Insemnari

Prima dimineata

Filed under: Fabule Urbane,Povesti — Gelu January 22, 2013 @ 14:52

Nici nu deschisesem ochii bine cand am auzit-o exclamand langa mine: “Ma simt ca la mare!”. Da, si eu ma simteam ca la mare. Eram intr-un pat necunoscut, langa o tipa necunoscuta sub un soare nefiresc de stralucitor. Lipsea zgomotul valurilor dar simteam caldura nisipului pe pielea ei dezgolita care imi mangaia trupul. Avea parul ravasit si mirosea a sare. Era acoperita doar de un medalion. Am intrebat-o ce scrie pe el dar nu a vrut sa se trezeasca din propriul ei vis legat de mare asa ca m-am apropiat de pieptul ei sa deslusesc scrisul mic si metalic:

“I have the simplest tastes. I am always satisfied with the best”

Am vrut sa glumesc pe tema asta dar mi-am dat seama ca nu vreau sa stiu cum se impaca asta cu faptul ca a ajuns sa vina la sfarsitul noptii cu mine. Poate am fost “the best” pentru ea in momentul asta. Cel mai bun lucru pe care puteam sa-l fac era sa-mi hranesc in continuare simturile cu prezenta ei. Nu aveam nevoie de intrebari sau raspunsuri.

Nu mi-era clar cum am ajuns la acel moment. Stiu doar ca am vazut-o dansand si am simtit nevoia sa o tin in brate. O data cu dansul sarutul a venit de la sine. O data cu gustul de cirese al buzelor ei a venit si obligatia de a o chema sa bem niste sampanie la mine. Vorba vine la mine. Intr-un loc la fel de necunoscut pentru amandoi. A spus da si asa am ajuns intr-un apartament strain in care pe langa noi mai era doar o masa si un pat. Si o sticla de sampanie cu doua pahare. Nici nu stiu de unde aveam cheile de aici dar parea locul perfect pentru doi necunoscuti sa faca dragoste fara ca macar sa-si stie numele.

Pe drum ma tot intreba unde suntem si unde mergem. Nu stiam ce sa-i raspund. Eram intr-un loc nou si mergeam intr-un loc si mai nou. Cu fiecare semafor ne reconstruiam zona de confort. Ma asteptam sa fie ciudat macar pentru unul dintre noi dar trupurile dezgolite pareau a fi in cea mai naturala pozitie unul langa celalalt, unul deasupra celuilalt, unul in celalalt.

Si caldura nisipului care venea de la trupul ei a inceput sa dispara putin cate putin asa ca ne-am urcat in taxi si am plecat amandoi fiecare la casa lui. Vom ramane amandoi doar cu escapada la mare din mijlocul ierni.

Negul

Filed under: Din viata,Personal — Gelu January 21, 2013 @ 13:28

M-am trezit intr-o dimineata si el era acolo. Era imposibil sa fi aparut peste noapte dar in acea dimineata eram convins ca altfel nu are cum sa fie. Nu sunt cea mai constienta persoana in ceea ce-i priveste propriul corp dar nu avea cum sa ratez monstruozitatea care mi-a aparut pe coapsa dreapta. Acum ca mi-am dat seama de existenta lui ma infricosa gandul ca toata lumea a observat inaintea mea dar le-a fost rusine sa-mi spuna, ca se repeta povestea cu sforaitul.

Am aflat ca sforai acum cativa ani cand a trebuit sa impart o camera de hotel in San Francisco cu un coleg de munca. Nonsalant m-a intrebat dupa prima dimineata: “Stiai ca sforai?”. Nu stiam. Nu mi-a spus nimeni pana atunci. Convins ca e doar in imaginatia colegului le-am trimis mail tuturor persoanelor cu care am dormit in ultimii ani intrebandu-i daca sforai, si daca da, de ce nu mi-au spus. Raspunsul a fost acelasi: “Da, sforai. Nu ti-am zis ca am crezut ca stii!”. Nu stiam si acum ma simteam prost pentru toate noptile in care eu adormeam linistit in timp ce cea de pe partea cealalta a patului trebuia sa-mi suporte concertele nocturne.

Din fericire e putin probabil ca mica bucata de carne de pe coapsa dreapta sa provoace un disconfort similar celor din jur dar niciodata nu am fost prea bun in a intelege persoanele din jurul meu. Poate din cauza asta cu cateva saptamani inainte o tipa de pe plaja nu mi-a raspuns la zambet. Poate ca asa cum eu nu as putea sa ies cu cineva care spune doar aforisme poate exista tipe care nu pot iesi cu tipi pe a carui coapsa traieste o vietate care nu are nici un scop practic. Din momentul in care i-am constientizat existenta ma simteam stingher pe plaja si imi lasam pielea mangaiata doar pana in momentul in care simteam ca e posibil ca degetele sa i se aproprie de zona infectata.

Continuarea aici, pe pagina cursului de Jurnalism Narativ si Scriitura Personala

Zgomot de fond

Filed under: Personal — Gelu January 14, 2013 @ 15:58

Dupa o saptamana ma aflu din nou la geam incercand sa scriu ceva. Am un ceai de menta in fata si incerc sa-mi dau seama de ce nu pot citi sau scrie in confortul propriei case. Toata saptamana m-am inchis intre cei patru pereti sperand ca o sa fiu in stare sa citesc macar cateva pagini sau sa scriu macar cateva randuri. Mi-a fost imposibil. Imi lipsea zgomotul de fundal pe care sa nu-l pot controla. Anul trecut am citit mii de pagini si am scris cateva zeci doar datorita faptului ca eram inconjurat de haos pe care nu-l pot controla in nici un fel. In jurul meu se tipa la un meci Steaua – Dinamo? Locul perfect pentru a-l citi pe Murakami. Copiii de 16 ani se agita in Argentin dupa ce au fugit de la ora de Chimie? Fundalul perfect pentru a va transmite ca mie imi place sa caut, nu sa gasesc. Acasa e altfel; am incercat sa deschid televizorul pe un canal oarecare si sa incerc sa citesc dar ma trezeam in cautarea zgomotului de fond perfect incat uitam de ce am deschis televizorul de la bun inceput. Nu e haos daca il poti controla dintr-un click sau dintr-un buton al telecomenzii.

V-am mai povestit cred ca atunci cand eram mic imi placea sa fac diverse calcule in paralel. O parte din creier o puneam sa numere din 27 in 27, una sa gaseasca cat mai multe puteri ale lui 7 in timp ce cu restul incercam sa gasesc un scenariu in urma caruia Monica mi-ar accepta sarutul pe frunte. Din pacate de atunci lucrurile s-au simplificat si eu m-am limitat in a avea nevoie de doua puncte de atentie. La birou colegii mei se plang adesea de intreruperi, ca isi pierd din productivitate daca schimba prea des contextul. Eu sunt mai productiv atunci cand sunt intrerupt constant de ceva. Ca sa ma pot concentra pe ceva trebuie mai intai sa-mi deschid un episod dintr-un serial oarecare pe monitorul secundar. La fel si cu cititul, scrisul sau iubitul: atata timp cat unul din procesele de gandire se ocupa cu lucruri neimportante pot sa-mi dedic procesul princial unui lucru care conteaza. Daca nu fac asta risc ca thread-ul secundar sa se dedice lucrului pe care vreau sa-l fac in momentul respectiv iar cel care conteaza sa-l saboteze si sa-mi trimita mintea pe campii.

Ma tem ca asta am tot patit si in vesnica mea cautarea a celei care conteaza. Cand ajung sa ma indragostesc asta sta pe ochiul cel mare al aragazului dar dupa cateva luni ajunge pe un ochi din spate si ma trezesc cautand altceva care sa-mi ocupe imaginatia si treptat ajung sa uit de cat de norocos am fost ca am regasit-o pe cea care imi face sufletul sa tremure de fericire. Marea iubire devine zgomot de fundal si incep sa ma concentrez mai mult in a afla cat mai multe puteri de-a lui 7 o data ce numaratul din 27 in 27 a devenit ceva mecanic. Unii reusesc sa-si pastreze concentrarea pe adunatul de fluturasi aruncand din cand in cand cate o exceptie dar eu nu am reusit niciodata sa ma conving ca o cearta merita avuta doar pentru a-ti readuce aminte de cat de special e cel de langa tine. Poate ca gresala mea in perpetua mea cautare e faptul ca o data ce am gasit ceea ce cautam am incercat sa elimin zgomul de fond de pana atunci, relatii pasagere si nopti cu necunoscute, care m-au ajutat sa ma concentrez asupra obiectivului principal. Poate chiar dorinta de a ma comporta “asa cum se cade” m-a facut sa pierd ceea ce am gasit atat de greu.

Ar fi atat de simplu daca Ozzy ar canta mereu pe fundal acompaniat de betivi galagiosi; am putea sa ne concentram la Ulise’ul lui Joice. Daca am fi mereu satuli de sex am putea sa acordam mai multa atentie romantismului. Daca am fi  increzatori in noi insine am fi in stare sa gasim pe cel cu care sa ne impartim fericirea.