Insemnari

Elefantul a disparut

Filed under: Exercitii,Guest Post — Gelu June 23, 2014 @ 11:06

– Avea vreun semn distinctiv?
– În afarǎ de trompǎ?
– Dom’le, ceva care sǎ-l deosebeascǎ de alţi elefanţi.
– Da’ ce, aţi gǎsit mai mulţi? Noi am pierdut doar unu’…
– Şi circu’ tot unu’. Şi primaru’ vreo doi. Nu mai gǎseşti picior de elefant în tot oraşu’. Deci l-ai recunoaşte?
– Pe Sânziana? Dintr-o mie. Douǎ tone de afecţiune. Mǎ-nţelegea mai bine ca nevastǎ-mea.
– Cine-i, dom’le, Sânziana? Eu vorbesc de elefant.
– Şi eu la fel. Era fetiţǎ.
– Bine, lasǎ asta. Dumneata ce crezi cǎ s-a-ntâmplat?
– Cre’ c-a fugit cu circu’. Şi io am fugit când eram mic. Pânǎ sǎ se dumireascǎ ai mei, eram deja la Focşani.
– Dom’le, concentreazǎ-te. Cum sǎ fugǎ un elefant aşa, de capul lui? Ce motive ar fi avut?
– Nu prea mai era în apele ei de când cu Elisabeta.
– Elisabeta? Asta cine mai e?
– Girafa. Fǎcea senzaţie. Toatǎ lumea venea s-o vadǎ. Lui Sânzi nu-i mai aducea nimeni mere. Aşa am pǎţit şi io când s-a nǎscut frate-miu.
– Bine, bine, dumneata nu erai închis într-un ţarc. Da’ elefantu’ cum a ieşit? L-ai lǎsat descuiat?
– În douǎzeci de ani n-am lǎsat niciodatǎ elefantu’ descuiat. S-a descurcat singurǎ, cǎ e deşteaptǎ. Şi io tot singur am rǎzbit. Cu mâinile astea douǎ.
– Dumneata cu mâinile. Da’ ea cu trompa?
– Dac-aveam io trompa ei, ajungeam departe. Nu mǎ opream la Focşani.
– Ce-are a face trompa? Doar nu descuia lacǎte?
– Da’ ce nu fǎcea: îşi spǎla singurǎ cuşca, ridica butuci, picta, şi odatǎ l-a salvat pe Marcel de la înec.
– Cangurul?
– Nu dom’le, fi-miu. Murea dacǎ nu era Sânzi.
– Hai s-o iau altfel. Ştii sau nu unde e Sânziana? Ăsta…elefantu’?
– Dacǎ nu e la circ, atunci nu ştiu. Sper s-o gǎsiţi şi s-o aduceţi înapoi acasǎ. Locul ǎsta n-o sǎ mai fie la fel fǎrǎ ea.
– Dom’le, treaba-i urmǎtoarea. As’ noapte între 12 si 2 ai fost vǎzut cǎrând un elefant. Cum comentezi?
– Şi ce legǎturǎ are asta cu Sânzi?

Binele de rau

Filed under: Exercitii — Gelu June 17, 2014 @ 16:57

Nu ne vorbeam atunci, acum ce să ne spunem? Ei vroiau să se facă medici, ingineri, profesori; eu vroiam ca peste zece ani să mă simt bine în pielea mea. Unora dintre noi le-a ieșit. Douăzeci și cinci de kilobiți nu pot schimba asta.

” Într-un tren, ne întorceam de la munte. Ție îți era cald, mie îmi era rece. Mă țineai în brațe. Era una din primele dăți în care ne era liniște și mă simțeam neligitima în postura aia, dar îmi era bine. Când am ajuns în București m-a lovit mașina pe trecerea de pietoni. Grija și furia ta. Inelul care mi s-a rupt pe deget. Vânataia enormă de pe picior. Cel pe care mi l-ai dat în locul lui. În curtea școlii. Ce naiba tot căutam în curtea școlii? Acolo doar mergeam noaptea. Desacralizam unul dintre locurile copilăriei mele. Locul în care îmi era teamă că dacă ies din normă o să fiu mai respinsă decât eram deja. Ne futeam în copilăria mea liniștită și fără glorie, iar tu îmi țineai o mână pe gură ca să nu strig tuturor cât îmi e de bine fără ei.”

Da, îmi aduc aminte, dar asta nu înseamnă că vreau să-i revăd pe cei ce îmi spuneau “Mihăiță”. Mihai nu e cel care plânge gândindu-se la sărutul din urmă cu două zile, el fute pizde ce vor să fie futute pentru plăcerea fututului. El își da drumul în pizde deja tratate la psiholog; lui nu-i pasă că-l aud vecinii, rudele sau colegii. Acum o labă e mai bună decât o împreunare totală.

Eu o iubeam “ca pe-o floare de cireș” (ce pula mea însemna asta nu știu) și i-aș fi construit un nenorocit de altar dacă m-ar fi lăsat. Am întâlnit-o în prima zi din semestrul al doilea din clasa a zecea. Ea se mutase de la clasa de chimie-biologie. Avea o mulțime de brățări și inele. Purta un tricou negru și larg cu Metallica încercând să treacă în anonimat cei mai mari sâni din tot liceul. Începând de atunci am visat-o în fiecare noapte până când am terminat primul an de facultate.

După ce i-am dat o fițuică la teza de matematică a venit la mine și mi-a spus că nu sunt atât de dubios cum par și că ar trebui să mergem după ore în parc să mai vorbim. Și asta am făcut; despre Salinger și Dostoievski, Braveheart și Top Gun, Nirvana și Metallica. Eu nu citisem, văzusem sau ascultasem nimic din toate astea dar era o încantare să-i aud pasiunea. Atunci ne-am sărutat pentru prima oară.

La o săptămâna după asta m-a dus într-o seară la generala pe care a terminat-o ea. Am sărit un gard și am stat pe asflatul de sub una din porțile de fotbal. Mi-a spus că se simte bine cu mine și m-a sărutat pe gât. I-am zis că și eu și am îndrăznit să ating primul meu sân. M-a mușcat de ureche și mi-a dat tricoul jos. Eu am mângâiat și al doilea sân. Și-a dat jos rochia, și-a desfăcut sutienul și m-a luat în brațe. Mai aveam puțin și începeam să plâng când mi-a desfăcut cureaua șoptindu-mi:

– Eu nu vreau neapărat să ți-o trag. Eu vreau doar să deosebesc binele de rău.

Și am fost binele pentru aproape șase luni, până când mi-am dat seamă că ea era răul pentru mine. Devenisem dependent de ea, de curtea școlii, de coapsele și sânii ei, de sentimentul umed de contopire. Nu știa că îi puneam mana la gură doar că să pot să mă ascult trăind independent. S-a terminat când o auzeam în liniștea noastră doar pe ea.

Piata obor

Filed under: Povesti — Gelu June 13, 2014 @ 15:37

Pe jos era plin de sticle goale de șampanie și de tuburile artificiilor aprinse cu câteva ore în urmă. La metrou intrau și ieșeau oameni pe jumătate adormiți care așteptau primul somn din an. Prin pasaj mai trecea din când în când un tramvai și câte o mașină grăbită. Deasupra pasajului, un student stătea pe balustradă cu picioarele în aer. Avea o sticlă de votcă lângă el și mai lua din când în când din ea câte o înghițitură. De tânăr s-a apropiat un bătrân care se clătina vizibil și s-a pus lângă el.

– Pot să iau și eu o gură?
– Poftim! I-a întins sticla fără să-și ridice privirea de la mașinile care treceau pe sub el, ieșind din pasaj.

Bătrânul a luat o gură pe care a scuipat-o imediat. A scos o sticlă de metal de la piept, a luat o înghițitură și i-a dat înapoi sticla băiatului.

– Ce e cu poșirca asta? Viața e prea scurtă pentru a bea băutură ieftină. Chiar mă miram că nu am auzit de votca asta, dar nah, sticlă de sticlă, poate ratez eu ceva, mai ales că te-am văzut așa, mai cizelat, mai gânditor. Decât să beau o votcă proastă mai bine nu mănânc. Din pensie îmi iau doar băutură, că mâncare mai găsești, cu băutura e mai greu.
– Eu nu prea beau, nu mă pricep; asta am găsit la singurul non stop deschis acum. Nu-mi pasă oricum.
– O să-ți pese, dacă bei prostii ajungi să faci ciroză. Eu beau de șaptezeci de ani și n-am nici pe dracu. Nu am mai trecut pe la un doctor de pe la treizeci când m-au obligat ăia de la uzină. Eram fierar betonist. Atunci era mai greu ca acum să găsești ceva bun de dat pe gât, cât mai umblam pentru o sticlă din Polonia.
– Nu, n-o să fie cazul să ajung până acolo.

Tânărul s-a ridicat, n-a zis nimic și s-a mutat cu câțiva metri mai încolo. Acum stătea cu picioarele deasupra mașinilor ce intrau în pasaj. Bătrânul a venit și el acolo.

– Te deranjez?
– Nu, dar locul ăsta e mai bun.
– Mai bun?
– Da, pur și simplu mai bun.
– Înțeleg. Ia zi, pari tânăr, câți ani ai?
– Anul ăsta o să fac douăzeci.
– Eu la vârsta ta intram sau ieșeam din război. Nu mai țin minte. Încep să-mbătrânesc.

Tânărul tăcea. Stăteau cu picioarele suspendate luând fiecare la intervale regulate câte o gură de băutură.

– De la o fată? Fetele vin și se duc. Eu n-am atins o femeie decât târziu, dar nu-mi pasă. Mai ia o gură de la mine, o să vezi că-ți face bine.

El s-a conformat, a luat sticla de metal, dar nu i-a răspuns. L-a lăsat pe bătrân să continue.

– Crezi că la restul e mai ușor? Tu ești tânăr, poți să-ntâlnești oricând pe cineva, poți să bei cu cineva. Uită-te la mine: singur, nevastă-mea a murit acum vreo patru decenii, copii nu am, toți prietenii de pahar și ei, cam câte unul la fiecare cinci ani. Nu mai am cu cine să beau. La ultima înmormântare am fost doar eu cu popa, nici el n-avea pe altcineva. A trebuit ca unul dintre noi să moara, iar celălalt să rămână să bea singur. Cinci ani au trecut de atunci.

– Și dacă e greu, de ce vă mai chinuiți?
– Cum de ce? Ca să beau; unde ajung eu clar nu au decât poșircă. Hai că a răsărit și soarele, ziua nu prea intră. Eu stau chiar aici, deasupra magazinului. Dacă vrei poți să urci la mine să dormi.
– Nu-i nevoie. Circulă metroul. Mă duc înapoi în cămin, sigur colegii s-au culcat și nu mă întreabă unde e ea.
– Hai noroc! Mai bea și tu o gură că nu vreau să mă întorc cu băutură acasă.

Tânărul a mai luat o înghițitură, s-a ridicat și s-a îndreptat spre metrou. Bătrânul a traversat spre magazinul Obor. Arăta mult mai bine decât cu jumătate de oră înainte.

În momentul în care s-a auzit că urmează stația Grozăvești, câțiva dintre călători au început să țipe. Martorii au povestit apoi polițiștilor că studentul s-a prăbușit pur și simplu și că fredona ceva dintr-o melodie în engleză în momentul în care a căzut peste un alt călător care stătea liniștit pe scaun. Medici legisti au stabilit ca decesul a fost provocat de o ciroza cronica.

Sase-sase

Filed under: Povesti — Gelu June 11, 2014 @ 17:09

image

Să mă risc sau nu? Am două descoperite, la trei și la cinci. Să-l scot sau să-mi acopăr aia de la trei? Care sunt șansele să îi intre? Două zaruri, bine că nu poate din bucăți că-s acoperit la unu și patru. La ce bulan are parcă văd că dă trei-doi. 
 
– Mutăm și noi? Patru cu cinci. Nu e așa greu. Mă scoți sau nu mă scoți?
– Dacă te scot sigur îți dau marț da’ mi-e de alea din casă. Sigur îți intră că tocmai te-ai întors de la budă.
– Mie să-mi intre? Nu mi-a intrat nimic toată ziua. 
– Eh pe dracu. De parcă n-ai dat tu șase-șase linia trecută.
– Și la ce m-a ajutat? Taci dracului și mută o data. 
 
Nu-l scot, dă-l în pula mea de ochelarist. Îmi fac poartă. Cinci-cinci. Ce bulan are țăranul. Și-a mai băgat două în casă. Stă în centrul Bucureștiului și poartă ciorapi cu sandale. Măcar de erau albi. Pe vremuri era mai stilat, avea o imagine de apărat. Și ce nevastă bună avea, și ce rochițe de la turci purta înainte s-o lase boul să plece. 
 
– Și de Maria mai știi ceva?
– Pe dracu! Ce să mai știu? E tot cu ăla în Italia. Fică-sa mai vorbește cu ea, pe mine nu mă sună nici s-o pici cu ceară. O curvă, trebuia să-mi dau seama.
 
Pe la cutremur am văzut-o prima oară în cămașă de noaptea. Îl căutam pe Vasile să văd dacă i-a mai rămas din rachiul de la Botoșani dar nu era acasă. Îl bea cu alții prin Berceni. M-a chemat înăuntru și ce să fac, am intrat. Mai avea prin casă o sticlă de țuica mai slabă de la ea de la țară, de undeva de pe lângă Buzău. Chiar nu era rea. După trei, patru pahare intelectualul lu’ pește tot n-a venit așa că m-am pus pe comodă lângă ea. Fraieru se bucură că le-a băgat pe toate în casă și nu știe că până când a fugit cu boul ăla în Italia am tot băgat-o în nevastă-sa.
 
– Linia asta clar ți-o iau. Nu scapi nici cu șase-șase de trei ori la rând.
– Așa o fi, da partida tot la mine e. Cine pierde plătește Bucegiu, da?
– Poate așa ajungi să dai și tu de băut.
– Când n-am dat?
– Ai dat vreodată? De când te știu mă faci de băutură. Și pe vremea lui Nea’ Nicu, și-acum cu ăștia noi. De câtă țuică m-ai făcut numai nevastă-mia mai știa. Crezi că nu știu?
– Dar nu-ți dădeam mă omule și vin de la Focșani?
– Tu îmi dădeai, dar cine să bea căcatul ăla. Îl luam și ziceam bodaproste ca să nu te supăr că cine-mi mai futea nevasta? 

Cioara vopsita

Filed under: Obsesii — Gelu June 10, 2014 @ 10:18

Am îmbrățișat-o, i-am sărutat mâna și am dat să plec. Ea însă vroia mai mult. M-am trezit cu ea peste mine și mi-a fost imposibil să scap. Mi-a rupt cămașa, mi-a dat jos pantalonii, și-a pus cele 80 de kile peste mine și mi-a băgat un sân în gură. Mi-a fost frică așa că am simulat o erecție și am pseudo futut-o. Orice ca să scap. După cinci minute a țipat mulțumită, s-a ridicat iar eu mi-am luat cioara și am plecat.

A doua zi m-am întâlnit cu altă cunoștință; prietenă bună și ea. Am îmbrățișat-o, i-am pupat mâna și am dat să plec. Colega mea de liceu avea însă alte planuri. M-a luat de mână, am făcut o piruetă și m-a tras la ea în brațe. Sâni cum ar trebui să se poartă peste tot, fund de prins cu ambele mâini, buze ca cireșele de Iunie. Nici nu am încercat să mă opun; cu ea chiar vroiam să rup cozonacul în două. La sfârșit i-am dat cioarei niște fărâmături și am plecat.

Mă duc să-mi cumpar vopsea. Aseară a fost prea mult. Îmi stătea pe umăr când o copilă a venit la mine să mă întrebe de unde o am. I-am zis că din Obor, de unde din altă parte ai putea să-ți iei o cioară? Ea nu a mai zis nimic și s-a întors la grupul ei. Nu știu ce le-a zis dar în câteva secunde au năvălit pe mine douzeci și opt de iubitoare de Poe. Abia am scăpat cu viață. Am puța plină de mușcături și cioara fără pene. Mă duc s-o fac roz.