Despartirea

Pe cerul ce se boltea peste Herăstrău, lui Bogdan Marinescu i-a apărut o lumină celestă, la patru zile după ce fusese, din nou, rănit din dragoste. Cu siguranță, nu era prima dată când i se dădeau papucii, dar era prima dată când asta i se comunica printr-un text de cinci rânduri, dintre care al cincilea îi transmitea, într-un limbaj zdrobitor de rece, o urare de noroc în viitor, urmată de trei x-uri scrise cu litere mici.

Chiar dacă în ultimii patru ani au fost nu mai puțin de zece tipe care s-au despărțit de el, din diverse motive, înainte de asta el era cel care termina relațiile. Prietena lui cea mai bună, pe care o știe din generală, i-a spus cu fiecare ocazie că “roata se mai și întoarce”. “Și în poziția inițială” îi răspundea el. Îi era dor de perioada în care el era cel care îi spunea nonșalant tipei cu care se culca de două săptămâni, sau zece luni, că s-a terminat, că nu-i mai suportă scârțâitul dinților când mănâncă, sau alt lucru peste care nu putea să treacă. Acum el era cel care nu se spăla destul de des pe dinți, cel care s-a îngrășat cu mai mult de cinci kilograme de la prima întâlnire, cel care nu se gândește într-un mod serios la viitorul lor.

Mesajul din urmă cu patru zile l-a marcat mai mult decât oricare altă discuție înainte de o despărțire. “Am încercat, știi și tu că am încercat. Am crezut că ai înțeles că nu mai merge așa, am fost cât de directă am putut. De nenumărate ori am luat și am pus ciorapii de la marginea patului în coș. Îmi pare rău. Mi-am luat lucrurile de la tine și am plecat. Sper că următoareă să-ți ofere mai multe. Și să te suporte mai bine. xxx ”

Din momentul în care a primit mesajul a tot încercat să o sune și i-a trimis zeci de mesaje. Nu a primit niciun răspuns. Întors acasă a realizat că Andreea s-a ținut de cuvânt și și-a luat toate lucrurile de la el. Era surprins și curios cum a reușit să facă asta. Se mutase la el de șase luni și în perioada asta s-au adunat multe nimicuri de-ale ei. Au dispărut toate în mai puțin de două ore. Tuburile și flacoanele din baie, pe marginea căzii au mai ramas doar șamponul lui, Nivea Man pentru păr cu mătreață, un BIC și crema de ras; din bucătărie au dispărut paharele de vin, farfuriile verzi de la Ikea, unul din tirbușoane și trei din cei șase magneți de frigider pe care i-au cumpărat împreună. I-a lăsat pe cei din Praga, Budapesta și Oslo; i-a luat pe cei din Milan, Edinburgh și Paris. Biblioteca era mult mai goală decât în ziua precedentă; nu a lăsat niciun autor japonez, niciun volum de fantasy. Din cărțile cumpărate împreună lui i-au rămas volumele de proză scurtă și romanele românești, ea și-a luat restul, mai puține la număr. Își luase inclusiv șosetele lăsate în balcon la uscat și nu a mai rămas nici un tampon sau agrafă.

Încă de a doua zi a fost sigur că nu mai are nicio șansă cu Andreea. A primit zeci de notificări de la Facebook să-și șteargă pozele în care apărea ea. S-a conformat și, mai mult decât atât, a șters toate albumele create în perioada în care au fost împreună. Îi dispăruse și “in a relationship” de pe pagina de profil, fără ca el să facă ceva în privința asta. Până în urmă cu patru ani reușea să rămână prieten cu tipele de care se despărțea. Majoritatea vin în continuare la ziua lui de naștere și iese relativ constant cu ele la bere. De atunci însă, la fiecare despărțire tipele dispar cu totul. Chiar dacă uneori se mai întâlnește cu câte una la metrou, ele preferă să îl ignore sau să răspundă sec la salut și să meargă în altă parte a peronului. De data asta a crezut că lucrurile o să stea diferit, mai ales că a fost prima tipă cu care a stat oficial împreună și erau de mai bine de un an un cuplu.

În a treia zi Bogdan și-a dat seama că până în momentul acela nu i-a luat niciodată mai mult de trei zile după o despărțire să înceapă o nouă relație. În puține ocazii a făcut ceva activ în privința asta. De obicei se întâmpla ca pur și simplu să se întâlnească cu cineva de care se îndrăgostea pe loc și după câteva beri ajungeau la el sau la ea. Alteori, cum a fost cazul și cu Andreea, se știau deja și dintr-o simplă conversație pe Facebook sau Messenger ajungea să o invite să vadă un film oarecare la el. Nu a reușit să vadă niciodată un astfel de film până la capăt.

În a patra zi a hotărât să alerge. Nu mai făcuse asta de când s-a întors din New York. Se dusese acolo pentru primul lui maraton, pentru care se antrenase aproape un an. Din cauza uraganului Sandy, cursa oficială a fost anulată și a alergat cei peste patruzeci de kilometri în Central Park. După ce a terminat cele patru ture de parc și-a zis că nu o să mai alerge niciodată. Îl durea tot corpul, nu avea sens durerea aceea și nici nu mai simțea nevoia să-și demonstreze ceva. Tot atunci s-a hotărât să se despartă de tipa care îl aștepta la linia de final imaginară. A așteptat până la Otopeni să o facă; a fost ultimă oară când el s-a despărțit de cineva.

După ce și-a găsit cu greu echipamentul, era într-o cutie pe care nu o desfăcuse de când s-a mutat în apartamentul de pe Mihalache, în urmă cu aproape trei ani, a pornit spre Herăstrău. Pe vremuri făcea cel puțin o tură de lac, acum s-ar fi mulțumit să ajungă respirând până la Grădina Japoneză. I-a fost mai ușor decât și-a imaginat să parcurgă cei doi kilometri până la Arcul de Triumf, dar odată intrat în parc și-a dat seama că respira din ce în ce mai greu. A mai forțat cele câteva sute de metri până la lac și s-a oprit pe prima bancă cu vedere la Casa Presei Libere.

Era noapte deja, deși nu era mai mult de ora șapte și parcul era pustiu în ciuda celor peste zece grade dintr-un noiembrie călduros. Din când în când mai apărea câte un alergător, dar asta nu schimba cu nimic sentimentul de singurătate pe care-l simțea Bogdan. Cerul s-a luminat dintr-o dată și deasupra lacului a apărut ceva similar cu ce văzuse cu câteva luni în urmă în nordul Norvegiei.

Bogdan s-a ridicat și a început să alerge spre Arcul de Triumf. Urma să primească o notificare că și-a depășit recordul personal de patru minute pe kilometru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *