Insemnari

Unsprezece

Filed under: Din viata,Personal — Gelu August 16, 2018 @ 22:48

Acum 11 luni stateam prin Baneasa langa un chiosc de cartier cu o Timisoreana in mana. La cativa zeci de metri se afla Ana care se nascuse de cateva zeci de minute. Ce repede a trecut tot timpul asta; si ce praf s-a lasat pe aici. Am avut de multe ori impulsul de a mai scrie ceva dar sentimentul de bine m-a inhibat cumva. Nu vorbesti de rau oameni care nu sunt prezenti si nu scrii lucruri de roz.

Nici nu stiu cum au trecut cele 11 luni. Cu fricile si bucuriile de la inceput, cu fricile si bucuriile de la mijloc, cu firicile si bucuriile de acum cand micul ghem mov a inceput sa se ridice singura in picioare si sa spuna “taaataaaaa”. Nu mai e mov de 11 luni, dar imaginea cand am vazut-o prima oara o sa ramana mereu cu mine; deocamdata de fiecare data cand vad un nou nascut ma mir ca si ea a fost asa.

De peste o saptamana sunt singur acasa. Am mai fost departe de ele dar atunci plecam eu; acum au plecat ele. Eu am venit cu ideea sa le trimit in “concediu”, gandindu-ma cu asteptari mari la saptamana mea de “burlac”, la toate lucrurile pe care le-am ratat de cand incerc sa fiu un tata responsabil. Multe zile cu bere cat vreau, fara scutece de schimbat, fara sa fiu nevoit sa dorm doar pe 10cm de pat, fara plimbari cu ea in marsupiu ca sa adoarma, fara picioare primite in fata in timpul noptii, fara pampers plin impins la 6 dimineata in nasul meu.

Si au trecut zilele astea si mi-am dat seama cat de naspa e sa ai un pat doar pentru tine; sa te trezesti si nu e nici un omulet Michelin care sa isi tina fundul sau picioarele lipite de fruntea ta; nu te trezeste nimeni plina de energie la sase dimineata; ajungi sa nu-ti mai faci, dupa cateva luni, numarul propus de pasi; bei mai multa bere dar cu mult mai putin sens.

Revenind la 11 – acum 11 ani m-as fi vazut aici? In nici un caz; dar nici acum un an. Oricat de mult ne-am pregatim pentru asta, experienta in sine e atat de diferita si greu de descris. De la raceli la micile achizitii pe care le face zilnic; de la frustrarea pe care o avem cand nu o putem convinge sa manance la zambetul pe care il lasa strainilor atunci cand se uita la ei, ii arata cu degetul si incepe sa rada.

Textul asta fara sens e asa, sa arat ca inca mai traiesc si sunt cel putin la fel de fericit ca atunci cand va povesteam de mici aventuri sexuale.

2 Comments »

  1. Exact asa simt si eu. La noi sunt 7 Luni ,7 luni fara de care nu mai pot. :-) aaa..MarsupiulRULEEEESSS!!!

    Comment by Raluca Drelciuc — August 17, 2018 @ 22:06

  2. It’s going to be end of mine day, however before ending
    I am reading this wonderful piece of writing to improve my
    knowledge.

    Comment by Jenni — August 28, 2018 @ 01:38

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment