Insemnari

Vise si nu Visuri

Filed under: Personal — Gelu December 16, 2012 @ 04:35
Acum mult timp o prietena isi exprima intr-un mod destul de plastic frustrarea ca un fost prieten a evitat-o in metrou: “Dupa ce i-am supt-o acum  nici nu ma mai saluta?”. Nu am rezonat prea bine cu problema ei pentru ca pana atunci nu am fost evitat niciodata de o fosta. Cu multe dintre ele ies constant la bere si dupa departire. Dupa cativa ani m-am intalnit cu ea la metrou, pe peronul de la Victoriei. M-a evitat cu gratie. Se pare ca intre timp descoperise si ea avantajele de a inceta orice forma de contact o data ce lucrurile s-au terminat. I-am zambit si m-am mutat spre iesire.
Intre timp am avut si eu partea mea de “evitat” dar niciodata atat de bolnavicios ca acum. De la clasicul “sa nu ma mai cauti” pana la rugamintea de a sterge pozele cu noi nu a fost decat un mic pas. Iesirea ei din scena a fost atat de agresiva incat am inceput sa o visez. Constant. A ajuns sa se infiltreze in cele mai clasice vise ale mele, locuri in care eram doar eu si personajele mele necunoscute. Am regasit-o inclusiv in castelul meu construit intr-o stanca pe malul marii. Ma astepta in cea mai de jos incapere. Am intrat si mi-a zambit. Atat. Nu mi-a zis nimic. Am vrut sa ma intorc dar usa s-a inchis in spatele meu. Eram ca intr-o capcana, asteptam sa ma atace cu ce gaseste la indemana dar ea pur si simplu statea acolo si imi zambea. Era la fel de frumoasa ca in prima zi si mie imi era frica. Am inceput sa ma panichez dar mi-am dat seama intr-un final ca e doar un vis. Totul se va termina in curand si eu o sa revin in lumea in care nu sunt terorizat de faptul ca imi zambeste asa de calm desi am ranit-o atat de puternic.
Intr-o alta noapte eram pe un peron dintr-o gara pustie. Nu stiu ce faceam acolo. Nu stiu daca trebuia sa merg undeva sau asteptam pe cineva. Stiu doar ca in gara a intrat un tren extrem de lung care intr-un final s-a oprit. Pe usa vagonului care s-a oprit chiar in dreptul meu a coborat ea de mana cu altcineva. Eram singurii trei oameni de pe peron dar totusi nu m-a vazut desi eram impietrit la mai putin de un metru. Am incremenit si nu mai puteam sa-mi misc nici un muschi. In nici una din lumi nu eram pregatit sa o vad alaturi de altcineva. In lumea mea eram despartiti, nimic mai mult. Nu exista loc de un alt personaj si in nici un caz de cineva cu care exista riscul de a o face fericita. De data asta m-am trezit inainte sa-mi dau seama ca era doar un vis.

Si m-am trezit si o inteleg. Si pe cea din vis si pe cea din viata care nu se termina la 9 dimineata. Imi dau seama si incerc sa fug de faptul ca merit sa fiu ignorat si pe peronul imaginar si in Bucurestiul congelat.  Nu fac decat sa-mi acopar frustrarile copilului frustrat care si-a parasit masina pe nisipul din locul de joaca si ea nu s-a intors peste noapte in garajul de la capul patului.  Nu pot insa sa fiu copilul care incepe sa urle cand isi vede masinuta impinsa de urmatorul care a gasit-o. Acum nu mai pot sa merg la mama sa plang ca mi-a fost furata jucaria. Acum nu pot decat sa constientizez faptul ca exista o diferenta intre vise si visuri.

No Comments »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment