Pentru mine 2012 s-a terminat acum mai bine de o luna asa ca aflat intr-o zona atemporala am timp sa ma gandesc la anul care s-a terminat dupa 11 luni.
Pe 1 Ianuarie la 4 dimineata eram la geamul din Oktoberfest cu un Skol in fata si eram mandru ca nu mi-am dorit nimic pentru mine pentru anul care tocmai incepea. Tocmai trecusem peste prima mea cearta mai serioasa si inca eram alaturi de ea si ma gandeam ca e un semn bun ca poate anul asta voi reusi sa repar mai multe lucruri decat arunc. Nu prea conteaza ce s-a intamplat pana la urma, conteaza sentimentul acelei primi guri de bere dupa ce am dat noroc pentru un an in care sa fim naturali. O prima bere intr-un loc vesnic.
A urmat un Ursus intr-un loc nou alaturi de cineva care promitea atat de multe. Era locul nostru de evadat in care sa ne gasim pe noi departe de micul univers devenit prea confortabil. Gustul putin amarui aducea o serie de promisiuni de care vroiam sa ma tin cu riscul de a iesi din zona mea de confort. Eram dispus sa inlocuiesc Timisoreana cu Ursus.
Ultima bere, prima bere ca si Noi si apoi un Becks alaturi de multi prieteni extrem de dragi. Eram fericit si eram gata sa-mi iau zborul ca sa ma descopar. De data asta plecam in India fara nici o cutie de bere autohtona la mine.
Intr-un bar din Noida cu un pahar de Fosters langa mine am cantat “Ti-am Luat un Inel” acompaniat de 4 indieni raniti in dragoste. Ma simteam in largul meu alaturi de prieteni pasageri.
Eram pe 1 Mai in Kathmandu si imi era dor de Vama. M-am retras in coltul unui bar in care se canta muzica live si m-am adapostit de nou cu gandul la nisipul meu de la stalp. Eram de mai putin de 10 ore in Nepal dar eu nu eram interesat decat de recontituirea in minte a acelui sentiment de libertate. Seara s-a terminat cu mine ratacind intr-un cartier cu strazi identice si am ajuns intr-un final la hotel ajutat de un peste care spera ca va reusi sa-mi vanda o curva din Rusia pentru 50 de dolari doar pentru ca eram alb.
Un Tuborg Gold la poalele din Himalaya uitandu-ma la valea urcata de un autobuz cu oameni pe acoperis in timp ce 3 puradei urcau plini de veselie spre mine sperand ca o sa primeasca cate 10 rupii de fiecare. Eu ma gandeam la Umbreluta de acasa si ca oricat de departe as fi tot nu scap de obsesiile mele.
In jurul meu o masa de pustani scuipa seminte pe jos intr-o bodega din bazarul din Delhi in timp ce eu imi savuram Kingfisher-ul la sticla de 0.66. Ma simteam atat de natural in acel beci insalubru inconjurat de oameni care vor si ei sa fuga. Eu fugeam de mine, de ce se va intampla peste 3 zile cand o sa fiu in Argentin, de acel Gelu pe care il asteptam de cand am plecat de pe Otopeni.
Prima Azuga de cand m-am intors acasa. Din nou singur intr-un Argentin de care imi fusese atat de dor. M-am intors in viata pe care mi-o doream dar totul parea la fel. Eram tot singur cu Azuga, nu ma simteam diferit dar eram convins ca berea asta are alt gust. Atunci chiar avea. M-am convins o destul de lunga perioada ca chiar asa e.
Un Staropramen in cea mai veche bodega din Belgrad. Savuram fericirea ce plutea in jur. Eram implinit. Am ajuns in varful lumii si nimic nu m-ar fi putut face sa cobor de acolo. Eram exact unde vroiam si cu cine vroiam. Intreg universul era al meu.
Intr-un final in Vama. Singur. Varful meu de faleza. O bere calda. Primul client. Singur. Nu era Vama pe care o cauta toti dar era linistea de care aveam nevoie. Infinitatea de albastru in fata, infinitatea de intrebari la care speram ca am gasit un raspuns, linistea aparenta, timp pentru ca sa ma gandesc la ce nu vreau sa ma gandesc. S-a terminat si berea, s-a terminat si Vama.
Tocmai am ajuns in NY, tocmai am aflat ca maratonul pentru care m-am antrenat 6 luni s-a anulat, tocmai mi-am comandat un Blue Moon alaturi de ea. Eram convins ca e inceputul unui nou inceput, ca saptamana asta departe de grijile Bucurestiului, departe de fantomele trecutului ne va aduce din nou in acelasi univers. Berea cu gust dulce era in sfarsit un lucru pe care amandoi il placeam. Era resetarea de care aveam nevoie.
Un Heineken din partea unui localnic caruia ii parea rau ca a trebuit sa zburam 7000 de km pentru a gasi un NY inca afectat de Sandy. Eram pe Staten Island, de unde trebuia sa inceapa maratonul, si ma simteam ca acasa. Eram 4 clienti si barmanita care ne facea sa ne simtim ca in sufrageria ei. Un ultim moment in care mai credeam in salvarea universului in care m-am bagat cu 7 luni inainte cu capul inainte.
Eram in sfarsit singur cu un Budweieser. Ea ma astepta in casa noastra temporara si eu ma bucuram ca e departe. Si mi-am dat seama ca o sa aterizam in Bucuresti si o sa ies din universul asta bolnavicios in care in sfarsit ma simteam sigur pe viitorul meu. Vroiam sa beau o singura bere si apoi sa ma intorc sa fac dragoste cu ea. Vroiam o ultima seara de dragoste inainte de un razboi la care nu ma asteptam. Si am mai ramas inca 3 beri. Imi era frica de corpul ei dezgolit. Ma temeam ca m-ar putea convinge ca e ok sa fii fericit, ca e ok sa iubesti pe cineva mai mult decat pe tine. Am ramas la cele 4 beri si stiam ca aman cu cel putin un an momentul in care sa ma simt ca un om mare.
Si a venit si ultima bere de pe anul asta. Ultimul moment din 2012 care merita tinut minte. Un Tuborg la draft. Un pranz ca oricare altul in mod normal. Gandurile trebuiau rostite, deciziile asumate, berea trebuie bauta. Pana la capat. Preferabil din sticle sau cutii de cel putin 500ml.
P.S. Si a mai fost Tuborgul la 0.33 baut dupa sfarsitul lumii. Cel putin dupa sfarsitul lumi noastre. Si a fost ca o diploma primita ca sa certifice faptul ca s-a terminat un an scolar. Ea era de mana cu altcineva. Eu beam bere la 0.33. Restul e doar hamei, malt si apa.