Povestea cutitului

Am ajuns în Ikea să gust și eu din chifteluțele cu gem, toți colegii vorbeau de ele ca și cum ar fi cea mai mare realizare culinară din toate timpurile, și mi-am zis că ar trebui să cumpăr totuși și altceva. După ce am trecut rapid prin tot magazinul, aproape de casă, am luat primul lucru care părea că ar putea fi util. Un cuțit. Nu m-am uitat să văd dacă e din oțel inoxidabil sau nu, am presupus că da, dacă va trebui să fie ascuțit sau nu, am presupus că nu, dacă chiar am nevoie de el sau nu. L-am plătit, am luat o tavă pe care am pus cele 12 chifteluțe cu cartofi natur, am plătit și am început să caut un loc liber.

Spațiul era plin, deși nu era decât o zi de joi, la prânz. Singurul loc liber era la una din mesele înalte, în fața unei tipe care părea relativ interesantă. Aș fi preferat să nu stau acolo, dar nici nu aș fi vrut să mănânc în picioare, asa că am luat-o ca pe un semn de la divinitate.

– Mă scuzi, e liber aici?
– Bănuiesc că da.
– Mulțumesc.
– Nu ai pentru ce.

Ea mânca somon. Blondă, relativ slabă, dar cu ceva sâni, preocupată mai mult de telefon decât de peștele din farfurie, probabil studentă la ASE.

– Și tu ai venit pentru mâncare?
– Poftim?
– Scuze, nu voiam să deranjez. Întrebam dacă și tu ai venit pentru mâncare, ca mine, sau ai venit să cumperi ceva. Eu de exemplu am venit pentru renul din farfurie, dar am cumpărat totuși și un cuțit.

A râs sincer și a recunoscut că e în aceeași ipostază. Mi-a arătat setul de furculițe și s-a prezentat. Ea era Andreea; eu urmam să fiu într-o nouă relație.

Am sărbătorit o lună de relație la mine acasă, cu niște mușchi de porc la cuptor și 4 prieteni imaginari. Inițial ei nu au fost invitati, dar după ce am tăiat carnea cu cuțitul din Ikea a insistat să meargă la ea să aducă setul ei de furculițe. După prima înghițitură – recunosc, chiar îmi ieșise mușchiulețul copt în bere – s-a revoltat:

– Tu îți folosești tot cuțitul! Eu îmi folosesc doar 33 la sută din set.
– Poftim?
– Da, sunt 6 în set, folosim doar 2. Doar treizeci și trei punct treizeci și trei în perioadă, ca să fie mai exact. Nu e corect.
– Vrei să rup cuțitul în trei?
– Nu, fără gesturi extreme. Să chemăm patru oameni pentru cele patru furculițe.
– La ora asta? Cine crezi că poate să vină acum?
– Am putea să-i inventăm, să avem și noi niște prieteni de care să ne placă amândurora.

Așa ne-am ales cu Andrei, Miruna, Mirela și Anton.

Da, trei de A și trei de M, cei șase buni prieteni care eram, atunci când luam masa doar noi doi.
Andrei era cel mai dubios dintre ei. Politehnist ca mine, cu câteva generații mai tânăr totuși, tot insista în conversațiile de la masă pe cât de important e să îți păstrezi virginitatea înainte să te căsătorești. Atât eu, cât și Andreea, Miruna și Anton credeam că asta se trage de la faptul că sunt doar doua fete în grupa lui, și alea urâte, pe deasupra nici el nu era cel mai chipeș dintre toți.

Miruna era cam de aceeași vârstă cu Andreea. Studenta și ea la ASE, la fel de slabă și cu părul la fel de blond. Ea era cea care, din tot grupul, știa “the facts”, ca să o citez. Dacă eu îi spuneam la masă Andreei că cel mai lung pod e în Thailanda, ea intervenea imediat:

– De fapt, in fact, dacă consideri un pod ca o construcție pe piloni, aflată deasupra pământului sau apei, cel mai lung e în China. Are peste 100km și leagă Beijing-ul de Shanghai. Just for your knowledge.

O mică snoabă care credea că le știe pe toate.

De Mirela și Anton nu poate fi vorbit separat. Mergeau până și la baie împreună, iar peste un sfert din timp și-l petreceau sărutându-se, chiar și în timpul cinei. Erau un cuplu clasic, lucrau în aceeași corporație, ea HR-istă, el programator, nu vorbeau niciodată despre politică, ci cu fiecare ocazie discutau despre copilul pe care vor să-l aibe. Ea era încă virgină.

Atunci când tacâmurile ajungeau în chiuvetă și cei patru prieteni plecau, puteam să ne întoarcem la intimitățile noastre, eu să-i sărut sânii, ea să se lase în genunchi și să-mi sărute puța bleagă până când devenea aproape erectă, ca apoi să se ducă să citească din cartea pe care o avea atunci pe etajera de lângă canapeaua roșie. Era un joc puțin dureros în orele ce urmau până să mergem în pat, dar de fiecare dată adormeam dezbrăcați după ce cel puțin unul dintre noi ajungea la orgasm; asta ne făcea să mergem mai departe.

Nu știu de ea, dar eu mă întrebam din ce în ce mai des dacă mi-e suficientă. De ce? Nu aș putea să spun. Nu mă deranja nimic la ea și cred că acolo era problema. După atâția ani petrecuți în a găsi defecte tipei de lângă mine simțeam că e ceva greșit cu mine, că mă mulțumesc cu prea puțin, că îmbătrânesc, că nu mai am principii. Aș fi vrut să fug dar, vă jur, nu aveam de ce.

De fiecare dată când aveam prieteni reali în vizită, foloseam doar tacâmuri de plastic. Ne scuzam că ne este lene să le spălăm și ei înțelgeau. Se întampla oricum din ce în ce mai rar să vină lume pe la noi. In lumea noastră aș fi vrut să arunc cu farfuriile pe podeaua bucătăriei, dar nu făceam decât să îi spun că o iubesc în timp ce tăiam pâinea, coaptă într-un cuptor pe lemne, cu cuțitul luat din Ikea. Le ungeam cu Nutella și mă declaram cel mai fericit dintre fericiți.

În una din seri m-am întors de la birou cu o poftă nebună de a face dragoste. Am adus până și flori, ca să pregătesc așa cum trebuie contextul. Ea era deja acasă, a primit florile cu suspiciune și m-a întrebat dacă am înșelat-o.

– Nu, pur și simplu mi-am dat seama că nu ți-am mai adus flori de mult.
– Așa e. De mult.

În seara aia nu am făcut dragoste, am penetrat-o pur și simplu pe la spate. Am ejaculat ritualic pe sânii ei și, pentru prima oară în ultimii douăzeci de ani, mi-a venit să plâng.
Dupa una din mesele în șase am aruncat doar cinci furculițe, i-am zis Andreei că am probleme cu stomacul și m-am retras în baie. Mirela mă aștepta acolo, ascunsă după un capot mov. Speram că înșelând voi face relația să conteze. Am ejaculat pe sânii ei sperând la o minune, eliberare, ceva glorios. Nu a fost să fie. Eram același. La fel de bolnav și netratabil. Mi-am scos furculița din buzunarul pantalonilor de pijama și am spălat-o cu una din cremele de față ale Andreei și apoi am luat mopul și am șters sperma pe de gresie.

Data viitoare când am ieșit toți șase Mirela a tăcut mai mult ca de obicei. Nici Anton nu era mai guraliv, nu se țineau nici măcar de mână, cum o făceau de fiecare dată. Eu, Andreea și Andrei încercam să acoperim liniștea, dar fără prea mare succes. După jumătate de oră Andreea nu a mai rezistat și a mers în dormitor trântind ușa.

Cei patru prieteni au murit când eram în bucătarie și mă chinuiam să tai niște felii de pâine cu cuțitul din Ikea, poate ar fi trebuit să-l mai ascut și eu, când ea m-a strigat.

One thought on “Povestea cutitului

Leave a Reply to Laura Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *