Insemnari

La Dreapta

Filed under: Exercitii — Gelu June 24, 2015 @ 11:19

După ce am citit câteva articole despre Tinder m-am hotărât să-mi instalez şi eu aplicaţia. Nu vreau să agăţ, sunt doar curios. Sunt de patru ani cu Andreea, stăm împreună de trei şi deşi am cerut-o în căsătorie acum un an, şi a zis da, încă nu avem plănuită data nunţii. O iubesc şi pentru că nu-mi aduce aminte de asta deşi o simt cum încetineşte pasul când trecem pe Lipscani pe lângă magazinele cu rochii de mireasă.

Mi-am selectat câteva poze, în care să fiu singur, caut tipe între 23 şi 35 pe o rază de 20 de kilometri şi sunt gata să încep. La stânga tipele care nu îţi plac, la dreapta tipele care îţi plac. Totul de la o singură poză (poţi să vezi mai multe dacă eşti indecis, dar de ce ai fi?). Într-un minut cred că am refuzat peste o sută de fete. Îţi oferă un frumos sentiment de falsă superioritate.

Aproape că am ridicat degetul din partea stângă a ecranului când mi-am dat seama că faţa tipei mi-e cunoscută. Carmen, 29, 5 km away, active 23 minutes ago. Poza e una banală, ca una de buletin, nici un zâmbet, nici o grimasă. Mai are alte trei. În una singură zâmbeşte şi apare un început de decolteu. Cu siguranţă e tipa pe care acum 10 ani nu am dezvirginat-o în camera mea de cămin.

Am cunoscut-o când eram în anul III şi ea într-a 12-a. Sora ei m-a întrebat dacă poate să-i dea id-ul meu de messanger că vrea să dea admiterea la Automatică şi are nevoie de nişte sfaturi. Aşa am început să povestim despre cum e la Poli şi-n Regie, despre examenele de admitere şi despre bac. Ne-am întâlnit cu câteva săptămâni înaintea admiterii când a venit prin Bucureşti. Am ieşit toţi trei la bere şi primul lucru pe care l-am remarcat au fost sânii ei. Erau destul de mari şi păreau fermi chiar dacă nu avea nici un fel de decolteu, în ciuda celor aproape 40 de grade de afară.

După admitere nu am mai vorbit iar când a început anul IV am ajutat-o puţin la cazare, a primit repartizare în acelaşi P5, iar în rest ne salutam doar când ne întâlneam prin facultate sau prin cămin. De fiecare dată când vedeam că intră pe messanger mă gândeam pentru câteva secunde să întru în vorba cu ea dar n-am făcut-o decât în sesiunea din primul semestru. Luasem una din puţinele restanţe pe care le aveam, rămasă încă din anul II, şi m-am decis să sărbătoresc cu o sticlă de Jack, singur în cameră. Pe la două dimineaţa, după un sfert de sticlă, am văzut că a intrat pe mess şi am întrebat-o dacă nu vrea să urce la 4 să bea cu mine. După 5 minute eram amândoi pe hol împărţind sticla şi un pachet de ţigări. Nu mai ştiu ce-am vorbit dar ştiu că purta un maieu subţire, fără sutien, care îmi confirma bănuielile. Avea sâni geniali.

La 7 a plecat să facă un duş şi să se îmbrace. Avea de la 8 examen. Între timp terminasem sticla. Nu ştiu cât de mult a băut fiecare dar eu eram praf iar ea părea foarte fresh. M-am culcat câteva ore. Pe la 12 a bătut la uşă şi a intrat fără să-i răspund. S-a descălţat şi s-a pus lângă mine în pat. Am aţipit îmbrăţişaţi. Nu ştiu dacă mai era cineva în cameră dar când ne-am trezit pe la două eram cu siguranţă doar noi doi.

Am început să o sărut, i-am desfăcut cămaşa şi i-am dat sutienul jos. Nu ne-am spus nimic. Avea sânii pe care mi-i imaginam. Nu mai văzusem nimic asemănător până atunci. Mari, fermi, îşi băteau joc de gravitaţie. I-am dat blugii jos şi m-am ridicat să închid uşa la cameră. M-am întors în pat şi ea era complet goală. M-am dezbrăcat şi eu şi am scos un prezervativ din cutia de sub pat. Am luat-o în braţe, pe la spate, şi m-am jucat câteva minute cu sânii ei sarutandu-i ceafa. Am întors-o pe spate, m-am urcat deasupra ei şi am început să-i sărut sfârcurile. Se întăriseră. Îmi mângâia spatele în timp ce eu coboram cu buzele.

În momentul în care mi-am simţit penisul suficient de erect m-am întins după prezervativ. Ea stătea în continuare liniştită pe spate, ignorând gravitaţia, cu picioarele desfăcute şi genunchii ridicaţi. Am început să-i sărut buzele şi am încercat să o penetrez. Părea destul de excitată dar nu mi-a ieşit din prima. M-am sprijinit în cotul stâng şi cu dreapta am vrut să mi-o poziţionez mai bine. Am întâlnit din nou rezistenţă.

– Eşti virgină?
– Contează?
– Da.
– De ce? Dar da, sunt. Continuă de rog.

Şi nu am continuat. Mi-am dat prezervativul jos, începusem oricum să am o puţă pe post de pulă şi am luat-o în braţe. Nu a zis nimic. I-am sărutat umerii, gâtul, sânii, burta şi în momentul în care am simţit că-mi revine erecţia i-am pus mâna dreaptă pe penisul meu şi cu mâna mea deasupra am început să o mişc ritmat sus-jos. După câteva minute am ejaculat pe pieptul ei perfect şi m-am lăsat extenuat peste ea. Am stat aşa câteva zeci de minute. S-a ridicat, a mers să-şi facă un duş, s-a îmbrăcat şi a plecat lăsându-mă dezbrăcat în pat după ce m-a sărutat pe frunte.

Timp de două săptămâni nu ne-am vorbit. Sesiunea se terminase deja şi probabil era acasă. La începutul semestrului al doilea îmi apare o fereastră cu numele ei deasupra

– Ai fost un nesimţit!
– Poftim?
– Ai auzit bine. Nu mai vreau să aud de tine. Te şterg.

Şi m-a şters din lista ei de prieteni. Mai aveam adresa ei de email aşa că i-am scris:

“Salut Carmen, chiar nu ştiu de ce mă consideri nesimţit. Nu prea are sens. Ştiu doar că am decis în dimineaţa aceea să nu fiu nesimţit şi un mare porc. În mod normal nu mi-ar fi păsat că eşti sau nu virgină dar simt că nu sunt în perioada aia a vieţii mele în care să-mi doresc o relaţie serioasă. Dacă se întâmplă, se întâmplă, dar plec de la premisa unei aventuri asumate de ambii implicaţi. De asta m-am oprit, am mai fost în relaţii cu tipe virgine şi nu a ieşit bine, mai ales pentru ele. Ştiu că voi, fetele, aveţi tendiţa de a vă ataşa de Primul şi nu mă simţeam pregătit să-mi asum asta. Nu ştiu dacă ţi-am zis dar eşti una din cele mai frumoase tipe pe care le-am văzut şi cu siguranţă ce-a mai frumoasă pe care am ţinut-o în braţe. Îmi pare rău dacă ţi-am greşit dar, din nou, dacă e să fiu acuzat de ceva, e faptul că am fost un cavaler. ”

Răspunsul a fost simplu: “Eşti şi nesimţit şi prost!”

Am mai repetat de două ori după aceea povestea cu alte vrigine. De fiecare dată mă simţeam bine în pielea mea de gentelman, care nu vrea să rănească suflete sensibile. Mi-a fost însă de fiecare dată frică. Nu că s-ar ataşa prea mult de mine, sunt conştient de limitele mele, ci de faptul că n-aş putea să o duc până la capăt, să nu eşuez în a rupe nenorocitul de himen.

Mi-am pierdut virginitatea în primul an de facultate. Era şi ea virgină şi ne iubeam de peste o lună când ne-am ales noaptea de revelion să facem pentru prima oară sex până la capăt. Până atunci oral şi masturbări reciproce. Sincer să fiu, nu ştiu exact când s-a întâmplat. Ne-am trezit în dimineaţa aceea de 1 Ianuarie cu o pată roşie pe cearşaf. Nu îmi aduc aminte decât de nişte încercări nereuşite. Important era că am trecut peste etapa asta şi ne-am culcat unul cu altul după aceea, până nu am mai făcut-o.

A doua mea relaţie din timpul facultăţii a fost tot cu o tipă virgină. Am rămas singuri în cameră după două luni de la primul sărut şi mi-a zis că mă iubeşte şi că e gata pentru mine. Am încercat în seara aia, şi în următoarele, să o penetrez dar fără mare noroc. Ne-am despărţit într-a cincea seară când tot nu am reuşit să intru în ea și am început să plâng în timp ce-mi ţineam penisul, lipsit de erecţie. Atunci m-am hotărât să fiu un gentelman şi m-am futut doar cu tipe cu experienţă.

Am dat-o în dreapta şi acum aştept. Din câte mi-am dat seama trebuie să facă şi ea acelaşi lucru că să putem vorbi. Sunt curios după ce mecanism îţi apare un profil, de tipă sau de tip, pe pagina principală. Contează că eu vreau să iau legătura cu ea? Oare sunt mult mai mulţi tipi pe căcatul asta de aplicaţie decât tipe? Defapt, de ce îmi pasă? Andreea mă aşteaptă în pat, nu are sânii lui Carmen dar are un fund şi un zâmbet de invidiat. E creaţă, ochi olbastri şi pe departe cea mai altruistă persoană pe care am cunoscut-o.

După două zile am primit o alertă că am o conexiune pe Tinder. Nu poate fi decât singura tipă pe care am dat-o la dreapta. Deblochez telefonul şi am dreptate. M-a dat şi Carmen la fel. Ce să-i spun. Vreau să-i spun ceva? Când am auzit sunetul am luat telefonul şi am plecat din domitor. E două noaptea şi Andreea mă întreabă dacă sunt ok. Îi spun că e ceva de la muncă şi închid uşa din sufragerie. Ies pe balcon şi îmi aprind o ţigară. Îmi vin în minte zeci de răspunsuri dar nu îi zic nimic. Îmi opresc totuşi notificările.

Andreea a plecat la birou şi m-a lăsat să mă lăfăi pe tot patul încă jumate de ora. În momentul în care aud cheia răsucindu-se în uşă mă întind după telefon şi deschid aplicaţia. Aveam un mesaj nou.

– Tot cred că ai fost un prost.

Aş putea să-i zic că nu ştiu la ce se referă. Sau să-i zic că nu are dreptate.

– True story! Cum mai eşti?
– Ca-n vacanță. Dat demisia. Până luni între job-uri şi mă plictisesc. Tu?

Eu? Să-i spun că sunt fericit şi aştept să mă însor? Ce rost ar avea? Încă nu am mai întâlnit sâni ca ai ei. Îmi sun şeful şi îi spun că nu mă simt prea bine şi o să lucrez de acasă azi.

– Ceva de genul şi eu. Unde stai? Un suc?
– Se pare că la cinci kilometri de tine. Un Jack?

1 Comment »

  1. nu degeaba se spune că…roata se întoarce :)
    și…cum a fost Jack-ul ?? :)

    Comment by Crisa — July 11, 2015 @ 16:17

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment