Insemnari

Pofta de scris

Filed under: Aberatii,Din viata — Gelu April 24, 2013 @ 21:17

Mi-e pofta sa scriu pur si simplu. Sa stau pe o terasa cu bere o ieftina in fata si sa tastez fara sa am nici o tema de facut si fara sa-mi fac griji dupa aia legat de virgule, repetitii sau lipsa diacriticilor.

Mi-am comandat un meniu de 8 lei (4 mici, mustar, paine si un draft de bere) asa ca as putea sa-mi hranesc si pofta de scris. E insa greu fara subiect dat atunci cand dramele prin care treci ajung sa se rezume la faptul ca inca nu ai cazare in Vama de 1 Mai sau la faptul ca zambetul ei te face sa-ti lasi berea tocmai inceputa si sa te bagi in pat langa ea ca sa o strangi in brate. Nu am prea mai avut momente de singuratate si asta ma intristeaza; am incercat sa fug pana in Cluj doar ca sa ajung sa acostez un tip care schiopata cu o medalie la gat, ca sa-i aflu povestea, in loc sa-mi vad de planul de a fi singur.

Sambata seara m-am trezit printre tineri, ca asa le spun la televizor cand au cate un accident, intre 25 si 33 de ani, cu totii posesori de apartament la perifieria Clujului, cu vedere spre camp, a cate unui copil de maxim 2 ani si care isi stiu fiecare celuilalt povestea. Ma uitam la ei si pareau multumiti cu universul lor, cu izolarea si cliseele, chiar si cu conflictele inevitabile ce apar in comunitatile astea mici. Eu ma simteam din alta lume. Nu depinde nimeni de mine si nici eu de cineva, sau cel putin asa imi place sa cred. Daca ar fi sa ma privesc prin ochii lor ar trebui sa ma simt singur si trist. Din fericire nu o fac, in continuare ma simt bine in pielea mea cu toate micile complexe aferente.

Intre timp am schimbat terasa. Berea mai scumpa dar adresa mai speciala: Blanari 11. Am gasit cu greu un loc liber si din lipsa de spatiu, si pentru ca s-a dovedit ca am venit singur, am impartit masa cu un batran. Am vrut sa scriu dar am preferat sa citesc fisele unor personaje din Targul Jiu. As fi putut sa ascult povestea batranului, care asteapta un tip sa-i dea banii pe lucrarile de artizanat pe care i le-a facut, dar prefer sa-i opresc din fasa orice poveste de care ar vrea sa scape. In mod normal i-as fi dat macar o tigara dar acum par arogant in fata lui tastand si tragand aburi dintr-o chestie cu led. El are de recuperat 50 de lei si mie nu imi pasa. Poate doar de faptul ca as fi vrut sa impartasesc momentul asta cu o prietena draga.

De cand nu am mai scris aici a venit primavara. Sper sa nu mai fie ca ultima oara cand am crezut ca am scapat de geaca si am ajuns sa tremur sub plapuma cu febra si frisoane. Intre timp l-am plictisit pe batran si a plecat. Am ramas singur la masa. Am auzit, sau cel putin am citit, ca asa imi place. Probabil asa o fi. Primavara se simte pe sub tricourile subtiri si camasile cu destul de multi nasturi desfacuti cat sa ma pot bucura si eu de priveliste.

Ma incearca insa un sentiment ciudat de detasare. Desi forfota e aceiasi ca in seara in care m-am indragostit de Argentin, lipseste totusi Nebunul de Alb cantat la doua mese mai in spate, ceva din magia locului a disparut. Cu siguranta de vina nu e faptul ca a aparut un articol despre locul asta intr-o revista de hipsteri culturali sau ca dau cu 1.5 lei mai mult pe bere ci faptul ca, cu teama tind sa recunosc, m-am schimbat si eu. Da, nu e nici un loc ca asta pentru citit si apasat pe taste, oameni neintelesi gasesti la fiecare masa, asa cum ma percep de fiecare data cand ma uit in oglida ce ma duce la sapte, dar nu ma mai astept de la nimic din partea locului.

Dupa cum s-a vazut si in seara asta tind sa refuz destainuri pe care le-as fi devorat acum putin timp, sfarcurile conturate prin maieuri sunt aproape la fel dar acum nu mai ascund nici o potentiala poveste. Sanii sunt sani, fundurile sunt funduri, lipseste doar povestea din mintea mea care sa le lege de cearsaful cu ursuleti care imi acopera canapeaua. Nu am crescut, nu vreau sa cred asta. Nu vreau sa-mi cumpar casa si nici sa-mi iau carnet deci sunt acelasi Gelu care se imbata cu agitatia de aici. Mi-e frica de faptul ca lipsa de euforie ma va face sa scriu si sa gandesc la fel de monoton ca in momentul asta. Nu sunt pregatit pentru Carrefour dar nici nu simt ca penetrand un corp nou as ajunge sa ma cunosc mai bine.

Simt nevoia de gudron dar ma multumesc doar cu nicotina. Lumea ma intreaba daca m-am lasat de fumat sau daca vreau sa incerc sa fac asta. Le spun sincer ca nu. De fiecare data cand raspund la intrebarea asta ma simt ca atunci cand simt privirea acuzatoare a prietenilor vechi care ma vad cu aceiasi fata timp de mai mult de o luna. Normalul nu ar trebui sa fie sa te omori putin in fiecare zi, nici macar pentru mine, dar asta nu inseamna ca nu ma uit cu invidie la oamenii care trag cu sete dintr-o tigara. Ca sa renunt la fumat m-am apucat de alergat. Ca sa scap de obsesia noilor diminete am inceput sa o iau in brate mai strans. Sunt sanse mari sa am 50% sanse de reusita. 

1 Comment »

  1. Problema zilei: Daca in Argentin berea costa 4 Lei, pe Blanari 11 costa cu 1.5 Lei mai mult…cat costa berea in Carrefour?
    Trimiteti raspunsul la adresa de mail castigaobere@yahoo.com pentru a castiga un pet de 2 litri Burger.

    Comment by Eva — April 27, 2013 @ 15:50

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment