Insemnari

Despre fumat

Filed under: Din viata — Gelu March 15, 2016 @ 23:31

Ultima tigara, sau cel putin printre ultimele pe care o sa le fumez intr-un loc public cu acoperis si cel putin un perete. Stiu, se va deschide terasa de la Argentin in curand si nu o sa mai conteze prea mult asta dar tot mi-e greu sa-mi dau seama cum se va schimba stilul meu de viata incepand cu 16 Martie.

M-am apucat de fumat tarziu, pe la 22 de ani, cand aproape terminasem facultatea. Mi-as dori sa pot sa dau vina pe anturaj dar din pacate nu pot imparti cu nimeni responsabilitatea. Poate doar cu tipa cu care eram atunci si pe cea cu care am inselat-o si care dupa ce ne-am ridicat din patul de camin si-a aprins o tigara. I-am cerut si eu una si m-am bucurat ca m-a luat ameteala si ma simteam rau fizic; stiam ca merit asta pentru ca nu eram in stare sa-mi opresc penisul sa intre in vagine pentru care nu as fi cumparat niciodata absorbante.

Primul pachet, de zece tigari, l-am cumparat de la un chiosc din Gara de Nord in timp ce asteptam trenul spre Budapesta. Am impartit cate doua tigari pe zi. Simteam vinovatia intr-un mod concret si mi se parea ca asa ma apropii mai mult de cea pe care am dezamagit-o. Intr-o lume cu peste un miliard de fumatori asta ne facea mai intimi decat partida de sex dintr-un bazin cu ape termale. Fiecare din cele zece tigari au fost speciale. Pe unul din podurile de peste Dunare, pe dealul cu vedere la parlament, pe zidurile castelului din Bratislava, unde mi-am lasat geanta foto, tigara de dupa intr-o cladire veche de 100 de ani.

M-am despartit de ea la scurt timp dupa ce ne-am intors in Bucuresti. Am ajuns atunci sa fumez cam doua tigari pe zi, toate luate de la colegii de birou. Am descoperit ca pe langa senzatia de ameteala, care incetul cu incetul incepuse sa dispara, fumatul oferea sansa de a socializa dincolo de sedinte si iesiri la masa. Intre timp am ajuns sa urasc nevoia de cuvinte in timp ce fumezi. In decursul anilor am cunoscut multe tipe la fumat, in incercarea mea de a evita discutiile despre fotbal, programare, femei sau ce mai discuta corporatistii in fata scrumierei.

In zecile de relatii care au urmat am fost cu o singura fumatoare si chiar si atunci ea fuma alte tigari, ceva de femeie, si nu am impartit niciodata acelasi pachet. De mii de ori insa mi-am cerut scuze pentru fum, pentru miros sau pentru ca o las singura in pat sa se bucure de senzatia de dupa si m-am ridicat din pat sa ies pe balcon.

Imi place sa cred ca am devenit fumator, adica omul ala care fumeaza un pachet pe zi, din bun simt. Dupa cateva saptamani de cerut tigari de la altii mi-am zis ca nu se mai cade si odata cu primul pachet personal am ajuns sa-mi aprind cate una cand asteptam autobuzul sau cand pur si simplu ma plictiseam acasa. Inceputul a fost alimentat si de reactiile pe care le generam cand eram vazut pentru prima oara fumand; era un alt mod de a demonstra ca perioada “Gheorghita”, de copil cuminte si ascultator, a fost total depasita, ca acum eram un barbat cu vicii.

Nu am incercat niciodata sa ma las intr-un mod serios. Am avut o tentativa acum cativa ani si tipa cu care eram, care era complet impotriva fumatului, m-a rugat sa ma reapuc, dupa 23 de ore de abstinenta. Eram atat de enervant. Am mai avut o scurta aventura cu o tigara electronica si desi ma simteam mai bine, mai ales dimineata cand nu-mi mai scuipam plamanii, am renuntat zicandu-mi ca e doar un compromis, ca trebui sa renunt cu totul. Au trecut aproape trei ani de atunci si inca nu am facut-o.

De obicei ma simt prost ca fumator, mai ales cand o las pe viitoarea sotie singura la masa ca sa ies sa fumez (da, inainte de 16 Martie) dar si cand incerc sa suflu fumul in alta directie decat cea a nefumatorului de la aceiasi masa. Exista totusi momente de pseudo mandrie pentru faptul ca imi fut plamanii. Astea se intampla inainte si dupa un maraton sau semimaraton. “Fumez ca un turc si tot am terminat mult inaintea voastra, nefumatori!”.

Inca nu ma las si poate mai povestesc despre experientele mele cu fumatul la cateva luni dupa ce o fac, ca sigur o sa fac asta in viitorul mai mult sau mai putin apropiat, dar acum se apropie momentul in care nu o sa mai fie scrumiere la geam asa ca ma opresc aici. Nici o concluzie, nici o invatura. Imi aprind o tigara si public din insemnarile unui fumator amator.