Insemnari

Pavel

Filed under: Exercitii,Fabule Urbane — Gelu October 8, 2015 @ 17:52

Am ajuns cu Andreea la Antipa înainte de prânz. Era a treia oară când ne vedeam și voiam să avem parte de o primă întâlnire clasică. Prima oară ne-am văzut într-un club din centrul vechi, când i-am cerut numărul de telefon. A doua oară am văzut-o la metrou la Unirii, când ne-am întâlnit să-i dau o carte de care-i spusesem când ne-am cunoscut. Muzeul s-a schimbat mult în ultimii 10 ani, de când nu am mai fost. După ce am văzut animalele împăiate, oasele de dinozaur și diversele pietre am ieșit în curtea din spate, unde era o expoziție de fluturi vii. Eu eram destul de sceptic, dar ea a insistat, așa că am plătit cei zece lei și am intrat.

Mi-e în continuare greu să înțeleg cum poate o astfel de expoziție să existe, mai ales că ține trei luni. Din câte știu eu, mai ales din experiența personală, un fluture nu trăiește mai mult de 31 de zile. Ce-i drept, dacă nu se modifică prea mult condițiile din jur apare altul când cel dinainte moare și, de obicei, pentru majoritatea, e greu să-i deosebești. Am intrat și ne-am plimbat printre ei până când unul, maro, cu pete albe, s-a așezat pe umărul meu drept. Am început să plâng. Andreea s-a uitat la mine surprinsă; nu știu dacă era impresionată de sensibilitatea mea sau dezgustată de lipsa mea de bărbăție, dar nu am putut decât să-i dau o explicație:

– Aveam 5 ani și eram cu fratele meu, care e cu 4 ani mai mare, la țară la bunici, când un fluturaș, exact ca ăsta, s-a pus pe umărul meu. Nu știu de ce, ce a fost în capul lui, dar Petru, așa îl cheamă pe frate-miu, i-a trântit o palmă cât să mă doară și pe mine. Și-a ridicat mâna și fluturele a căzut mort pe iarbă. Am început să plâng văzându-l așa, cu aripile inerte. “Am crezut că e o muscă!”. Asta mi-a zis. Am ridicat fluturașul și l-am pus într-o cutie de chibrituri. Am continuat să plâng până acasă, unde m-am forțat să mă opresc ca să nu mă întrebe bunica ce am pățit. Mi-era rușine de cât de slab eram și, în plus, Petru mi-a zis pe drum că mă bate, ca să am de ce să plâng, dacă zic cuiva ce s-a întâmplat.

Andreea m-a îmbrățișat și mi-a zis că-i plac bărbații sensibili. Am strâns-o în brațe și i-am mulțumit. Nu am mințit-o, dar nu de asta plângeam. Atunci l-am pus pe Pavel, așa l-am numit, într-un clasor gol și am uitat de el, și de clasor, până acum 15 ani, când între coperțile groase au început să apară și alți fluturași. Cei care au urmat mi-au provocat lacrimile de la Antipa, dar ne știam de prea puțin timp ca să fiu în stare să-i povestesc de ei.

Pavel II a apărut din senin, uitasem de mult de palma violentă primită pe umăr. L-am apreciat cel mai mult și m-a durut sufletul când a ajuns lângă predecesorul lui. Eram în anul 2 de facultate, încântat de aripile lui, chiar dacă firave, și surprins de eleganța lui. Am avut mare grijă de el. A ajuns inevitabil în clasor. Dupa Pavel V toți au devenit pur și simplu Pavel.

Au crescut organic. Nici măcar eu, care mă uit acum la ei dând primele pagini pline de bolduri (între timp am descoperit un lipici care își face treaba la fel de bine) nu prea îmi dau seama de diferențele dintre ei. Fluturaș după fluturaș. După pagina a patra apare unul mai colorat și mai vesel, dar atunci când l-am prins nu părea mult mai diferit decât cei dinainte. Tocmai terminasem facultatea și Pavel avea aripi mai frumoase, mai colorate și-mi oferea mai multă libertate.

Două pagini de Pavel aproape identic. Niște pete roșii, aripi sensibil mai mari, cam cu zece la sută pe an, dar în rest nicio diferență între ei. De murit mureau cu toții cam după același timp, undeva între 25 și 33 de zile. Am prins o singură dată unul care, nu mai știu din ce fel de omidă a ieșit, era chiar mare și rezistent. Am o pagină dedicată special lui. Acest fluturaș, fluture de-a dreptul, a rezistat 52 de zile. A conviețuit câteva zile cu un Pavel nou. A fost o situație ciudată, mai ales că nu s-au înțeles prea bine, deși au murit doar la zece zile distanță.

Urmatoarea perioadă de stagnare s-a oprit într-un mod paradoxal. Pavel a mai crescut puțin, dar a început să moară din ce în ce mai repede. Acum îmi dau seama că e posibil să fie din cauza faptului că atunci a început să împartă oxigenul din garsoniera mea cu proaspata mea nevastă, de atunci. În plus, credeam că faptul că venise ea cu un partener de joacă pentru el ar fi ajutat. Nu a fost așa. Ajungea din ce în ce mai repede în paginile clasorului.

Am început să îi pun câte trei pe pagină când s-a născut copilul. Divorțul ce a urmat la un an după l-a făcut pe Pavel să-și piardă aproape cu totul capacitatea de a mai zbura. Ieșea din cocon aproape ca o molie, atras de lumina ce urma să-l omoare în câteva zile. Eu eram fericit.

La a patra întâlnire mi-am luat inima în dinți și i-am arătat Andreei clasorul, iar ea mi-a povestit de Petronela ei. Pavel va fi în siguranță. Vor zbura fericiți împreună, se vor iubi, se vor înmulți. Dacă vrea și ea.

Mâine ieșim la a cincea întâlnire.