Insemnari

Pe Mariana am cunoscut-o din greseala in Argentin. Intamplator era la masa cu o tipa cu care as fi vrut sa fac sex asa ca am ajuns sa dam noroc. Tipa care zambea in rusa, nici forma sanilor nu era de neglijat, m-a atras spre masa lor dar a plecat la scurt timp asa ca am ramas doar eu cu Mariana.

Nu vreu sa va plictisesc foarte mult asa ca ma rezum doar la o poveste, de spus pana se termina un fund de bere. Suntem in Argentin, ce dracu. Sa revenim: am ramas cu Mariana la bere si nu prea aveam ce sa ne spunem. Ea se plangea ca iubutul ei a plecat in Vama fara ea, desi era aniversarea lor, iar eu incercam sa-i explic ca desi e ciudat ce a facut, nu e nimic de condamnat, cel putin nu in modul dramatic, aproape tragic, in care relata ea lucrurile.

Discutia asta, despre responsabilitatile unui prieten bun, a durat cateva zeci de minute. Toata conversatia, intre doi oameni care nu se cunosc, a ajuns la alt nivel in momentul in care a ajuns sa fie despre spital. Eu nu judec, sunt putine lucruri care ma surprind, dar ce urma sa-mi spuna Mariana urma sa ma socheze, mai ales ca pana atunci eram, cat de cat, avocatul tipului.

Nivelul meu de intelegere s-a schimbat aici:

– Am inteles de ce nu a venit la spital, dar totusi, sa plece in vama de aniversarea noastra?

Am cerut si am aflat detalii. Ea mi-a povestit episodul cu o foarte mare detasare, dorind sa sa intoarca la drama vietii ei: el a plecat in Vama desi era ziua lor! Eu eram socat de faza cu spitalul. Poate ca sunt eu mai ciudat dar mi se parea ca e mai natural sa te superi, fara sa poti sa treci peste asta, pe faptul ca te-a batut cat sa stai internata o saptamana, si nu neaparat pe faptul ca a plecat in Vama fara tine. Oricat de magic ar fi la stalp.

Mariana era insa diferita. Pentru ea nu contau lucrurile omenesti, cum ar fi oasele rupte, ci faptul ca el era la mare fara ea. Am incercat sa-i spun ca oamenii mai simt nevoia de libertate, sa plece pur si simplu, dar nu intelegeam cum a ajuns sa fie in continuare cu cineva care a bagat-o pentru cateva saptamani in spital. Am intrebat-o. Ea mi-a zis ca pur si simplu il iubeste, ca fost doar o scapare, ca era intr-o oarecare masura si vina ei, prea l-a batut la cap in seara aia.

In dementa mea de pseudo balcanic needucat as putea intelge, mai ales ca si om care se simte prost ca tipa la cineva ca tine gazul pornit jumatate de ora cat se chinuie sa aprinda chibritul, o palma data in timpul somnului sau sexului, dar totusi, picioare in coaste si pumni in fata? Asta eu nu intelegeam iar ea nu intelegea ce nu inteleg. Pentru ea era totul clar: il iubea, o iubea dar, marea problema, de ziua lor a mers in Vama fara ea. Unele lucruri se repara prin spitale, altele nu.

Mi-am pastrat cu greu pozitia de antropolog care nu judeca si nu am intrebat-o: “Femeie, esti proasta sau disperata?”. I-am spus doar ca mi se pare ciudat ca il asteapta. Ea mi-a confirmat asta. Credea ca ma refer la escapada lui din Vama. Fiecare cu demonii lui.

Dupa cateva luni am vazut-o din nou. De data asta era cu el, tipul cu marea. Pareau fericiti in cearta lor legata de draftul de Ursus, ceva legat de raportul cantitate/pret fata de sticla, si era aproape natural ca ea sa poarte ochelari de soare in Decembrie. Cat a fost el plecat la baie am vrut sa o intreb despre cum mai merge relatia lor dar mi s-a parut deplasat asa ca am tacut. Cu totii. Pana s-a intors si am vorbit despre Steaua.