Mihaela a plecat spre Suceava, iar eu mai am șase zile să-mi pregătesc vizita la ea. Printr-un mod aproape miraculos mama o să fie plecată pentru prima oară în ultimii ani, merge în București la un botez, așa că nu trebuie să inventez nici o scuză pentru plecarea mea de sâmbătă. Singura întrebare e dacă m-a chemat sa facem dragoste sau pur și simplu nu voia sa vină weekendul viitor acasă.
Au mai rămas patru zile și cred că cel mai bine ar fi să-mi iau totuși niște prezervative. Întrebarea e de unde. Dacă merg la magazinul de jos sau la farmacia de lângă liceu sigur maică-mea o să afle în mai puțin de jumătate de oră. Aș putea să iau din centru, dar sigur mătușa-mea o să fie la fel de repede informată că nepotul ei de 17 ani se pregătește să preacurvească.
Mai sunt două zile. Chiar nu are sens să îmi iau prezervative. Cu ea am ajuns deja cel mai departe. Sânii ei nu au fost niciodată un mister pentru mine, încă din seara primului sărut. Au fost primii sărutați și nu vreau alții. Pe canapeaua aia roșie și ruptă mi-am băgat mâna pe sub tricoul albastru, i-am desfăcut stângaci sutienul și i-am descoperit sfârcurile întărite. Era frig, începutul unui nou an. Anul ăsta, în care peste atât de puțin timp o să adorm în brațele ei. O să ne trezim împreună și când va veni toamna vom face mereu asta. Ea vrea să meargă la facultate în Iași, eu aș fi dorit să merg în București, dar m-am interesat și facultatea de Automatică și Calculatoare din Iași e aproape la fel de bună ca cea din București. E și mai aproape de casă. Probabil că o să-mi fie puțin mai greu când termin să mă angajez, dar o să ne fie bine. Poate n-ar trebui să fiu atât de entuziasmat legat de ea, dar nu prea am cum să nu fac asta. E specială.
*
Am vazut-o prima oară în noaptea de Crăciun. Pe la patru dimineața a venit cu grupul de colindători în care era și soră-mea. S-au instalat în sufragerie și, în timp ce maică-mea se agita să-i servească cu diverse, eu nu știam dacă să ies din dormitor sau nu. Bine-am făcut că am ieșit. Primul și singurul lucru la care am mai fost atent de atunci a fost chipul Mihaelei. M-am îndrăgostit pe loc, dar nu am îndrăznit să-i adresez nici un cuvânt. Eram convins că e mai mare ca mine, probabil la facultate, că un puști ca mine nu are nicio șansă să o cucerească. Mihaela glumea cu toată lumea, râdea, zâmbea, radia de-a dreptul. Eu stăteam în pijamale pe unul din fotolii. Înainte să plece ni s-au intersectat privirile și mi-a zâmbit. Nu mai aveam nevoie de nimic.
Pâna pe 31 decembrie nu aveam niciun plan pentru noaptea de revelion. Am ajuns să îl fac cu grupul care ne-a colindat, după ce m-am oferit să-mi aduc calculatorul și să pun muzică. Mi-am instalat “sistemul” pe la prânz și înainte să merg la petrecere m-am oprit la biserică. Voiam doar să aprind o lumânare și să-mi spun dorința pentru anul ce va urma. Mă aștepta un an agitat; voiam să merg din nou la naționala de fizică, să iau Bac-ul cu cel puțin 9.70 și să intru la Poli în București fără taxă.
Am intrat însă în biserică și tot ce-mi doream părea prea mic, fără sens. Părintele înmâna lumânări aprinse credincioșilor și biserica era inundată de o lumină aparte. Am simțit pentru prima oară că mă aflu într-un loc cu totul special. Eram doar cincizeci de oameni în toată biserica; preotul împărțea pur și simplu lumânări fără să spună nicio predică. Fiecare se ruga în sinea lui. Eu m-am trezit dorindu-mi ca în anul ce urma să înceapă s-o întâlnesc pe Ea , că voi iubi și că voi fi iubit. Ăsta era singurul lucru pe care mi-l doream cu adevărat: să-mi găsesc cu cine să-mi împart iubirea.
După zece minute am ieșit și am pus lumânarea la Vii. În momentul în care am lăsat-o din mână îmi era clar că dorința îmi va fi îndeplinită. A fost prima oară când am crezut că îl simt pe Dumnezeu în aer.
Până la miezul nopții petrecerea era decentă, dar nimic special. La 12 am ieșit cu sticlele de șampanie să vedem focurile de artificii. În momentul în care a sărit dopul primei sticle, Mihaela mă săruta. Nu a anunțat nimic momentul ăsta. Dumnezeu e cel mai punctual curier.
Mi-am petrecut prima dimineață din an sărutând-o, mângâind-o, învârtind-o. Am ațipit pe canapeaua aceea roșie pentru câteva minute, cu ea în brațele mele și nu m-aș fi trezit niciodată.
*
Mâine plec cu trenul de nouă. Mă așteaptă la zece fără zece în gară la Burdujeni. Nu știu exact ce o să facem după. O să-mi iau cu mine doar un tricou și niste pantaloni scurți în care să dorm. M-am mai gândit, chiar nu are sens să-mi iau prezervative. O s-o țin în brațe până dimineața, iar septembrie e atât de aproape. Ieri am rămas pentru jumătate de oră singur acasă și am reușit după mult timp să mă masturbez în liniște. Pentru prima oară am încercat să mă gândesc la Mihaela. Nu am reușit să termin. Nu vreau să se simtă ofensată, nu vreau să creadă că de asta mi-e atât de dragă. Țin la ea prea mult. Până la urmă am răscolit prin colecția de Infractorul și am găsit niște pagini decente cu anunțuri la numere cu opt nouă, opt nouă. Mihaela e altfel.
Ea e la baie. Sunt singur în patul ei din camera asta minusculă de cămin. Am ajuns cu greu aici. M-am strecurat pe ușa din spate când paznicul era la o țigară. Am așteptat aproape o oră să prind momentul. Când am încercat prima oară m-am întâlnit cu el la etajul unu. I-am zis că aveam de lăsat un plic pentru o tipă dintr-o cameră vecină. E cămin de fete și majoritatea sunt plecate acasă peste weekend. Trebuie să ținem muzica, de la un radio vechi care prinde doar Europa FM, cât mai încet în caz că trece cineva pe culoar, pentru că Mihaela nu s-a prezentat la apel și se presupune că a plecat și ea acasă.
O țin în brațe și o sărut pe frunte. Nu mă pot opri din a-i săruta fruntea. Mă joc cu sânii ei și o simt aproape. Ne-am spus noapte bună și ne iubim în felul nostru. În cameră se aude “I want to know what love is” și fără să-mi dau seama încep și eu să fredonez. Mi-e imposibil să-mi dau seama dacă am mai ascultat melodia asta până acum, dar versurile îmi vin extrem de natural. Mihaela se ridică, își dă cămașa de noapte jos și îmi spune: “I will show you!”. Îmi dă tricoul și pantalonii jos, îmi sărută urechile, pieptul și buricul și mă întreabă dacă am căciuliță.
Îmi ia câteva secunde să mă prind la ce se referă. Nu, nu am prezervative. Voiam să-i explic de ce nu am luat, dar ea răscolește deja prin dulapuri. Ronțăie niște bomboane mentolate și nu spune nimic. Nu înțeleg de ce nu a continuat să mă sărute.
Stă cu capul pe pieptul meu și e bine. E o liniște ciudată între noi, a oprit radioul înainte să revină în pat și încerc să nu găsesc nicio explicație. Mi-e bine așa, chiar dacă nu am căciuliță. Nu mă mai sărută, dar îi simt fruntea pe pieptul gol. Nu am cum să fiu mai fericit de atât. Mâna mea dreaptă îi acoperă un sân; e facută special pentru asta; ea e tot ce-aș putea să-mi doresc.
E șapte dimineața și încerc să nu fac niciun zgomot din dulapul minuscul din camera ei. Stau aici cocoșat de jumătate de oră. Îi simt umerașele cum îmi intră în umeri, dar nu-mi permit să mă plâng în vreun fel.
Pe partea cealaltă a ușii stă tatăl Mihaelei. Nu am facut niciodată cunoștință cu el, dar îl știu. E singurul cioban autentic din oraș. L-am văzut de zeci de ori mânându-și oile pe malul Humorului. E un bărbat masiv, cred că are peste un metru optzeci, vreo 100 de kile și nu neapărat cea mai sociabilă persoană. În mod normal mă înțeleg bine cu părinții fetelor (sunt totuși “fizicianul Bucovinei”, singurul olimpic național din istoria orașului, singurul băiat bursier, am terminat cu media 10, am față de copil inocent), dar e posibil să nu las o impresie prea bună dacă ies la ora asta din dulapul singurului lui copil.
După discuții interminabile despre cât de depravați sunt tipii din ziua de azi, în mod normal l-aș fi putut convinge de contrariu, de cât de dezordonat e portofelul ei (e al meu, singurul lucru pe care nu am apucat să îl arunc sub pat când am auzit paznicul strigând de la capătul culoarului: “Camera 107, ai un vizitator!”) au ieșit din cameră.
Am mai așteptat cinci minute și am ieșit și eu, cu jumătate de kilogram mai slab. Am reușit să-mi recapăt respirația după cinci minute, dar acum sunt din nou în dulap. S-a auzit o bătaie în ușă și mi s-a părut cel mai sigur să mă reîntorc între rochiile agățate pe umerașe. O iubesc mai puțin? Are sens să mă mai gândesc la facultate în Iași? Ar fi trebuit oare să îmi fac curaj și să cumpăr niște prezervative? Nu, nu au sens întrebarile astea. Da, mă aflu din nou cocoșat în dulap, dar nu s-a schimbat nimic între mine și Mihaela.
Peste câteva zile e ziua mea. Nu am plecat la bunici cu restul familiei pentru că “mă doare burta”. Mihaela ar trebui să apară în orice moment. Nu am mai văzut-o de când m-a sărutat înainte să mă urc în trenul spre casă. Au trecut două săptămâni și între timp am reușit să cumpăr prezervative. Până la urmă am ales un chioșc din centru. Am dat aproape toți banii pe care îi aveam pe o cutie de Durex, o cola și un corn cu ciocolată. Vânzătoarea nu s-a uitat ciudat la mine. Probabil că pentru ea între două și zece totul decurge mecanic, scoate produsele de sub tejghea, ia banii, dă restul și continuă să se gândească la ale ei.
Stau de cinci minute la ușă când într-un final a bătut. O sărut din prima și îi dau ghiveciul de flori pentru 8 martie, care e mâine. O sărut în timp ce o conduc spre dormitor. E doisprezece și jumătate. Ai mei se întorc cu autobuzul de ora trei. O sărut și îi dau tricoul jos. Îi mângâi sânii prin sutien în timp ce ne întindem pe pat. Mai e atât de puțin până când scăpăm de asta.
Cu relativ mici eforturi îi dau jos blugii, desfac sutienul și îndepărtez minuscula lenjerie intimă. Face și ea același lucru și pentru prima oară îmi simt penisul erect fără să-l fi atins.
Îmi spune că are ea o căciuliță. Îi răspund că e ok, am și eu. Mă ridic de deasupra ei și scot un prezervativ din cutia deja desfăcuta. Rup cu greu ambalajul, îl țin de capăt (așa am citit pe instrucțiunile pe care le-am studiat de cel puțin zece ori) și încep să-l rulez. Îmi simt pula din ce în ce mai lipsită de putere. Mi-e clar că irosesc un prezervativ pe o puță bleagă.
Mihaela mă asistă fără să schițeze niciun gest. Stă cu picioarele desfăcute și se uită la mine cum mă chinui. Când vede că nu mai există nicio șansă se ridică și începe să se îmbrace. Palmez prezervativul irosit, îmi iau chiloții, pantalonii și tricoul și merg să mă îmbrac în sufragerie. Îmi închei ultimul nasture când maică-mea deschide ușa de la intrare. Se pare că au luat autobuzul de unu. Ies repede pe hol și încerc să o țin de vorbă; sper că Mihaela a reușit să se îmbrace. Iese și ea din dormitor și o pupă pe mama. Mulțumesc divinității pentru lipsa de erecție.
O aștept de zece minute. E prima oară când ne vedem după ce a plecat de la mine. Nu am vorbit între timp. Am încercat să o sun de câteva ori, dar nu mi-a răspuns. Mi-a trimis doar un e-mail în care îmi spunea să ne vedem azi la două. Mi-e destul de clar despre ce o să vorbim. Ciudat e că nu mă deranjează la fel de mult cum îmi imaginam acum o lună, când încă credeam că e prea bună pentru mine. Într-un final a ajuns. Încerc să o sărut fără niciun succes. Îmi dă un CD cu Robbie Williams, cadou pentru cei 18 ani pe care i-am împlinit acum două zile. Îi mulțumesc și dau din nou să o pup; îmi întoarce obrazul.
– Nu cred că mai are sens să ne vedem, imi spune duios. Îmi pare rău. Ești un băiat ok și o să crești frumos, o să vezi.