Insemnari

Un soarece si o fantoma

Filed under: Personal — Gelu June 27, 2013 @ 23:37

Acum 11 sau 12 ani m-am indragostit de o tipa. Am facut-o in felul meu de atunci. La distanta. La foarte mare distanta, sau cel putin atat de mare cat iti permitea un oras de 14 mii de locuitori. Era frumos, era inofensiv. Eu o iubeam, ea nu ma stia.

Acum 10 minute am vazut o umbra cum se apropie de masa si dupa cateva secunde am simtit cum ceva incearca sa se prinda de baza blugilor mei. Am dat din picior si a plecat. M-am uitat in directia in care a plecat si am vazut o umbra pe care lumea o privea oripilata. Nu merita o asa privire. Eu am fost mult mai inganduitor cu gandacii care se plimbau prin jurul berii mele prin barurile din New Delhi.

Soarecele a plecat si s-a intors cu fantoma copilei de acum o mie de ani. Nu stiu cat de fantoma, cat de femeie in carne si oase, cat de studenta sau cat de amanta, dar ce-i drept s-a intors cu ea. Cel putin ea isi tine picioarele in aer ca sa nu-l calce; sau ca el sa nu-i calce pe degetele ce-i ies prin sandalele decupate.

Eram pe malul Humorului cand am indraznit sa ma prezint. Eu eram Gelu si dupa cinci minute am aflat ca ea nu era un personaj de-ale lui Sorescu. Era doar o copila de care eu m-am indragostit de dragul de a ma indragosti. Asa era pe atunci. Lucrurile erau simple. Te vedeai in ochii ei si nu prea mai conta altceva. Nu stiu ce ne-am mai spus, dar in jumatate de ora imparteam acelasi petec de iarba in spatele aceluiasi boschet.

Umbra a disparut. Lumea a inceput sa-si odihneasca picioarele din nou pe pamant. Ea il priveste pe tipul de langa. Astept sa se sarute, dar nu par decat sa se bucure de aceeasi pizza. Eu doar inca ma mir de faptul ca m-a recunoscut si m-a salutat. Au trecut totusi atat de multi ani. Avea doar 13 ani.

I-am ridicat maieul cu neincredere. Inca nu stiam cum se procedeaza. I-am pipait sanii ca pe niste giuvaire, ce erau atunci pentru copilul din mine. Am inceput sa le sarut fara sa stiu ce fac. Buzele mele faceau un drum nesfarsit intre sfarcuri, gat si buze. Erau asa fragede. Stiam ca nu trebuie sa continui dar mainile mi se impedicau in nasturii ei de la blugi.

Tipul de langa ea pare un mare idiot. Gata. Am spus-o. Probabil ca nu e, dar ea are acelasi par ca acum 11 sau 12 ani, cand ii sarutam buricul si apoi fruntea, cand mi-am dat seama ca nici macar buletin nu avea. Acelasi zambet si aceeasi privire. Daca as fi vazut o copila ca ea in metrou as fi citit in continuare Teofil si Cainle de lemn, dar ea e chiar aceeasi copila.

Pseudo personajul din Sorescu si-a pus maieul la loc, eu mi-am incheiat nasturii de la blugi si ne-am ridicat. I-am tinut mana pana am ajuns la aleea principala si am vorbit despre nimicuri pe care nu le mai tin minte, pana cand fiecare a luat-o spre casa lui. Ultima oara, pana acum, am vazut-o acum cativa ani. Era pe langa acelasi parau, dar eram deja alti oameni. Eu, acum, as mai vrea pentru macar o clipa sa privesc cu bucurie cum o Ea se joaca cu mana prin par. Sa ma bucur de dansul fara motiv. Sa ma bucur de nimicuri romantice cu intensitatea virginului cu principii.