Insemnari

O palma pentru Vasilievici

Filed under: Din viata,Personal — Gelu March 24, 2013 @ 14:40

In seara asta am terminat de citit ultimul roman al lui Vasilievici. Chiar ultimul. S-a sinucis dupa ce l-a publicat in cateva exemplare la o editura fictiva. Dupa moartea sa romanul, daca ii pot spune asa, a fost publicat la Casa de Pariuri Literare si de acolo am primit si eu un exemplar cadou. Viseptol e numele cartii. Si e vorba de altceva. Voi include pasaje alese aproape intamplator din ea in timp ce voi incerca sa va povestesc cum am auzit de acest scriitor din Constanta.

– Si mie mi-a placut cand eram la baie cu Mihai, ala din Fish, si tu ai vrut sa te pisi, ca doar te trezisesi. Stiu ca ne-ai auzit pentru ca nu ai mai batut. Ala imi dadea limbi si tu te-ai pisat in chiuveta din bucatarie. In seara aia, dupa ce tipul a plecat si am ramas numai noi doi, ne-am tras-o ca doua animale salbatice.

Eram in Argentin la a patra bere. Pe vremea aia, acum vreo 2 ani, inca mai aveau Azuga. Era vara si nu mai gaseai nici macar un scaun liber. La masa de langa noi, eram cu o prietena, s-au asezat doi tipi si o tipa. Nu stiu de ce dar am intrat in vorba. Unul dintre ei era scriitor, publicat pe la Polirom si Curtea Veche parca, celalalt critic literar, iar tipa era fica unui scriitor optzecist destul de cunoscut (prietena mea cel putin citise ceva din ce scrisese taicasu). Eu eram asa cum ma stiti: un pseudo intelectual cu blog dornic sa intre in orice polemica ce apare, mai ales daca sunt implicati si aburi de alcool.

Ingerul Copil arata in momentul de fata ca un prezervativ cu aripi. In delirul orgasmului continuu, Colectionarul ii desparte aripile si il tine de ele in timp ce i-o trage din ce in ce mai repede. Apoi, chiar in mijlocul spasmului final, cand sunt gata sa jur ca un fluviu de sperma va tasni din gura Ingerului Copil si va inunda incaperea, Colectionarul ridica satarul cu mana dreapta, in vreme ce cu stanga isi prinde victima de parul matasos si bucalat si, tragandu-l in sus, ii intinde gatul si … zang.

Ii trolam pe cei trei, mai ales pe scriitor, cu lucruri relativ marunte, dar care i-au facut destul de irascibili. Nu exageram foarte tare. Stiu ca le-am zis ca e dragut sa te dai scriitor intr-o crasma, dar tara se dezvolta prin impozite platite nu prin carti publicate, ca si mie imi place sa scriu dar totusi mai produc si eu lucruri relativ concrete. Lucruri de genul asta. Nimic special, lucruri pe care le-ati auzit si voi de la mine daca am baut o bere impreuna. La un moment dat, chiar nu stiu ce am spus, scriitorul s-a ridicat de pe scaun si cu cel mai serios ton posibil a tipat la mine: “Nu iti permit sa vorbesti asa despre Vasilievici!”

Baia a rasunat din cauza unei bubuituri. Apoi s-a auzit un parait lung si a inceput sa puta brusc. Femeia se caca pe ea de ras. Bucati mari de fecale tasneau de sub fusta alba a femeii peste cadavrul fetitei. Sunt plin de sange rece. Nu stiam ca pot fi asa.

Nu am putut sa nu ma ridic si eu si sa incep sa rad. “Scriitor, scriitor, dar te rog, nu e nevoie sa fii atat de Dostoievskian. Poti alge si tu pe cineva din secole mai apropiate. Auzi la el: Vasilievici!”. Nici nu am reusit sa termin sa-i rostesc numele ca mi-a tras o palma cat putea el de tare. Va puteti imagina, o palma data de un intelectual unui pseudo intelectual.

Chipurile celor ucisi imi vin in minte cu milioanele. Chipul fiecarei victime ma bantuie in fiecare noapte, de cum inchid ochii. Am ucis in toate orasele. Oameni de toate culorile. Am facut cinci mormane de cadavre din cele cinci continente.

Am simtit palma ca pe o mangaiere. M-am asezat si am inceput sa zambesc. Nu stiam cine era acel Vasilievici pe care l-am jignit, dar chiar nu conta. Orgoliul ma facea sa stralucesc de mandrie. In perioada aceea jignisem gratuit atat de multe gorile prin cluburi fara sa patesc ceva si mi-am luat o palma de la un scriitor fara sa-l injur sau sa-l ofensez intr-un mod direct. Eram mandru de mine si de cele patru beri baute. Lumea din jur se agita iar eu ranjeam pur si simplu. M-am ridicat sa impartasesc aceasta bucurie si cu altii de pe terasa.

Daca nu m-as fi predat, umanitatea ar fi fost stearsa de pe fata pamantului si specia dominatoare care-i va urma va crede ca asa arata natura, cu blocuri si sosele. Cateva dintre aceste abatoare vor fi sterse de unele cataclisme naturale abatute violent asupra zonelor in care au fost construite.

M-am intors la masa si eram extrem de fericit. Cei trei pareau ca se cearta intrei ei iar prietena mea isi cerea in continuare scuze ca a intrat in vorba cu vecinii de bere. Eu ma bucuram in continuare pentru palma pe care am primit-o de la cineva care a fost publicat la Polirom. Desi seara era completa trebuia sa mai ajung la un concert asa ca m-am ridicat ca sa plec. Inainte sa fac asta am simtit nevoia sa-i soptesc scriitorului la ureche: “Oricum, sa stii, sunt mai bun decat tine si Vasilievici la un loc”.

Mi-am petrecut urmatoarele doua zile delirand din cauza febrei. Mama si Tata m-ar fi aruncat in strada, crezand ca sunt victima virusului, dar Armina nici nu a vrut sa auda. M-a inchis in mansarda casei parintesti si nu s-a dezlipit de la capul patului pana cand febra nu a scazut si am dat semne de insanatosire. Pentru a o impiedica pe Mama sa ma otraveasca, Armina s-a ocupat personal de alimentatia mea imediat ce m-am putut hrani. In viata mea nu am mancat o supa de creier mai gustoasa decat cea gatita de Armina.

Ca si in cazul palmei, reactia lui m-a luat prin surprindere. S-a navalit spre mine, de data asta cu pumnul strans, si a incercat sa ma loveasca. Din instinct m-am ferit si l-am trantit la pamant. Era deasupra mea si incerca sa-si elibereze mainile din stramtoare ca sa ma loveasca. Pe mine ma amuza teribil intreaga faza. Mi-as fi dorit sa fiu in exterior ca sa pot sa privesc cum doi tipi se agita pe podelele din Argentin. Ar fi fost interesant de imaginat cum s-a ajuns acolo. Din mijlocul actiunii insa, adica direct de pe podea, nu reuseam sa inteleg cum am ajuns acolo de la un Vasilievici de care nu auzisem in viata mea pana in seara aceea.

Voi tine strans cu talpile pamantul cat o nuca, respectandu-i pana la capat gravitatia. In termeni obisnuiti, un fel de al treilea coi. Un coi in talpa creste randamentul, atat timp cat pasul calca in gol. Primul instinct este sa este sa ejaculez prin intunericul cosmic, sa improsc planetele din jur cu proprii mei copii.

Dupa o mica vesnicie, care probabil a durat mai putin de un minut, am fost despartiti si ridicati. Pana atunci nici nu stiam ca exista paznici in Argentin. Am primit interdictie de a mai veni acolo, pe care eu am incalcat-o de sute de ori, si am fost dati afara. Eu eram mandru de mine. Era prima, pseudo, bataie in care am fost implicat. Am ridicat mana doar ca sa ma apar dar tot se pune. Un scriitor a incercat sa ma bata pentru a apara onoarea unui Vasilievici pe care nu il citisem pana acum.

Viseptol, pe care v-o recomand, se termina asa:

Acum plecam la pescuit. Orice peste as prinde, el va fi acelasi pentru mine, ceea ce inseamna ca nu exista decat un singur peste.

Dupa alte cateva beri am ajuns acasa si am scris un articol care continea numele scriitorului iar eu pozam in victima. Vroiam sa-l public si chiar sa-l trimit editorului lui. Mi-am zis ca ar trebui sa ma culc inainte sa fac asta. Cand am recitit de dimineata m-am hotarat sa aflu mai multe despre Vasilievici. Atunci am inteles, intr-o oarecare masura, palma primita asa ca nu am mai publicat nimic. Vasilievici ii fusese un bun prieten si s-a sinucis cu putin timp inainte. Si a scris un roman, cand era cel putin sub influenta ierbii, pe care tocmai l-am citit si mi-a placut. Mai putin finalul.

No Comments »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment