Insemnari

Imbratisarea perfecta

Filed under: Din viata — Gelu December 23, 2012 @ 21:42

Mi-am petrecut o saptamana in cautarea imbratisarii perfecte. Totul a pornint de fapt cu o dorinta inexplicabila de a fi imbratisat dupa ce am citit o povestioara simpatica. Era prima oara cand imi doream explicit asta si eram convins ca va fi simplu, nu e ca si cum mi-as fi dorit sa gasesc pe cineva cu care sa-mi implinesc nu stiu ce fantezie romantica sau sexuala. Nu vroiam decat o imbratisare si totul ar fi fost bine. Ca in poveste.

In prima zi am mers cu inocenta unui virgin in imbratisari la o persoana draga mie si am imbratisat-o pur si simplu. Ea si-a pus la randul ei bratele in jurul meu si m-a mangaiat pe spate. Am stat cateva secunde asa asteptand ca ceva magic sa se schimbe, ca toti norii sa dispara si eu sa pot sa ma intorc la cautarea unui lucru mai important pe care sa-l caut. Cand am vazut ca nu exista nici un efect m-am desprins, am spus “Multumesc” si am plecat.

A doua zi am simtit aceiasi nevoie si am incercat sa-mi aduc aminte ultimul moment in care am simtit caldura unei imbratisari. Era cu siguranta intr-o dimineata in care ii strangeam trupul dezvelit in brate. Era intr-una din diminetile de dupa. Nu imi doream sa fac sex dar imi doream imbratisarea de a doua zi. Am mers in club si am inceput sa dansez cu necunoscute mai mult sau mai putin ametite. Dupa cateva melodii le spuneam direct: “Hai sa mergem la mine ca sa te tin in brate de dimineata”. Dupa cateva refuzuri mai mult sau mai putin elegante o tipa cu ochi verzi patrunzatori mi-a zambit si mi-a spus “Ok, si eu am nevoie de asta!”. Eram fericit. Nu mai trebuia decat sa trecem peste sexul de rutina. Am terminat amandoi in jumatate de ora si ma pregateam sa-i strang corpul dezbracat in brate in asteptarea imbratisarii de dimineata. Planul nu avea cum sa dea gres dar eu o asteptam dezbracat in pat sa se intoarca de la baie cand a aparut imbracata in fata mea: “Mersi! Aveam nevoie de asa ceva! Ne mai auzim!”. Eram socat. Am incercat sa o conving sa ramana dar nu am reusit. Se pare ca atunci cand i-am zis ca as vrea sa vina la mine sa o imbratisez credea ca zic asta doar ca sa o conving mai usor sa vina pentru casual sex. Ea asta isi dorea si de asta avea nevoie. Si a plecat lasandu-ma cu un sentiment ciudat.

M-am trezit a treia zi si ma simteam inca folosit. M-a mintit. Vroiam sa o imbratisez si a profitat de asta ca sa faca sex. In ciuda a ceea ce s-a intamplat cu o seara inainte inca credeam ca asta era solutia pentru mine: o imbratisare de dimineata. De data asta nu mai puteam risca si in plus exista sanse mai mari pentru o imbratisare de poveste dupa o noapte de facut dragoste decat dupa o seaca partida de sex mecanic. Asa am ajuns sa mangai si sa acopar cu sarutari o perpetua iubire. Nu ma mai bucurasem de atingerile ei de mult desi ne placea de fiecare data la fel de mult sa ne iubim. Penetrarea efectiva nu a existat dar printre mangaieri si rasuflari caldute am adormit unul in bratele celuilalt. Am visat toata noaptea dimineata ce urma sa vina. Si a venit si imbratisarea mult asteptata. A fost calda si ca o gura de oxigen. Dar nu era ceea ce cautam. Avea intimitate, avea dragoste, avea atingere, avea… Avea de toate si totusi nu era completa.

In a patra seara am ajuns singur in Argentin. In mijlocul ierni era plin asa ca la masa cu mine a poposit o necunoscuta. Mi-am lasat cartea jos si am inceput sa vorbim despre nimicuri, in principiu despre ce mai citim fiecare si locurile pe care le-am vizitat. Nu stiam cum o cheama cand i-am povestit de epopeea mea de cautare a imbratisarii izbavitoare. In momentul acela s-a ridicat si si-a pus bratele in jurul meu si al scaunului pentru cateva zeci de secunde. Era cea mai calduroasa si calma imbratisare din toata saptamana. S-a retras, m-a sarutat pe frunte si a plecat dar a lasat un sentiment de bine.

A cincea zi m-a gasit cu aceiasi dorinta fierbandu-mi prin vene. De data asta nu mai aveam nici un plan. Rataceam pur si simplu pe strazi fara sa astept sa se intample ceva anume. Ma uitam la oameni, admiram cladirile si strazile, incercam sa ma pierd pur si simplu. Dupa un colt inzapezit am zarit pe cineva pe care nu mai vazusem de cel putin trei ani. Nu mai stiam sigur cum o cheama dar o data ce privirea ei a intalnit-o pe a mea ne-am zambit si am mers unul spre celalalt. Am intrat in primul loc cald pe care l-am intalnit si incercam sa ne dam seama fara sa ne vorbim de ce s-a petrecut ruptura dintre noi. Nu conta asta atat de mult dar era singurul lucru care putea umple linistea. Dupa ce ne-am dat seama ca nu vom gasi un raspuns, in nici un caz daca nu incepem sa ne spunem ceva, am inceput sa vorbim despre “apocalipsa” ce urmeaza sa vina. Radeam de asta cand m-a intrebat daca am vazut “Caut prieten pentru sfarsitul lumii”. Desi nu i-am spus de cautarea mea si ea nu avea nici o legatura cu filmul am mintit-o si i-am spus ca nu l-am vazut si ca singurul motiv pentru care am crede in “apocalipsa” ar fi doar ca sa ne simtim speciali ca facem parte din “ultimii”. Am mai discutat despre alegerile pe care le facem in viata si cat de selectiva ne este memoria in functie de ce cautam la un moment dat si apoi ne-am ridicat si am plecat. M-a imbratisat la coltul la care ne-am intalnit si a plecat. A fost o imbratisare cu o aroma speciala, aroma tututor bratelor pe care le-am lasat sa plece fara sa fac nimic ca sa le pastrez.

Inca tulburat de toate amintirile lasate sa moara in a sasea zi stateam pe un peron inghetat. Mintea imi galopa in gol cand langa mine s-a apropiat o copila care mi-a zis din prima: “Poti sa ma ajuti te rog si pe mine? Nu vreau o tigara sau bani de bere, nu vreau decat o imbratisare! O caut de aproape o saptamana!” Surprins m-am intors spre ea, i-am zambit si am luat-o in brate. Nu stiu daca pe ea a ajutat-o dar mie mi-a adus aminte faptul ca unele lucruri nu trebuie cautate, ele trebuie sa se intample pur si simplu. Nu era ceea ce cautam eu dar macar m-a facut sa-mi dau seama ca atata timp cat caut nu am cum sa gasesc ceva atat de mistic. Ne-am dat drumul si fiecare a pornit spre alt capat al peronului.

Intr-a saptea zi am renuntat la orice fel de cautare, am stat linistit acasa si m-am uitat la peretele alb aproape toata ziua. Pe seara m-a sunat o prietena draga si mi-a spus ca ii este dor de mine. Ne-am intalnit si m-a imbratisat cand m-a vazut abatut. Nu mai cautam nimic asa ca m-am bucurat pur si simplu.

1 Comment »

  1. E foarte buna povestirea asta. Mi se pare completa: introducere, intriga, desfasurarea actiunii, deznodamant.
    Si imi place foarte tare ideea de “conspiratie cosmica” care iti scoate in cale ceea ce cauti exact atunci cand ai abandonat eforturile de a face tu lucrurile sa se intample.

    Multam fain!

    Comment by GabiD. — January 16, 2013 @ 13:30

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment