Insemnari

Saptamana dinainte

Filed under: Din viata,Personal — Gelu September 13, 2016 @ 00:01

Acum, cand incep sa scriu textul asta, si pe care sper sa il termin in urmatoarele sapte zile, mai e o saptamana pana cand o sa devin “om la casa lui”. Nu o sa-mi cumpar casa dar o sa-mi schimb starea civila. Din cei sapte oameni care imi citesc blog-ul de mai mult de sapte ani trei sunt probabili socati. Ceilalti patru m-au vazut cum m-am schimbat si in “viata reala”, nu doar in textele pe care le scriu.

Cum s-a ajuns de la povestea asta sau asta la ales ce fel de tort vreau la nunta? Greu de spus. Aici si aici cred ca se gasesc niste raspunsuri. Eu unul nu cred ca m-am schimbat prea mult din momentul in care am stat la coada in Carrefour acum unsprezece ani pana acum. Imi doream la fel de putine lucruri atunci ca acum: sa ma simt bine in pielea mea.

In astia douazeci de ani, de cand am constientizat ca asta e telul meu in viata, s-au schimbat inevitabil metodele de a obtine astea. Cat mai multe diplome; orice fata; sex; cat mai multe fete; cat mai multe fete; eu linistit singur; cat mai multe fete; eu linistit; eu linistit langa fata asta.

O semnatura pe o hartie, o ora intr-o biserica sau o petrecere cu doua sute de oameni nu pot sa schimbe nimic din ce simt acum. Si totusi de ce toata nebunia? Raspunsul punctual, ca nu ma vad fara ea, e sec. Cum am ajuns la concluzia asta? Asta e intrebarea. Stiu ca suna foarte putin romantic si ca intr-un articol de self-help dar, cred ca asta tine mai mult de mine decat de ea.

Nu vreau sa reiau povestea cu autobuzul dar inceputul pseudo romantic nu ne-ar fi putut duce mai mult de sase luni. Sentimentul de “suflete pereche” probabil ca inca sase si maxim un an faptul ca “ma suporta”. Ce-i drept, nu le-am mai trait in acelasi timp pe toate dar cate doua de multe ori si dupa maxim 18 luni gaseam pe cineva care sa ma inteleaga mai mult, pe cineva cu care povestea era mai frumoasa, pe cineva care pe langa fatpul ca imi intelege iesirile la bere si fumatul mai si fumeaza si bea.

” Relationships are just two people constantly asking each other where they want to go eat, until one of them dies.”

– Unde vrei sa mancam?
– Nu stiu, tu unde vrei?
– Mi-e indiferent. Acasa sau undeva pe langa noi?
– La Placinte?
– Daca vrei tu!
– Vrei altceva?
– Cum vrei tu.

– Bine, mergem la Gusturi si mancam acasa.

– Yei, ne-am certat!

(Exagerez, si doar putin, cand spun ca acum cinci ani discutia de mai sus m-ar fi facut sa ma gandesc la o despartire. Uram certurile si le vedeam peste tot.)

Acum doua saptamani am iesit la o bere cu un prieten unde a venit si o pustoaica, creata si de 22 de ani, din acelasi sat ca si mine. Eram dupa multe beri cand am inceput sa-mi dau seama ca e o persoana chiar interesanta si am inceput sa-i spun si ei asta. Imi placea de ea intr-un mod sincer asa ca i-am trimis chiar si un mesaj cu asta. A doua zi aproape uitasem pana cand m-a sunat prietenul comun sa-mi spuna ca sunt un mare magar si ca daca ar sti viitoarea sotie ce mesaje i-am trimis sigur ar anula nunta. Vorbea de un Gelu de acum cativa ani dar am intrat totusi sa vad ce i-am scris.

“Ar fi fost interesant sa ne fi intalnit mai devreme ”

Chiar asta vroiam sa transmit. Daca as fi intalnit-o in perioada de glorie a blog-ului asta, indiferent daca eram sau nu intr-o pseudo relatie, si de obicei eram, lucrurile nu s-ar fi rezumat doar la o bere cu un prieten comun. Acum insa sunt destul de sigur pe mine si pe ceea ce impart cu viitoarea sotie incat pot sa recunosc ca in continuare admir alte femei dar fara ca asta sa schimbe ceva in starea mea, a noastra, de bine; recunosc ca daca as mai fi in perioada in care vanam inceputuri si prime dimineti pe unele din ele as fi incercat sa le trec pe “lista” inchisa de la sine.

Nu stiu cum sunt altii dar eu dupa prea multe beri sunt extrem de sincer cu mine. De asta mi se pare important momentul de mai sus. Acum doi ani, de exemplu, am fost intr-o situatie aproape similara. Lucrurile au stat putin diferit si mi-am dat seama ca ceva nu se leaga in mine si o voi pierde pe cea cu care voi dansa peste doua zile dansul mirilor. Sunt unul din oamenii care cred in “naturaletea lucrurilor” si care refuza orice ajutor din exterior, mai ales daca e ceva ce tine de ceea ce fac si simt.

In momentul in care m-am ridicat de pe canapeaua rosie a psihologului mi-am dat seama ca mai important decat orice e sa te intelegi. De ce tineam sa fie cat mai multe tipe pe lista? Nu conteaza. Important e ca am inteles de ce o faceam si in acelasi timp eram constient ca asta nu ma ajuta cu nimic si ca mult mai important pentru mine e ca am gasit pe cineva care… si care… si care…

Inca nu stiu ce am vrut sa zic prin randurile de mai sus. Ma simt bine in pielea mea. Aveam acelasi sentiment si acum doi ani, si acum cinci. Nu tine de ea dar sunt constient ca sentimentul asta nu mai depinde de o seara reusita sau nu. Imi place sa cred ca asta se datoreaza si faptului ca am jucat la lotto atat de mult incat inevitabil urma sa castig; ce as fi facut daca ghiceam numerele din prima?

Metafora total aiurea. Gelu a reinceput sa scrie bazaconii, fara tema, fara subiect, fara concluzii.

Gelu nu se poate abtine, el are 30 de ani si are nevoie de finalizare (da, gluma buna legata de faptul ca acum pot sa ma gandesc serios la un urmas). Rezumatul, facebook style, e asta:

“Am ajuns sa ma insor pentru ca asta e cel mai normal lucru sa-l fac. Nu religie. Nu acte. Doar convingerea ca m-a schimbat, am schimbat-o, si vreau sa facem asta in continuare intr-un cadru optim”.

O sa abuzez de spatiul asta cum o faceam inainte sa iau cursuri de scriere creativa asa ca o sa continui, tot fara diacritice.

Acum doua nopti, dupa ce am inceput sa scriu, orice ar fi literele astea, nu am putut sa dorm. Aveam in minte filmele in care se intreaba daca are cineva de zis impotriva casatoriei celor doi, adica noi, si inevitabil aparea ceva. Ore intregi de uitat la tavan cu imaginea cuiva care spune ca da, are ceva de spus si recita ce am publicat cu patru ore inainte. Cred ca sunt tot eu explicand de ce nu ar trebui sa ma insor.

Am cerut-o in casatorie, spontan, fara inel, la un concert din Colectiv acum un an si opt luni. I-am dat inelul cand eram amandoi in pijamale acum zece luni. A zis Da inainte sa apuc sa o intreb. Prea multe detalii, prea multe lucruri personale publice. Caut justificare pentru a publica un text prost si fara rost. O singura data in viata poate cineva sa faca asta.

Peste o ora o sa spunem Da. Ea se machiaza, eu stau singur la bere intr-o bodega de langa hotel, cu o tunsoare noua care nu cred ca mi se potriveste. Azi noapte, era deja 10 septembrie, am ales si melodia pe care urmeaza sa dansam peste cateva ore. M-as stresa ca nu sunt stresat, si ca nu am maieu si poate ar trebui sa port, dar cred ca o sa supravietuiesc si fara sa fac asta.

Acum 24 de ore stateam in biserica in fata preotului. Experienta nu a fost de loc traumatizanta. Mai mult nu o sa spun despre restul zilei de ieri. Important e ca am supravietuit, purtam verighete si lumea s-a simtit bine la petrecerea in care am sarbatorit ca ne-am gasit pe aceiasi lungime de metri.