.

Deschideam word-ul si dupa ce lucram la un referat sau altceva descideam fisierul “cu pricina”. In momentul respectiv procesorul imi ajungea la 100%. Windowse-ul incepea sa faca nu stiu ce update-uri, outlook-ul isi reinoia indexul, flashul o lua pe campiii…. lucruri de genul…. Asta se intampla de fiecare data cand incercam sa fiu sincer cu mine. Calculatorul avea ceva impotriva…

A 5-a bere ma va opri sa gandesc…. si mai ales sa…

În ultimii ani m-am tot plâns că mie îmi plac dimineţile petrecute în braţele unei “Ei” şi că sexul nu este decât modalitatea prin care pot obţine asta. Într-una din dimineţile astea mi-am dat seama că în fuga mea de a completa liste am uitat că poţi să te trezeşti dimineaţa lângă ea şi fără să o pentrezi cu câteva ore înainte. Poţi să o ţii in braţe fără să-ţi doreşti să-i simţi sânii. Poţi împărţii patul cu ea şi doar pentru a-i povesti traume din copilărie.

Poate că toată povestea cu “trebuie să facem sex ca să ne putem bucura de dimineaţa ce va urma” nu a fost decât o modalitate de a mă face să nu mă consider o aşa mare curvă de om. Acum ceva timp o bună prietenă mi-a spus că în liceu se culca cu tipii cu care ieşea după o săptămână ca să vadă care dintre ei îşi doreşte doar sex şi care mai mult de atât. M-a marcat prea mult şi vroiam să trec peste bariera sexului ca să văd dacă merită să încerc mai mult. De ce nu mi-a spus nimeni că unele lucruri au sens doar în liceu?

Există plăcere dincolo de sex?

Nu te cunosc. Nu mă cunoşti. Merit o şansă.

Te văd aproape în fiecare dimineaţă în 41. Tu cobori la Cora. Eu mai merg o staţie. La un moment dat am coborât şi eu cu tine. Vroiam să văd unde mergi. Ai intrat la metrou. Eu am mers la birou. Asta fac oamenii mari: dimineaţă merg să muncească, nu au timp să urmărească umbre prin Bucureşti. Probabil că şi tu eşti om mare. Pari mai mare ca mine. Sau cel puţin pari mai Om. Nu te interesează nimic din jurul tau. Nu te uiţi la vânzătorii de brichete uriaşe. Nu te uiţi nici la mine cum mă uit. Te ai pe tine. Şi eu aş face la fel dacă te-aş avea pe tine. Şi totuşi pari singură… sigur nu ai nevoie de cineva?

În nici una dintre dimineţile în care stăteam lângă scaunul tău nu am avut curajul sau inspiraţia să-ţi spun ceva. Ce aş fi putut să-ti spun? Vezi că e destul de aglomerat tramvai azi şi ar trebui să te îndrepţi spre uşă că se apropie staţia ta? Ar fi fost ciudat. Aş vrea ca uneori legile de atracţie universală sa fie altele. Să am o scuză să vin lângă tine, să te ating. Să fie vorba de fizică. Dorinţa nu e fizică. Nu ţine nici măcar de pornirile animalice care îi fac pe unii să exclame: “Eşti bună rau!”. Recunosc, “eşti bună rău”, dar ochii tăi ascund mângâieri pe care aş vrea să le simt în Praga, în spatele privirii tale în gol stau cu siguranţă gânduri despre răsărituri în Vamă…

Şi totuţi pari singură. Şi camera mea întunecată e singură. Nu îi sunt suficient. Merită o şansă. Are nevoie de lumină şi atunci când jaluzelele sunt trase. Se simte inutilă, fară un scop. Nu cred că tu te simţi la fel. Până şi tu meriţi o şansă. Şansă pentru ce? Eu pentru ce? Ea pentru ce? 

Mâinile tale au nevoie de un punct de sprijin. Mâinile mele au nevoie să comunice. Ele simt nevoia să spună ceva. Ce? Ar trebui ca mâinile tale să le intrebe.

Merităm o şansă. Da, cu tine vorbesc, tu cea din 41 care mă faci să mă trezesc la 8:20 ca să iau tramvaiul de 9:11 spre muncă. Da, tu din cauza căreia intarzii 33 de minute în fiecare dimineaţă, tu care cobori la 9:23 la Cora ca să te duci la metrou.

Se pare ca mi s-a golit cartusul de la imprimanta. Orice i-as da sa printeze nu reuseste decat sa murdareasca foile cu tus.

Cica e greu sa gasesti tus pentru modelul asta. Am tot cautat. Si prin Lipscani, si pe la Unirii, si prin Regie. Umblu cu cartusul gol dupa mine pentru ca poate, poate… E una dintre imprimantele care au supravietuit Cernobalului, iar cartuse nu se mai fac. Singura mea sansa se pare ca e sa o incarc ca de aruncat nu pot. As putea sa fac orice, dar numai sa-mi cumpar alta imprimanta nu.

Cand am gasit-o intr-un pod prafuit, cineva mi-a spus ca tusul tine o vesnicie. Important e ca, intr-un final, sa gasesti foile potrivite. Am folosit acelasi tip de coala pentru o lunga perioada. Cand a inceput sa nu mai printeze cum trebuie am crezut ca e de la faptul ca foile erau prea subtiri. Am folosit apoi unele cu o densitate mai mare, unele cu o densitate mai mica… tot nu se pastreaza culoarea. Cel mult cateva minute.

Mi s-a mototolit o foaie in imprimanta. Revin imediat. 

Ok. Recunosc. Nu e nevoie sa aruncati cu pietre. Tritlul putea fi la fel de bine si “Fuga de singuratate” sau “Nevoia de a povesi” sau “Fugi, dar tot cu tine ramai”.

In ultimii patru ani am reusit sa fiu singur cel mult 4 zile consecuiv. Prin a fi singur inteleg fapul ca nu era nimeni despre care sa spun ca “e cu mine”, “sunt cu ea”, “e tipa cu care am o pseudo relatie”, “e tipa care imi face sex oral dimineata”, ” e tipa care ma face sa zambeesc”, “e EA”… Da… sunt blestemat!!!!!

Acum ceva timp am vrut sa ma lupt cu aceasta tragedie greceasca si am plecat. Am plecat departe. Undeva unde nu puteam sa gasasesc pe cineva langa care sa ma trezesc, undeva unde nu existau sfarcuri de sarutat, undeva unde nu existau tipe in cautarea eroilor din copilarie… Si totusi… ca sa ajungi undeva trebuie sa calatoresi spre acel loc… Pe aripile balaurului magic nu exista reguli sau constrangeri. Acolo esti doar Tu cu lucrurile de care fugi. Copii, ascultati-ma pe mine: de tine nu reusesti niciodata sa fugi! Serios, Gelu nu a reusit niciodata sa fie mai mult decat un Gheorghe de Bucovina care a crescut la un pas de coada vacii.

Sa revenim. Mi-e frica sa ma trezesc cu unu gust de singuratate care sa-mi muste din stomac. Eu sunt centrul universului meu dar simt nevoia ca cineva sa “graviteze” in jurul “lui”. Imi place prea mult cum imi sta parul ca sa nu simt nevoia sa mi se confirme lucrul asta.

E 11 Martie. Termin a 4 (5)-a Timisoreana. Ma duc sa ma culc singur.

- Hai sa facem provizii cu apa!!!

Nu te inteleg. Eu nu as fi in stare sa fac asta. Daca vad 100 lei pe jos ii iau si ii duc la politie. Asta dupa ce am intrebat toti oamenii de pe o raza de 10 km daca nu cumva au pierdut niste bani. De obicei sunt norocos si gasesc persoana care i-a pierdut aproape imediat. A doua sau a treia persoana de obicei spune ca sunt ai ei banii si imi multumeste cu un zambet larg pe fata. Nu as putea fura niciodata. Ok, las oamenii sa moara  de foame sau ii injughii pe altii in spate dar sunt unele lucruri pe care nu le pot face.

Nu as putea niciodata sa merg cu autobuzul daca nu am bilet. Nu conteaza ca e ora 23:30 si sunt mort de oboseala si nu am de unde lua bilet si trebuie sa ajung la 15 km si nu am bani de taxi. Nu ma urc in autobuz fara bilet. Punct. Sunt unele lucruri care pur si simplu nu se fac. As putea sa opresc o masina, sa-l amenint pe sofer cu un cutit si sa-l oblig sa ma duca pana unde mi s-a ingropat ultimul cadavru dar nu as putea sa ma urc in autobuz fara bilet. Unele lucruri chiar nu se fac.

Aveam 14 ani cand am mers ultima oara la pescuit. Nu am putut sa arunc momeala in apa. Nu am putut sa pacalesc un nenorocit de peste doar ca sa-l prind. Nu as face asta niciodata oricat de foame mi-ar fi. Daca as trece in sandale Moldova si ar ramane unul prins in incaltari nu as avea nici o problema sa-l iau si sa-l strivesc de o piata. Nu am incercat sa-l prind. Nu e vina mea ca s-a simtit atras de ceva colorat. Nu inteleg scopul momelelor. Unele lucruri pur si simplu nu se fac.

Nu inteleg pe cei care se arunca pur si simplu de la etajul 10. Nu as putea sa fac asta. Daca as vrea pur si simplu sa ma “sinucid” as creea un scenariu putin mai complex. As putea de exemplu sa caut pe cineva ca mine care pur si simplu sa ma ucida intr-un fel sau altul. Daca nu as reusi as incerca sa merg in galeria lui Dianamo cu un tricou de-al Stelei, sau as incerca un homofob de faptul ca e gay. Orice dar in nici un caz ceva atat de sec ca un tren sau o cladire inalta.

Unele lucruri nu se fac.

Inevitabil ajungem la un moment dat in viata in care trebuie sa ucidem. E un lucru de care nu putem scapa. Fiecare are modul lui de a o face. Eu am inceput sa o fac destul de tarziu. Pana acum cativa ani nu faceam decat sa-i impusc in picior si astfel eram sigur ca nu au cum sa ma ajunga din urma. Mi-am dat seama ca nu e cea mai buna modalitate de a scapa pentru ca inevitabil ma impiedicam si eu si ma ajungeau din urma.

Acum cativa ani am inceput insa sa fiu mai sadic. Ii lasam pur si simplu sa moara incet. Fara apa, fara mancare, mureau pur si simplu. Atunci am inceput sa am o problema: ce sa fac cu cadavrele? Initial lasam pur si simplu viermii sa-si faca treaba crezand ca nu o sa fiu niciodata pus in ipostaza sa-mi aduc aminte de ele. Nu a fost atat de simplu. Adesea ma trezeam cu un sentiment acut de vinovatie si incercam sa ma intorc cu un buchet de flori. Dar nu aveam unde… imi era imposibil sa-mi dau seama unde au ramas imprastiate ramasitele…

Acum un an am inceput sa fiu mai radical. Am inceput sa omor dintr-o singura lovitura. Puneam cadavrul intr-un sac de plastic si-l ingropam cu o cruce deasupra. Aveam unde sa ma duc cu un numar par de flori, dar avea sens? Mortii cu mortii, viii cu viii….

Tu ce faci cu cadavrele?

Sticla de vin e goala. Patul e gol. Camera e goala. Baia e goala. De ce atat de mult gol?

Cand m-am culcat mai era vin in sticla. Era cineva in pat. Ma jucam cu niste suvite cand am spus ca vreau sa ma bucur de ea si nu de sticla plina.

Cu doua ore inainte stateam intr-o camera goala cu o sticla nedesfacuta de vin in mana si ma intrebam de unde a ajuns acolo. Nu imi mai aduceam aminte nimic din ce s-a intamplat de dimineata. Stiam doar ca am iesit la 10 din casa si am plecat undeva…

Nu e nici un mesaj pe masa. Nu e nimic scris pe oglinda din baie. Nu am nici un mesaj pe telefon. Doar un numar pe care l-am format la miezul noptii. 0724.645.6XX. Nu-l stiu. Sub pat o soseta rosie. Eu nu port sosete rosii. Fara pereche. Si soseta rosie e fara pereche. E Luni?

Au trecut 10 minute si eu nu am gasit inca cealalta soseta. Cautare inutila. Gasit in schimb doua pahare. Unul e pe jumatate gol. In sfarsit ceva care nu e total gol. Daca ar fi o urma de ruj as putea incepe cautarea dar nu e nimic. Totul pare in regula. Poate doar putin mai multa ordine ca de obicei. Suna telefonul. Acelasi numar.

Ciudat. A inchis dupa ce mi-a spus ca sunt un mare porc. Vocea nu imi era deloc cunoscuta. Stiu ca sunt porc dar e deranjat sa nu stiu de ce. De ce crede ea ca sunt porc? Ce i-am facut? Cine dracu e? Sa vorbim frumos. Oare cine e domnisoara pe care am sunat-o aseara la miezul noptii si care acum imi spune ca sunt porc? Probabil ca e a ei soseta rosie. S-o sun sa-i spun sa nu o mai caute.

Ciudat. Cica nu o intereseaza. Mi-a inchis din nou dupa 20 de secunde. Oare de ce sunt porc? Banuiesc ca a fost o prima intalnire. Daca ar fi fost nereusita nu am fi ajuns la mine deci am facut ceva intre “sticla ne-goala” si “sticla goala”. Cand sunt ametit aberez dar nu uit si nu jignesc. Adevarul? De unde am luat eu sticla de vin si de ce aveam o sticla plina si o camera goala? Premeditare?

Nu-mi plac misterele. De obicei inteleg de ce lumea ma crede porc/nesimtit. De obicei asa e. Acum insa? O singura data pana acum nu am inteles. Defapt m-a enervat faptul ca ea nu a inteles ca in mod normal as fi fost si mai baiat de atat. Alta poveste. Oare e tot… Cum o chema frate? Stiu ca avea sani geniali dar… cam atat. Focus!!!

A trecut o ora de cand am inceput sa ma uit in gol. Nu are sens. Daca mi-as fi adus aminte ca am pseudo violat-o acum nu aveam nici o problema, dar asa… Sa zicem ca s-a suparat ca nu am reusit sa-i desfac sutienul. Asta e. Nu am reusit sa-i desfac sutienul si de asta ma considera porc. De unde sa stiu eu cum se desfac toate mecanismele dubioase… sigur era legat in fata.

Locul 105 la cuseta. Patul de sus. Era ultimul pat la cuseta. Ma astepta o zi obositaore de luni in Bucuresti asa ca aveam nevoie de tot somnul pe care puteam sa-l obtin. Ajuns in compartiment era doar un pat ocupat. 106. M-am urcat la mine sa-mi pun lenjeria pe pat fara sa ma intereseze cine ocupa patul din fata. Dupa 15 minute in care m-am chinuit sa pun cearsaful pe pat si sa acopar perna jegoasa m-am intins si eu. Mirosul de mucegai m-a facut sa renunt sa ma invelesc cu cearsaful pseudo alb si sa ma gandesc pentru prima oara la boli de piele. Intors cu capul spre culoar am obervat ca in fata mea era o blonda de anu 2-3 care se chinuia sa doarma. Avea o fata interesanta, mult prea simetrica pentru gusturile mele dar era prea aproape de miezul noptii ca sa mai fac mofturi.

Cand eram mic obisnuiam ca inainte sa adorm sa ma gandesc la moduri in care as putea sa mor. Nu erau ganduri de sinucigas ci doar imaginatie bolnava luata pe campii. Acum eram in tren. Ultimul vagon. Ultimul compartiment. Patul de sus. Ce s-ar putea intampla? Daca ne-ar prinde un cutremur pe un pod si podul s-ar prabusi exact dupa ce au trecut primele n-1 vagoane si vagonul nostru ar ramane suspendat deasupra prapastiei? Probabil ca vagonul nostru n-ar reusi sa traga tot trenul in golul de jos si nici nu s-ar desprinde. Eu sunt in patul din spate deci m-as sprijini pur si simplu de perete. Nici macar o zgarietura. Aveam nevoie de un alt scenariu. Sau…

-Hei… nici tu nu reusesti sa adormi?
-E prima oara la cuseta. De obicei nu reusesc sa dorm prima noapte intr-un pat nou. Nu stiu ce a fost in capul meu cand mi-am luat biletul asta. Poate ma gandeam ca imi iau bilet la Orient Express.
-Eu de obicei reusesc. Oricum, vroiam sa-ti fac o "propunere" mai ciudata. Vrei sa facem schimb de paturi?
-Sigur… dar… sunt curioasa, de ce? Nu e ca si cum tu ai merge cu spatele si eu cu fata.
-Inainte sa-ti spun vreau doar sa-mi promiti ca nu o sa ma crezi nebun dupa ce iti zic.
-Iti dai seama ca nu iti pot promite nimic. Deabia te-am cunoscut.
-Ok… E pentru binele tau oricum. Daca trenul e prins de un cutremur foarte foarte puternic pe un pod care se prabuseste si vagonul nostru, care e ultimul, ramane suspendat deasupra unei prapastii cu un unghi de 60 de grade, sa zicem, tu ai cadea din pat peste patul de sub mine sau, mai rau, direct jos si sigur te-ai lovi. Asa, daca ai sta in locul meu nu ai pati nimic ca ai veni direct in peretele care e la 10-20 de centimetrii. Mama m-a invatat sa fiu gentleman si sa le protejez pe fete pe cat posibil. Si de aceea…
-Dragut… Putin probabil dar dragut. Eu ma gandeam ca o sa ne prinda cutremurul pe mijlocul podului si nu ar mai conta. Dar oricum, dragut!
-Nu e nevoie sa razi…
-Serios… aproape la asta ma gandeam si eu. Hai sa facem schimb, ca oricum daca se confirma teoria mea nu ar conta in ce pat "dorm"
-Ok. Hai.

Ne-a luat cam 5 minute sa facem schimb de paturi. In timpul asta am reusit sa o vad mai bine pe tipa pe care o salvam de la niste foarte probabile vanatai. Mai evidente decat probabilele vanatai erau insa privirile mele inspre maieul ei albastru. Arata decent pentru cineva cu fata asa simetrica.

Odata instalat in patul ei care mirosea tot a mucegai s-a lasat din nou linistea. Pseudo liniste. Eu ma uitam in gol spre ea cum se fataia in noul pat. Zgomotul trenului care trecea prin tunelul din Ciprian Porumbescu a fost intrerupt de o remarca de-a ei surprinzator de pertinenta:

-Tu ti-ai dat seama pana acum ca nu ai cum, “fizic” vorbind, sa te culci cu toate tipele care iti atrag la un moment dat atentia. Nu ma refer la mine, desi maieul asta subtire vad ca ti-a atras privirea, ci asa in general… un lucru la care tipi se gandesc prea putin. Prea multe decoltee ca sa ai timp intr-o viata de om. Zic si eu asa, nu de alta dar nu pot adormi.

Ce as fi putut raspunde? Ca ma uitam in gol? Poate asta dar era o chestie prea adevarata si generala ca sa pot sa o contrazic, oricat de mult as fi vrut.

-Ai adormit cu ochii deschisi sau nu poti sa dai dreptate unei tipe pe care tocmai ai cunoscut-o?
-Nu, nu dorm. Si nu, nu e asta. Pur si simplu… ai o fata prea simetrica…

Cat de jalnic a fost raspunsul meu. Nu eram pregatit pentru asa ceva. Eu nu vroiam decat sa o salvez de niste posibile vanatai. Ea… evident ca a ras. Ce putea sa faca si ea… sa rada…

-Sa inteleg ca iti plac tipele cu fete simetrice. Esti obisnuit sa iesi cu astfel de tipe la bere si sa aveti discutii paralele si in gol… Te inteleg!
-Poftim? De ce?
-Pur si simplu. Esti Pesti!

As fi vrut sa-i raspund dar din nou eram fara cuvinte si oricum ajunseseram deja in Suceva si au urcat si ceilalti patru posesori de paturi din cuseta noastra.

Aseară în timp ce-mi beam sticla de Timişoreana liniştit pe terasă mi-am dat seama că nu am mai făcut sex de mult. Cred că au trecut aproape 7 ani. Aveam 16 ani şi lucrurile păreau simple. S-a întâmplat într-o lună de mai. Am făcut dragoste (sinonim pentru sex, nici o altă însemnătate, folosit doar cu scop poetic) în fiecare zi timp de 2 săptămâni. Prima oară a fost pe dealul din spatele casei ei. A fost atât de intens. Mă simţeam atât de Eu în braţele ei. Recunosc, prea bine. De fiecare dată era altfel. Îmi redescopeream în fiecare zi sexualitatea. După două săptămâni mi-a fost frică de ce o să mai descopăr şi m-am despărţit de ea. Vroiam să o iau mai moale. Credeam că sunt prea tânăr pentru lucruri aşa intense.

De atunci… nimic. Timp de 2-3 ani nici măcar nu mă gândeam la asta. Am preferat să uit momentele în care mă simţeam împlinit. Am avut relaţii dar doar atât. Ne ţineam platonic în braţe, ne scriam poezii, ne mângâiam pe sentimente şi cam atât. Nici măcar nu încercam să le mângâi sânii, fugeam de orice lucru care avea vreo însemnătate sexuală. Defapt nu fugeam. Nici măcar nu simţeam nevoia să fac ceva.

Acum 4 ani lucrurile s-au schimbat. Simţeam nevoia să fac sex. Aveam deja 19 ani şi deşi nimeni din jurul meu nu părea a face asta eu credeam că de asta aveam nevoie pentru a mă simţi din nou împlinit. Eram ca un copil care îşi vroia înapoi jucăria pe care a aruncat-o cu mult înainte. Vroia şi ea. Vroiam şi eu. Am ajuns departe, mai departe ca niciodată în cei 3 ani. Am stat dezbrăcat lângă ea, ne-am mângâiat trupurile goale, ne-am sărutat trupurile goale, ne-am simţit trupurile goale dar… ne-am oprit de fiecare dată înainte de a putea spune că “am făcut-o” (dacă m-aţi fi întrebat atunci v-aş fi spus că sunt un mare star porno). După un an plin de impotenţă am decis că trebuie să-mi descopăr în braţele altcuiva sexualitatea.

Ce a urmat după e greu de definit… Eu am încercat. Am mai avut momente în care am stat pur şi simplu liniştit şi mă bucuram de albastrul sentimentelor ei, în care eram împlinit metafizic. Am avut însă parte şi de momente în care eu stăteam erect în faţa ei în timp ce ea purta o centură de castitate cu lacăt de oţel.

Acum? Am renunţat să-mi mai doresc să fac sex deşi am fost atât de multe ori “acolo”. Mă simt prea bătrân pentru lucruri de astea, copilăreşti. Sper că voi face după căsătorie sau poate măcar după ce mi se va naşte primul copil. Oricum între timp cred că am devenit din nou virgin. 

Mi se termina sticla de Azuga inainte sa reusesc sa construiesc o poveste in jurul bucatilor albe si negre de gresie. Sub fiecare bucata neagra de gresie se afla o mina antipersoana. Mi s-a parut geniala ideea cand am citit-o in “O Perfecta zi Perfecta” de Martin Page. Nu ma ajuta nici macar faptul ca acum un an stateam pe faleza dintre Vama si 2 Mai si ma uitam la stele. Si la valuri. Atat de patetic incat nu stiu de ce asta ar fi trebuit sa ma ajute. Nu aveam nici o sticla de bere atunci cu mine. Doar frica. Frica sa nu ma vada cineva. Singur. Toti erau la Folk. Folk You Dear!! Imi doresc atat de mult sa gasesc pe cineva caruia sa-i pot spune asta. Atunci nu vroiam decat sa nu se mai simta mirosul ala ingrozitor de alge uscate.

Mi se termina tigara si eu nu sunt in stare sa construiesc o poveste in jurul pestilor care mor dupa ce au mancat 68 de banane. Sau erau 86? Un peste nu are cum sa manance 86 de banane, oricat de senina (a se citi limpede ca vorbim totusi de apa si nu de cer) e apa. Oare pestii nu-si doresc sa inoate prin cer tulbure?

Se termina bateria si eu nu reusesc sa spun ceva coerent desi e foarte clar ca vreau sa va povestesc de cat de albastru era cerul in acea zi de mai in care am atins prima oara Umbreluta. S-a desprins o bucata din coaja cand am atins-o. Am tinut-o in sertarul de sus al biroului timp de cativa ani sperand ca acea bucata de lemn o va aduce inapoi. Nu a facut decat sa-mi populeze biroul cu multi, multi, multi viermi dubiosi. Fiecare vierme purta numele ei. Se pierdeau prin scrisorile de la ea. La un moment dat au terminat de mancat toate paginile. Mai intai au mancat toate literele albastre, apoi au mancat toate cuvintele negre si deabia apoi au mancat toate paginile semnate cu “I”. Ma intreb si acum daca a avut si ea viermi. Oare viermii ei mi-au mancat toate literele negre, toate cuvintele albastre ca intr-un final sa manance toate paginile semnate cu “C”. As fi vrut sa va pot vorbi despre asta.

Ba, esti bou. Pe bune. Esti bou. Bou cu B. Ce pula mea te uiti cum urca scarile? Esti insurat de peste un an. Ai un copil de cateva luni. Ai uitat de DA-ul de atunci? Baiatul e lumina ochilor tai, scuza-mi cliseul dar altfel un tampit ca tine sigur nu ar fi in stare sa inteleaga. Iar Ea… mai tii minte cum te simteai cand nu erai in bratele ei? Erai ca o femeie NF de ani de zile. Bai… Boule, tu sigur vrei sa o pierzi? Pentru ce? Pentru niste sani mai rotunzi? Pentru dorinta ta feromonica de a face o schimbare? Las-o sa plece.

Ce stii despre ea? Ok, inteleg ca iti plac sanii, inteleg ca ii place Cohen si nu rade de faptul ca cerul ti se pare verde, dar totusi… Care e cel mai inteligent lucru pe care l-a zis? Ah… nu conteaza ce-a zis, important e ceea ce te astepti tu sa zica in continuare, important e ca nu e Ea, ca mai ai o scapare din bratele vietii banale de om insurat. Ai uitat ca asta iti doresti? Mai nou vrei sa-i plimbi si ei copiii prin parc? Sau te excita gandul ca vei improsca din nou cu sperma in latex? Las-o sa plece!!

Stiu, si mie mi s-a parut fascinanta discutia voastra despre sanii ei. Nu inteleg totusi de ce nu ai dus conversatia pana la capat. De ce nu ai continuat discutia cu o intrebare simpla: “Ce IQ ziceai ca ai?”. Ti-a fost frica. Esti o femeie. Da, o femeie, si stii prea bine ca relatiile intre aceleasi sexe nu e vazuta cu ochi buni in Romania, exceptand cazul in care aveti deja un copil, deci… las-o sa plece.

Sunt curios. E mai mult decat o pasiune pe care ai avut-o acum 4 ani pentru un tricou mulat? Sa zicem ca esti atat de prost incat sa urci scarile dupa ea. Dupa asta ce? O sa incerci sa musti toti sanii pe care nu ai apucat pana acum sa-i tii in maini si pe care la un moment dar i-ai vazut pe strada? Unde te vei opri dragul meu amic retardat? Unde ai zis?!?!? …deci las-o sa plece!

Nu mai zic nimic. Oricum stiu ca te vei gandi la ea inca 2 ore dar te vei intoarce apoi la Ea.