Aseara eram in Club A si mi-am dat seama ca au trecut exact zece ani, plus/minus cateva zile, de cand am fost intrebat ce vreau sa fac peste zece ani. Am mai povestit de asta: vroiam sa ma simt bine in pielea mea. Mi-am adus aminte de asta pentru ca am realizat ca-mi traiesc visul din liceu.
Nu am casa, nu sunt casatorit si nici copii nu am, nu am masina si nici macar carnet, dupa opt ani in aceiasi corporatie sunt “tot tester” (citand o fosta prietena cu care am iesit recent la bere), nu am publicat nici o carte dar cu toate astea nu prea am de ce sa ma plang.
In dreapta noastra era un tip iesit la agatat. Intr-un final a convins o copila sa danseze cu el si in scurt timp dansau lasciv chiar langa noi. M-am tot uitat la ei asteptand primul lor sarut. A trecut mai bine de un an de cand am trecut prin emotiile primei atingeri de buze. Mi se facuse dintr-o data dor de senzatie, de incertitudinea legata de reactia ei, de limba cu care nu stii exact ce sa faci. As fi vrut sa fiu in locul tipului.
Erau cateva tipe pe care le-as fi sarutat; sanii unora pareau extrem de promitatori si as fi vrut sa-i simt in palmele mele; cu unele tipe ar fi fost interesant de ajuns in acelasi pat. Important insa e faptul ca n-sa fi dansat cu o alta tipa si nici n-as fi vrut sa am trezesc langa altcineva. Ma simteam bine in pielea mea pentru ca dansam si ma sarutam cu cine trebuie.
Cat de ciudat e sa fii fericit. Ma uitam la grupul de tipi iesiti la agatat si eram putin gelos pe ei. Uneori speranta ca n-o sa dormi singur in noaptea asta e mult mai puternica decat siguranta unui pat impartit cu persoana pe care o iubesti. Inca mi-e greu sa inteleg cum am ajuns aici. Da, am o varsta, dar nu inteleg cand am renuntat la confortul singuratatii si tristetii existentialiste. Era atat de usor sa ma plang de lipsa implinirii; e atat de greu sa constientizezi ca ti-e bine.