Insemnari

Ce g****a mea

Filed under: Din viata — Gelu May 25, 2013 @ 19:08

Sunt destul de putine lucruri care ma fac fericit. Dansul si alergatul sunt doua dintre ele. Se pare ca ar trebui sa ma abtin de la ambele in urmatoarele saptamani. Daca de la alergat mi-a fost relativ usor sa iau o pauza, gandul ca ar trebui sa ma abtin de la miscari exuberante in timp ce dansez ma sperie putin, mai ales ca in cateva zile va trebui sa iau o pauza si de la alcool. Trebuie sa renunt, pentru moment, la cele doua lucruri si asta se datoreaza doar faptului ca nu pot sa-mi spun nu. Din nou, vesnica problema.

Nu am putut, acum mai bine de o luna, sa alerg linistit pe strazile Clujului. Era evident ca nu am nici o sansa sa trec linia de la sosire in primii 50 si desi dupa cativa kilometri corpul imi tipa sa o iau mai moale eu am continuat sa il fortez. Si acum se razbuna. De data asta am preferat sa simt adrenalina curgandu-mi prin vene, ca sa mascheze durerea, in loc sa inteleg mesajul si sa incetinesc. Sau sa ma opresc. In alte dati am preferat cocktailul de hormoni din timpul unei aventuri de o noapte, in locul sentimentului de siguranta dat de o relatie stabila. Inevitabil am avut de platit de fiecare data cand nu am putut sa-mi spun nu.

Am masat-o usor cu diverse alifii si am infasurat-o cu atentie intr-o fasa elastica dar ea nu ma lasa. Inca mai tipa ca am fost prost. O simt cum imi reproseaza lipsa antrenamentelor, ca am preferat pseudo gloria liniei de sosire in locul micilor victorii ascunse. Eram convins ca-mi va impacta doar orgoliul de alergator dar m-a lovit mult mai rau. Ce rost mai are sa ies in cluburi daca nu pot sa fac podul pe spate? Eu chiar nu sunt omul care sa-si miste capul, eventual si mainile, si sa spuna ca danseaza. Fie o faci pana la capat, fie nu o mai faci de loc.

Chiar daca stiu ca e doar vina mea, dupa cum spuneam, nu am ascultat-o destul cand a inceput sa se planga,  nu am putut sa nu o judec, sa mi se para cea mai mare femeie. Am urmat sfatul doctorului si nu am mai alergat, ce vroia mai mult de la mine? Am masat-o, am tratat-o, am impaturit-o si mai ales am urat-o. Ce vroia mai mult de la mine? Am multe foste prietene care nu am obtinut nici macar atat de la mine. Nici una nu a indraznit sa-mi interzica sa dansez. Stia ca mai degraba as renunta la sex decat la asta. La glezna nu am insa cum sa renunt.

Incercam sa ating podeaua de beton cu parul cand m-a avertizat pentru ultima oara. Apoi a renuntat la vorbe in vant si mi-a atacat sistemul nervos. Din nou. Durerea nu era crunta, puteam sa-i supravietuiesc relativ usor dar nu aveam cum sa nu ma intreb daca ar trebui sa renunt la ideea de a merge in Atena sau in Istambul pentru maraton. Fara voia mea alergatul a devenit o parte importanta a echilubrului de care incerc sa ma bucur in fiecare zi. Precum dansul.

Acum stau si o misc din dreapta in stanga, de sus in jos, incercand sa-mi dau seama daca mai e furioasa pe mine. Mai e. O sa-i treaca la un moment dat. Ca sa o citez pe mama, pana ma insor o sa-mi treaca. Numai ca eu nu vreau sa ma insor. Eu vreau sa alerg si sa dansez. Ati crede ca nu cer prea multe, dar se pare ca da, asa ca nu pot decat sa stau linistit pe bicicleta eliptica si sa dau incet din cap.

Povestea Marianei

Filed under: Din viata — Gelu May 16, 2013 @ 22:58

Pe Mariana am cunoscut-o din greseala in Argentin. Intamplator era la masa cu o tipa cu care as fi vrut sa fac sex asa ca am ajuns sa dam noroc. Tipa care zambea in rusa, nici forma sanilor nu era de neglijat, m-a atras spre masa lor dar a plecat la scurt timp asa ca am ramas doar eu cu Mariana.

Nu vreu sa va plictisesc foarte mult asa ca ma rezum doar la o poveste, de spus pana se termina un fund de bere. Suntem in Argentin, ce dracu. Sa revenim: am ramas cu Mariana la bere si nu prea aveam ce sa ne spunem. Ea se plangea ca iubutul ei a plecat in Vama fara ea, desi era aniversarea lor, iar eu incercam sa-i explic ca desi e ciudat ce a facut, nu e nimic de condamnat, cel putin nu in modul dramatic, aproape tragic, in care relata ea lucrurile.

Discutia asta, despre responsabilitatile unui prieten bun, a durat cateva zeci de minute. Toata conversatia, intre doi oameni care nu se cunosc, a ajuns la alt nivel in momentul in care a ajuns sa fie despre spital. Eu nu judec, sunt putine lucruri care ma surprind, dar ce urma sa-mi spuna Mariana urma sa ma socheze, mai ales ca pana atunci eram, cat de cat, avocatul tipului.

Nivelul meu de intelegere s-a schimbat aici:

– Am inteles de ce nu a venit la spital, dar totusi, sa plece in vama de aniversarea noastra?

Am cerut si am aflat detalii. Ea mi-a povestit episodul cu o foarte mare detasare, dorind sa sa intoarca la drama vietii ei: el a plecat in Vama desi era ziua lor! Eu eram socat de faza cu spitalul. Poate ca sunt eu mai ciudat dar mi se parea ca e mai natural sa te superi, fara sa poti sa treci peste asta, pe faptul ca te-a batut cat sa stai internata o saptamana, si nu neaparat pe faptul ca a plecat in Vama fara tine. Oricat de magic ar fi la stalp.

Mariana era insa diferita. Pentru ea nu contau lucrurile omenesti, cum ar fi oasele rupte, ci faptul ca el era la mare fara ea. Am incercat sa-i spun ca oamenii mai simt nevoia de libertate, sa plece pur si simplu, dar nu intelegeam cum a ajuns sa fie in continuare cu cineva care a bagat-o pentru cateva saptamani in spital. Am intrebat-o. Ea mi-a zis ca pur si simplu il iubeste, ca fost doar o scapare, ca era intr-o oarecare masura si vina ei, prea l-a batut la cap in seara aia.

In dementa mea de pseudo balcanic needucat as putea intelge, mai ales ca si om care se simte prost ca tipa la cineva ca tine gazul pornit jumatate de ora cat se chinuie sa aprinda chibritul, o palma data in timpul somnului sau sexului, dar totusi, picioare in coaste si pumni in fata? Asta eu nu intelegeam iar ea nu intelegea ce nu inteleg. Pentru ea era totul clar: il iubea, o iubea dar, marea problema, de ziua lor a mers in Vama fara ea. Unele lucruri se repara prin spitale, altele nu.

Mi-am pastrat cu greu pozitia de antropolog care nu judeca si nu am intrebat-o: “Femeie, esti proasta sau disperata?”. I-am spus doar ca mi se pare ciudat ca il asteapta. Ea mi-a confirmat asta. Credea ca ma refer la escapada lui din Vama. Fiecare cu demonii lui.

Dupa cateva luni am vazut-o din nou. De data asta era cu el, tipul cu marea. Pareau fericiti in cearta lor legata de draftul de Ursus, ceva legat de raportul cantitate/pret fata de sticla, si era aproape natural ca ea sa poarte ochelari de soare in Decembrie. Cat a fost el plecat la baie am vrut sa o intreb despre cum mai merge relatia lor dar mi s-a parut deplasat asa ca am tacut. Cu totii. Pana s-a intors si am vorbit despre Steaua.

Lacrimi si sani

Filed under: Exercitii — Gelu May 14, 2013 @ 10:03

Andrei îşi privea penisul erect şi încerca să-şi dea seama ce ar trebui să simtă. Încerca să vadă toată scena într-un mod cât mai obiectiv, ca şi cum s-ar uita la un film din categoria POV, şi să se bucure pur şi simplu de felația primită. Stătea pe spate şi încerca să simuleze bucuria pe care ar trebui să i-o dea o partidă de sex fără obligaţii.

Ea îşi mişca buzele şi limba ca-ntr-un ritual religios, dar el era departe. Andrei nu mai credea de mult în puterea sexului într-o relaţie interumană, aşa că nici acum nu putea decât să-şi mângâie orgoliul că în loc să se masturbeze i-o trage unei tipe de 20 de ani care-o suge ca-n filmele văzute după ce s-a conectat şi el la internet.

Îşi ura penisul simţind cum intră în tipa care nu are nimic de dat sau de primit. Copila îşi îndesa sânii în gura lui, dar el doar îi săruta mecanic, cu gândul la sânii pe care nu-i mai poate săruta. Ura faptul că se lasă dominat de lucruri aşa ieftine şi animalice. Se întreba unde a fost toată masculinitatea asta atunci când a avut nevoie de ea. Se gândea la Irina şi la lacrimile care i-au căzut pe sânii ei.
—-
Pe Irina a cunoscut-o atunci când o căuta cel mai mult aşa că s-au trezit pur şi simplu într-o relaţie şi fără să-şi dea seamă şi-au pierdut virginitatea. Timp de un an a fost fericit şi atât. A renunţat la căutări şi la a-şi pune întrebări. Irina îi era de ajuns. Într-o seară, rămas singur în camera de cămin, uitându-se la un film tras pe de reţea, “Andreea de la etajul 3 o suge bine”, şi-a adus aminte de ce i-a spus un prieten din liceu: “Decât o pizdă proastă, mai bine o labă bună!”. A fost deajuns ca să reînceapă să-şi pună întrebări.

Îl obseda mai ales o singură întrebare: “Ăsta chiar e sex?”. Rememorând toate nopţile petrecute cu Irina nu-şi amintea decât de îmbrăţişări şi de somnul liniştit de după, nimic din ce-l făcea să ejaculeze atunci când rămânea singur. Când au petrecut din nou o seară împreună a încercat să memoreze fiecare moment: felul în care o săruta, cum îi dă tricoul jos, cum îi deschide sutienul, felul în care îi atârnă sânii, sexul oral dinaintea penetrării, cele câteva minute de transpiraţie intensă, momentul juisării, îmbrăţişarea de după. A doua zi însă nu reuşea să-şi amintească momentul în care amândoi au fost în extaz. Celelalte momente erau, chiar dacă scurte, destul de clare.
—–
Copila stătea în genunchi când el a ejaculat într-un final peste faţa ei care nu părea de loc deranjată de lichidul vâscos care îi atingea fruntea, pleoapele şi nasul. Pentru el a fost prima oară când a făcut ceva ce i se părea denigrator faţă de tipe, dar vroia să se dezică o dată pentru totdeauna de tot ce ar putea însemna sentiment în actul ăsta animalic. Se bucura pentru că ştia că trebuie să se bucure, a făcut-o pentru că s-a tot gândit s-o facă.
—-
Irina îi dădea tricoul jos, iar Andrei tremura ca-n prima noapte petrecută cu ea. Nu ştia de unde să apuce, de unde să înceapă, cum să o sărute sau cum să o atingă, ca să fie o partidă memorabilă de dragoste. A ajuns dezbrăcat deasupra ei după ce şi-a rotit limba în neştire în jurul clitorisului ei ca preludiu. Nu ştia ce face, dar continuarea îl speria şi mai tare. Şi-a atins penisul că să-şi confirme că e destul de tare şi a încercat, ajutat de mână, să între în ea. Trebuia să-şi arate că ea e marea lui iubire.
După o scurtă victorie şi-a dat seama că nu mai simte nimic de la brâu în jos. Vroia să continue şi a încercat să se împingă mai adânc dar fără nici un rezultat. Irina încerca să respire neregulat, dar când l-a privit pe Andrei cum se ridică şi se uită în jos nu a putut decât să râdă. Ştia că nu trebuie să facă asta, dar nu se putea abţine. Îl iubea, dar faţa lui disperată era prea amuzantă. Andrei s-a prăbuşit peste ea în momentul în care i-a auzit râsul aproape isteric. Se vroia bărbat adevărat dar lacrimile au început să-i picure fără control pe sânii ei dezgoliţi. Nu şi-au mai spus nimic în seara aia şi au adormit aşa, două trupuri dezbrăcate, leşinate unul peste celălalt.

Copila a plecat în mai puţin de 5 minute după ce şi-a şters faţa, lăsându-l pe Andrei singur pe canapeaua acoperită cu-n cearşaf albastru cu ursuleţi. El trebuia să ajungă din nou la muncă după o lungă pauză de prânz, dar s-a ridicat, a mers şi a luat de pe bibliotecă o cameră de filmat, a conectat-o la calculator şi a început să se uite la clipul descărcat. S-a masturbat în voie uitandu-se la străinul ce fute o puştoaică ejaculând fericit de simplitatea actului ce-l vede.

Pur si simplu. Din nou.

Filed under: Aberatii,Personal — Gelu May 13, 2013 @ 21:37

Saptamana asta termin ultimul curs de Scriere Creativa la care o sa merg vreodata. E doar al doilea, al treilea daca-l numar si pe cel de Jurnalism Narativ si Scriitura Personala, dar deja e prea mult. Am cunoscut oameni interesanti si am invatat multe dar simt ca-mi omor o pasiune. Am ajuns azi, pentru prima oara, sa vreau sa fug din Argentin ca ma deprima. Pana acum ma retrageam aici pentru a scapa de cei din jur si pentru a fi singur cu cartea si cu tastatura asta si am ajuns sa numar virgule si sa recitesc pentru a 5-a oara un paragraf scris ca sa vad daca textul pare sau nu fortat, daca e prea explicit sau daca serveste asa cum trebuie concluzia ce trebuia trasa dupa ce Chivu a terminat de citit cele cateva mii de semne. Veneam aici sa fiu singur cu gandurile mele si am ajuns sa fug de ele.

Ultima tema pentru care trebuie sa scriem ceva are ca tema sexul. Atat, nimic mai mult. Ati crede, pe buna dreptate, ca asta ar fi cel mai simplu lucru de scris pentru mine. Unul din doua texte de pe pagina asta ating tema asta cu sau fara voia autorului. Adica a mea. Textul efectiv l-am scris in doua reprize. Initial am vrut sa iau unele din sutele de texte pe care le-am scris deja pe tema si sa-l resciu, incercand sa ma folosesc de tot ce am invatat in ultimele 2 luni, dar am vrut sa fie altceva. S-a adaugat pe deasupra presiunea unor ultime teme total ratate, de asta nici nu le-am publicat pe blog, transformand placerea scrisului intr-o munca mai chinuitoare decat crearea unor documente stupide la birou. Daca vreti sa va transformati o placere intr-un chin, incercati sa deveniti mai buni in a face asta. Se aplica la orice: scris, dansat, alergat, desenat sau sex (ce arata, fara voia mea, si textul la care am tot lucrat).

In pauzele dintre scris sau corectat am citit ultima carte a tipului care-mi va judeca textul: Trei Saptamani in Himalaya de Marius Chivu. Acum cateva saptamani in timpul unei beri de dupa curs i-am spus, ca un corporatist ce sunt, ca mi se pare ciudata atentia care i s-a dat cartii tinand cont ca o experienta similara o poate simti oricine dupa ce-si introduce datele cardului pe site-ul unei agentii de turism. Citind insa povestea unui Nepal pe care, intr-o oarecare masura, l-am descoperit si eu acum un an, mi-am dat seama ca e mai mult decat atat. E vorba de poveste. Poate ca si povestea mea si a celor doua luni petrecute in India, si in mica masura in Nepal, ar merita sa fie citita dar pur si simplu nu am scris-o (decat intr-o foarte mica masura).

Scriind textul, ce il voi publica probabil maine, am vrut sa scriu despre sex si relatii si am ajuns sa scriu, fara sa-mi dau seama, despre altceva. Totusi nu asta m-a surpins ci faptul ca dupa 9 ani inca mai am rani care nu sunt cu totul vindecate. Inca imi simt lacrimile cazand pe sanii tipei pe care vroiam sa o iubesc pentru o vesnicie. Desi stiu ca am luat-o fiecare pe drumul lui, nu pot sa nu ma intreb acum, dupa un numar de iubiri in care am crezut, daca nu ar fi fost mai bine sa fiu ca si colegii mei care au iubit mereu aceiasi persoana. Da, sunt un mic erou printre corporatisti, cu toate micile trofee adunate fara voia mea, dar mi-as dori si eu sa pot spune ca jumatate din viata mi-am petrecut-o langa aceiasi persoana. In cel mai bun caz o sa pot sa fac asta la 54 de ani.

Urasc ideea de scris la comada atat de mult incat as sterge toata randurile de pana acum, daca cititi asta clar nu am facaut-o, doar pentru ca mi-am propus sa stau aici in Argentin si sa scriu, din nou, tot ce-mi trece prin degete.

Intre timp o noua bere, si cu mersul inevitabil la baie, au nascut idei ce vor fi pierdute intre nevoia de a scrie un text la comanda si dorinta de a scrie pur si simplu. Cei doi manelisti care dupa un scurt recital au scos un:  “In pula mea, sa fim ca niste domni”, si rockerul neinteles cu al lui “Mai bine mergem in Club A ca mirosim si noi o pizda” vor ramane doar cu aceste doua replici, fara nici o poveste in jurul lor.

Intr-o camasa din Delhi imi aduc aminte ca acum un an imi pregateam bagajul pentru reintoarcerea acasa. Tocmai imi cumparasem geanta ce urma sa se dezintegreze a doua zi cand am cunoscut una din putinele persoane despre care nu am fost in stare sa scriu (ma opresc pentru o clipa pentru ai spune ca a trecut un an de cand am intrat in vorba in Route04-ul din Connaught Place). In perioada asta mi-e adesea dor de simplitatea lucrurilor de acolo, de singuratatea de dincolo de Skype, de praful de pe strada si de imbrancelele pentru o bere.

Nu vreau sa spun nimic si e atat de placut sentimentul. Am vrut sa scriu si am scris asa ca acum o sa public pur si simplu, fara nici o editare. Ca asta inseamna sa iti placa si atat.