Insemnari

Imbratisarea

Filed under: Personal — Gelu February 1, 2013 @ 14:15

Acum o luna va spuneam despre cum ma aflam in cautarea imbratisarii perfecte. Aseara credeam, eram convins, ca am gasit-o. Ma tem ca nu am facut decat sa i-o ofer ei. Sa ii ofer ei imbratisarea perfecta. Mie poate mi-e doar frica sa o gasesc, ma tem de ce se poate intampla dupa. Mi-e frica de viata reala. In carti, pe micile si marile ecrane sau pe bloguri e simplu. Povestea se termina cu o nunta, cu sarutul perfect, cu imbratisarea de final… In viata reala lucrurile continua. Cei doi traiesc in continuare, existenta lor nu se termina cu genericul de la final. In lumea in care traim noi, cei doi vor fi nevoiti sa se confrunte cu prezentul. Un prezent care nu se termina si care are obiceiul de a-ti aduce multe lucruri in fata. “A aduce” e modul usor de a va spune ca prezentul are tendinta de a arunca o galeata neasteptata de rahat peste zambetul tau de generic.

In realitate lucrurile nu se termina ca in finalul de la Wicker Park. Nu e vorba de un sfarsit fercit ci usa unui inceput spre nicaieri, un “nicaieri” pe care nu poti sa il vezi, pe care nu poti sa il simti, pe care, cel mai important, nu poti decat sa il Traiesti. Un simplu Necunoscut.

Pe ea vroiam sa o tin in brate. Pe ea o tineam in brate. Asa vroiam sa o tin in brate. Asa o tineam in brate. Ea avea nevoie de asa ceva. Eu cautam asta de o viata. Genericul totusi nu aparea. Trebuia sa ne continuam seara si dupa momentul de maxima intimitate pe care il vroiam unul de la celalalt. Nu se nasc copii dupa imbratisari platonice intr-un club, doar eventuale povesti de dragoste ce se lasa imaginate dupa derularea actorilor sau dupa lista volumelor aparute in aceiasi colectie. In realitatea analoga nu exista sfarsit. Cel putin nu pana la sicriu.

Eram in jurul ei si ii simteam imbratisarea cu fiecare por. Eram fericit dar umanul din mine a simtit nevoia de Fericire, de simtaminte si trairi. De vene reinecate de traire si atingeri care nu se pot expune intr-un club plin de peste 500 de oameni. Vroiam intimitate dincolo de platonism. Da, as fi putut obtine asta de la altcineva dar ce sens are sa ai parte de imbratisarea perfecta daca nu incerci sa-i vindeci din obsesii si fobii? Da, asta sunt eu! Omul care cauta continuitate si care renunta la ea in momentul in care ea nu isi scoate hands free-ul din telefon desi are mainile libere.

Ii simt respiratia pe tricou, caldura trupului neimbratisat de mult in timp ce ma concentrez sa nu fac nimic mai mult. Vreau sa ii sarut urechea, obrazul, chipul si buzele. Nu ii sarut urechea, nu ii sarut… nu sarut nimic. O strang in brate si ii ofer linistea de care are nevoie ca sa ma impinga in continuare in coltul oamenilor cu care ar fi putut sa fie ferictia daca nu era prea ocupata sa faca pe altcineva sa se simta bine in pielea lui. Sper doar sa ii fi reusit. Si sa se simta si ea bine in pielea ei. Pana la urma nu e vorba decat de o perceptie. Sa te simti fericit in pielea ta. Ea in pielea ei.

Ii mangaiam spatele care cerea mangaiat. Si faceam mai mult decat sa il mangai, il simteam prin propriile vene, vertebra cu vertebra. Stiam ca trebuie sa fie totul platonic cand degetele mi s-au impiedicat de bretelele sutienului. Cativa centimetrii patrati de textura care inseamna atat de mult atunci cand explorezi in cautarea dovezii ca ai gasit ceea ce cauti. Eu trebuia insa sa ignor. In nici o carte legata de imbratisarea perfecta, oare s-a scris ceva de genul, nu era scris despre cum ar trebui sa reactionezi in astfel de momente. Am decis pur si simplu ca relatia dintre noi doi cerea ca bretelele sa nu se ceara a fi desfacute.

A coborat din taxiu si si-a luat cu ea caldura pe care am emiso in acel moment infinit. Mi-a lasat si mie un strop cat sa pot spera ca nu a fost doar o stea cazatoare de care te poti bucura doar cu gandul ca iti va fi implinita dorinta dar nimic mai mult. O vezi pentru o clipa, te bucuri, speri, dar in urmatorul moment, doar dupa un clipit sau a doua seara, ridici ochii si ea nu mai e acolo. Amintirile sunt frumoase dar e mai sanatos sa traiesti o vesnicie in bratele ei.

1 Comment »

  1. like :)

    esti foarte senzorial… mi-ar placea sa citesc continuarea.

    Comment by Gabi — February 1, 2013 @ 15:09

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment