Insemnari

Imbratisarea perfecta

Filed under: Din viata — Gelu December 23, 2012 @ 21:42

Mi-am petrecut o saptamana in cautarea imbratisarii perfecte. Totul a pornint de fapt cu o dorinta inexplicabila de a fi imbratisat dupa ce am citit o povestioara simpatica. Era prima oara cand imi doream explicit asta si eram convins ca va fi simplu, nu e ca si cum mi-as fi dorit sa gasesc pe cineva cu care sa-mi implinesc nu stiu ce fantezie romantica sau sexuala. Nu vroiam decat o imbratisare si totul ar fi fost bine. Ca in poveste.

In prima zi am mers cu inocenta unui virgin in imbratisari la o persoana draga mie si am imbratisat-o pur si simplu. Ea si-a pus la randul ei bratele in jurul meu si m-a mangaiat pe spate. Am stat cateva secunde asa asteptand ca ceva magic sa se schimbe, ca toti norii sa dispara si eu sa pot sa ma intorc la cautarea unui lucru mai important pe care sa-l caut. Cand am vazut ca nu exista nici un efect m-am desprins, am spus “Multumesc” si am plecat.

A doua zi am simtit aceiasi nevoie si am incercat sa-mi aduc aminte ultimul moment in care am simtit caldura unei imbratisari. Era cu siguranta intr-o dimineata in care ii strangeam trupul dezvelit in brate. Era intr-una din diminetile de dupa. Nu imi doream sa fac sex dar imi doream imbratisarea de a doua zi. Am mers in club si am inceput sa dansez cu necunoscute mai mult sau mai putin ametite. Dupa cateva melodii le spuneam direct: “Hai sa mergem la mine ca sa te tin in brate de dimineata”. Dupa cateva refuzuri mai mult sau mai putin elegante o tipa cu ochi verzi patrunzatori mi-a zambit si mi-a spus “Ok, si eu am nevoie de asta!”. Eram fericit. Nu mai trebuia decat sa trecem peste sexul de rutina. Am terminat amandoi in jumatate de ora si ma pregateam sa-i strang corpul dezbracat in brate in asteptarea imbratisarii de dimineata. Planul nu avea cum sa dea gres dar eu o asteptam dezbracat in pat sa se intoarca de la baie cand a aparut imbracata in fata mea: “Mersi! Aveam nevoie de asa ceva! Ne mai auzim!”. Eram socat. Am incercat sa o conving sa ramana dar nu am reusit. Se pare ca atunci cand i-am zis ca as vrea sa vina la mine sa o imbratisez credea ca zic asta doar ca sa o conving mai usor sa vina pentru casual sex. Ea asta isi dorea si de asta avea nevoie. Si a plecat lasandu-ma cu un sentiment ciudat.

M-am trezit a treia zi si ma simteam inca folosit. M-a mintit. Vroiam sa o imbratisez si a profitat de asta ca sa faca sex. In ciuda a ceea ce s-a intamplat cu o seara inainte inca credeam ca asta era solutia pentru mine: o imbratisare de dimineata. De data asta nu mai puteam risca si in plus exista sanse mai mari pentru o imbratisare de poveste dupa o noapte de facut dragoste decat dupa o seaca partida de sex mecanic. Asa am ajuns sa mangai si sa acopar cu sarutari o perpetua iubire. Nu ma mai bucurasem de atingerile ei de mult desi ne placea de fiecare data la fel de mult sa ne iubim. Penetrarea efectiva nu a existat dar printre mangaieri si rasuflari caldute am adormit unul in bratele celuilalt. Am visat toata noaptea dimineata ce urma sa vina. Si a venit si imbratisarea mult asteptata. A fost calda si ca o gura de oxigen. Dar nu era ceea ce cautam. Avea intimitate, avea dragoste, avea atingere, avea… Avea de toate si totusi nu era completa.

In a patra seara am ajuns singur in Argentin. In mijlocul ierni era plin asa ca la masa cu mine a poposit o necunoscuta. Mi-am lasat cartea jos si am inceput sa vorbim despre nimicuri, in principiu despre ce mai citim fiecare si locurile pe care le-am vizitat. Nu stiam cum o cheama cand i-am povestit de epopeea mea de cautare a imbratisarii izbavitoare. In momentul acela s-a ridicat si si-a pus bratele in jurul meu si al scaunului pentru cateva zeci de secunde. Era cea mai calduroasa si calma imbratisare din toata saptamana. S-a retras, m-a sarutat pe frunte si a plecat dar a lasat un sentiment de bine.

A cincea zi m-a gasit cu aceiasi dorinta fierbandu-mi prin vene. De data asta nu mai aveam nici un plan. Rataceam pur si simplu pe strazi fara sa astept sa se intample ceva anume. Ma uitam la oameni, admiram cladirile si strazile, incercam sa ma pierd pur si simplu. Dupa un colt inzapezit am zarit pe cineva pe care nu mai vazusem de cel putin trei ani. Nu mai stiam sigur cum o cheama dar o data ce privirea ei a intalnit-o pe a mea ne-am zambit si am mers unul spre celalalt. Am intrat in primul loc cald pe care l-am intalnit si incercam sa ne dam seama fara sa ne vorbim de ce s-a petrecut ruptura dintre noi. Nu conta asta atat de mult dar era singurul lucru care putea umple linistea. Dupa ce ne-am dat seama ca nu vom gasi un raspuns, in nici un caz daca nu incepem sa ne spunem ceva, am inceput sa vorbim despre “apocalipsa” ce urmeaza sa vina. Radeam de asta cand m-a intrebat daca am vazut “Caut prieten pentru sfarsitul lumii”. Desi nu i-am spus de cautarea mea si ea nu avea nici o legatura cu filmul am mintit-o si i-am spus ca nu l-am vazut si ca singurul motiv pentru care am crede in “apocalipsa” ar fi doar ca sa ne simtim speciali ca facem parte din “ultimii”. Am mai discutat despre alegerile pe care le facem in viata si cat de selectiva ne este memoria in functie de ce cautam la un moment dat si apoi ne-am ridicat si am plecat. M-a imbratisat la coltul la care ne-am intalnit si a plecat. A fost o imbratisare cu o aroma speciala, aroma tututor bratelor pe care le-am lasat sa plece fara sa fac nimic ca sa le pastrez.

Inca tulburat de toate amintirile lasate sa moara in a sasea zi stateam pe un peron inghetat. Mintea imi galopa in gol cand langa mine s-a apropiat o copila care mi-a zis din prima: “Poti sa ma ajuti te rog si pe mine? Nu vreau o tigara sau bani de bere, nu vreau decat o imbratisare! O caut de aproape o saptamana!” Surprins m-am intors spre ea, i-am zambit si am luat-o in brate. Nu stiu daca pe ea a ajutat-o dar mie mi-a adus aminte faptul ca unele lucruri nu trebuie cautate, ele trebuie sa se intample pur si simplu. Nu era ceea ce cautam eu dar macar m-a facut sa-mi dau seama ca atata timp cat caut nu am cum sa gasesc ceva atat de mistic. Ne-am dat drumul si fiecare a pornit spre alt capat al peronului.

Intr-a saptea zi am renuntat la orice fel de cautare, am stat linistit acasa si m-am uitat la peretele alb aproape toata ziua. Pe seara m-a sunat o prietena draga si mi-a spus ca ii este dor de mine. Ne-am intalnit si m-a imbratisat cand m-a vazut abatut. Nu mai cautam nimic asa ca m-am bucurat pur si simplu.

Berea de peste an

Filed under: Din viata,Obsesii,Personal — Gelu December 19, 2012 @ 14:12

Pentru mine 2012 s-a terminat acum mai bine de o luna asa ca aflat intr-o zona atemporala am timp sa ma gandesc la anul care s-a terminat dupa 11 luni.

Pe 1 Ianuarie la 4 dimineata eram la geamul din Oktoberfest cu un Skol in fata si eram mandru ca nu mi-am dorit nimic pentru mine pentru anul care tocmai incepea. Tocmai trecusem peste prima mea cearta mai serioasa si inca eram alaturi de ea si ma gandeam ca e un semn bun ca poate anul asta voi reusi sa repar mai multe lucruri decat arunc. Nu prea conteaza ce s-a intamplat pana la urma, conteaza sentimentul acelei primi guri de bere dupa ce am dat noroc pentru un an in care sa fim naturali. O prima bere intr-un loc vesnic.

A urmat un Ursus intr-un loc nou alaturi de cineva care promitea atat de multe. Era locul nostru de evadat in care sa ne gasim pe noi departe de micul univers devenit prea confortabil. Gustul putin amarui aducea o serie de promisiuni de care vroiam sa ma tin cu riscul de a iesi din zona mea de confort. Eram dispus sa inlocuiesc Timisoreana cu Ursus.

Ultima bere, prima bere ca si Noi si apoi un Becks alaturi de multi prieteni extrem de dragi. Eram fericit si eram gata sa-mi iau zborul ca sa ma descopar. De data asta plecam in India fara nici o cutie de bere autohtona la mine.

Intr-un bar din Noida cu un pahar de Fosters langa mine am cantat “Ti-am Luat un Inel” acompaniat de 4 indieni raniti in dragoste. Ma simteam in largul meu alaturi de prieteni pasageri.

Eram pe 1 Mai in Kathmandu si imi era dor de Vama. M-am retras in coltul unui bar in care se canta muzica live si m-am adapostit de nou cu gandul la nisipul meu de la stalp. Eram de mai putin de 10 ore in Nepal dar eu nu eram interesat decat de recontituirea in minte a acelui sentiment de libertate. Seara s-a terminat cu mine ratacind intr-un cartier cu strazi identice si am ajuns intr-un final la hotel ajutat de un peste care spera ca va reusi sa-mi vanda o curva din Rusia pentru 50 de dolari doar pentru ca eram alb.

Un Tuborg Gold la poalele din Himalaya uitandu-ma la valea urcata de un autobuz cu oameni pe acoperis in timp ce 3 puradei urcau plini de veselie spre mine sperand ca o sa primeasca cate 10 rupii de fiecare. Eu ma gandeam la Umbreluta de acasa si ca oricat de departe as fi tot nu scap de obsesiile mele.

In jurul meu o masa de pustani scuipa seminte pe jos intr-o bodega din bazarul din Delhi in timp ce eu imi savuram Kingfisher-ul la sticla de 0.66. Ma simteam atat de natural in acel beci insalubru inconjurat de oameni care vor si ei sa fuga. Eu fugeam de mine, de ce se va intampla peste 3 zile cand o sa fiu in Argentin, de acel Gelu pe care il asteptam de cand am plecat de pe Otopeni.

Prima Azuga de cand m-am intors acasa. Din nou singur intr-un Argentin de care imi fusese atat de dor. M-am intors in viata pe care mi-o doream dar totul parea la fel. Eram tot singur cu Azuga, nu ma simteam diferit dar eram convins ca berea asta are alt gust. Atunci chiar avea. M-am convins o destul de lunga perioada ca chiar asa e.

Un Staropramen in cea mai veche bodega din Belgrad. Savuram fericirea ce plutea in jur. Eram implinit. Am ajuns in varful lumii si nimic nu m-ar fi putut face sa cobor de acolo. Eram exact unde vroiam si cu cine vroiam. Intreg universul era al meu.

Intr-un final in Vama. Singur. Varful meu de faleza. O bere calda. Primul client. Singur. Nu era Vama pe care o cauta toti dar era linistea de care aveam nevoie. Infinitatea de albastru in fata, infinitatea de intrebari la care speram ca am gasit un raspuns, linistea aparenta, timp pentru ca sa ma gandesc la ce nu vreau sa ma gandesc. S-a terminat si berea, s-a terminat si Vama.

Tocmai am ajuns in NY, tocmai am aflat ca maratonul pentru care m-am antrenat 6 luni s-a anulat, tocmai mi-am comandat un Blue Moon alaturi de ea. Eram convins ca e inceputul unui nou inceput, ca saptamana asta departe de grijile Bucurestiului, departe de fantomele trecutului ne va aduce din nou in acelasi univers. Berea cu gust dulce era in sfarsit un lucru pe care amandoi il placeam. Era resetarea de care aveam nevoie.

Un Heineken din partea unui localnic caruia ii parea rau ca a trebuit sa zburam 7000 de km pentru a gasi un NY inca afectat de Sandy. Eram pe Staten Island, de unde trebuia sa inceapa maratonul, si ma simteam ca acasa. Eram 4 clienti si barmanita care ne facea sa ne simtim ca in sufrageria ei. Un ultim moment in care mai credeam in salvarea universului in care m-am bagat cu 7 luni inainte cu capul inainte.

Eram in sfarsit singur cu un Budweieser. Ea ma astepta in casa noastra temporara si eu ma bucuram ca e departe. Si mi-am dat seama ca o sa aterizam in Bucuresti si o sa ies din universul asta bolnavicios in care in sfarsit ma simteam sigur pe viitorul meu. Vroiam sa beau o singura bere si apoi sa ma intorc sa fac dragoste cu ea. Vroiam o ultima seara de dragoste inainte de un razboi la care nu ma asteptam. Si am mai ramas inca 3 beri. Imi era frica de corpul ei dezgolit. Ma temeam ca m-ar putea convinge ca e ok sa fii fericit, ca e ok sa iubesti pe cineva mai mult decat pe tine. Am ramas la cele 4 beri si stiam ca aman cu cel putin un an momentul in care sa ma simt ca un om mare.

Si a venit si ultima bere de pe anul asta. Ultimul moment din 2012 care merita tinut minte. Un Tuborg la draft. Un pranz ca oricare altul in mod normal. Gandurile trebuiau rostite, deciziile asumate, berea trebuie bauta. Pana la capat. Preferabil din sticle sau cutii de cel putin 500ml.

P.S. Si a mai fost Tuborgul la 0.33 baut dupa sfarsitul lumii. Cel putin dupa sfarsitul lumi noastre. Si a fost ca o diploma primita ca sa certifice faptul ca s-a terminat un an scolar. Ea era de mana cu altcineva. Eu beam bere la 0.33. Restul e doar hamei, malt si apa.

Vise si nu Visuri

Filed under: Personal — Gelu December 16, 2012 @ 04:35
Acum mult timp o prietena isi exprima intr-un mod destul de plastic frustrarea ca un fost prieten a evitat-o in metrou: “Dupa ce i-am supt-o acum  nici nu ma mai saluta?”. Nu am rezonat prea bine cu problema ei pentru ca pana atunci nu am fost evitat niciodata de o fosta. Cu multe dintre ele ies constant la bere si dupa departire. Dupa cativa ani m-am intalnit cu ea la metrou, pe peronul de la Victoriei. M-a evitat cu gratie. Se pare ca intre timp descoperise si ea avantajele de a inceta orice forma de contact o data ce lucrurile s-au terminat. I-am zambit si m-am mutat spre iesire.
Intre timp am avut si eu partea mea de “evitat” dar niciodata atat de bolnavicios ca acum. De la clasicul “sa nu ma mai cauti” pana la rugamintea de a sterge pozele cu noi nu a fost decat un mic pas. Iesirea ei din scena a fost atat de agresiva incat am inceput sa o visez. Constant. A ajuns sa se infiltreze in cele mai clasice vise ale mele, locuri in care eram doar eu si personajele mele necunoscute. Am regasit-o inclusiv in castelul meu construit intr-o stanca pe malul marii. Ma astepta in cea mai de jos incapere. Am intrat si mi-a zambit. Atat. Nu mi-a zis nimic. Am vrut sa ma intorc dar usa s-a inchis in spatele meu. Eram ca intr-o capcana, asteptam sa ma atace cu ce gaseste la indemana dar ea pur si simplu statea acolo si imi zambea. Era la fel de frumoasa ca in prima zi si mie imi era frica. Am inceput sa ma panichez dar mi-am dat seama intr-un final ca e doar un vis. Totul se va termina in curand si eu o sa revin in lumea in care nu sunt terorizat de faptul ca imi zambeste asa de calm desi am ranit-o atat de puternic.
Intr-o alta noapte eram pe un peron dintr-o gara pustie. Nu stiu ce faceam acolo. Nu stiu daca trebuia sa merg undeva sau asteptam pe cineva. Stiu doar ca in gara a intrat un tren extrem de lung care intr-un final s-a oprit. Pe usa vagonului care s-a oprit chiar in dreptul meu a coborat ea de mana cu altcineva. Eram singurii trei oameni de pe peron dar totusi nu m-a vazut desi eram impietrit la mai putin de un metru. Am incremenit si nu mai puteam sa-mi misc nici un muschi. In nici una din lumi nu eram pregatit sa o vad alaturi de altcineva. In lumea mea eram despartiti, nimic mai mult. Nu exista loc de un alt personaj si in nici un caz de cineva cu care exista riscul de a o face fericita. De data asta m-am trezit inainte sa-mi dau seama ca era doar un vis.

Si m-am trezit si o inteleg. Si pe cea din vis si pe cea din viata care nu se termina la 9 dimineata. Imi dau seama si incerc sa fug de faptul ca merit sa fiu ignorat si pe peronul imaginar si in Bucurestiul congelat.  Nu fac decat sa-mi acopar frustrarile copilului frustrat care si-a parasit masina pe nisipul din locul de joaca si ea nu s-a intors peste noapte in garajul de la capul patului.  Nu pot insa sa fiu copilul care incepe sa urle cand isi vede masinuta impinsa de urmatorul care a gasit-o. Acum nu mai pot sa merg la mama sa plang ca mi-a fost furata jucaria. Acum nu pot decat sa constientizez faptul ca exista o diferenta intre vise si visuri.

Eseu despre singuratate

Filed under: Personal — Gelu December 1, 2012 @ 16:35

“Greseala oamenilor a fost ca niciodată nu s-au priceput sa se uite langa ei. Li s-a parut ca daca fericirea exista, ea trebuie sa fie inaccesibila sau,  oricum, foarte greu de atins. Dincolo de orizontul lor… ” Octavian Paler –  Viata pe un peron

Pentru a nu stiu cata oara eram cu picioarele pe nisipul de la stalp si strigam cat sa ma auda toata Vama “Si vara asta o sa ma îndrăgostesc…” in timp ce o priveam. Si credeam in versul asta adolescentin. Credeam ca ea va fi urmatoarea si ultima mea iubire. Ii stiam trupul acoperit de atat de putina panza si zambetul si era deajuns sa se transforme in noua mea iubire. Nu conta faptul ca am mai simtit de atatea ori inainte exact acelasi lucru. De data asta era pe bune, ea chiar era “the one”. Ma imbatam cu promisiunea iubirii pe care o caut la nesfarsit.

Si ca orice alta iubire menita sa tina pana la infinit povestea s-a terminat dupa un numar finit de zile si de nopti. Primul gand cand m-am trezit din nou singur a fost ca pot sa fac atat de multe lucruri acum ca sunt din nou doar eu in patul meu, asa ca m-am masturbat cu gandul la nesecatul rau de posibilitati sexuale. Am deschis zeci de ferestre si am ejaculat bucuros de lipsa sentimentului de vinovatie. Imi fusese dor de astfel de libertate. Nu mai trebuie sa raspund nici unei tipe de ce nu mai am chef sa fac dragoste. Mai bine o laba buna decat o iluzie distrusa.

La un moment dat insa trebuie sa te confrunti si cu fantomele trecutului. Cu sanii fostei adica. Iti vor zambi inevitabil dintr-un colt al mesei numai ca acum nu ii mai simti intre propriile degete si vor avea o aura pe care nu ti-o poate oferi decat imaginatia. Incerci sa-ti aduci aminte diminetile in care dezbracata isi cauta lenjeria pe parchetul plin de praf sau noptile in care o sarutai excitat de prea mult alcool in sange dar nu poti sa vezi decat decolteul unor sani care acum, acoperiti, nu cer decat sa fie venerati. Iti dai seama ca tu ai fost cel care a renuntat la ei dar asta nu te opreste sa cauti un mod de ati ascunde erectia.

In perpetua mea singuratate ma trezesc inconjurat de tipe de ale calor vagine m-am bucurat intr-un fel sau altul. Atunci cand exista o singura fosta dominsoara a fascinatiilor mele e simplu, ea nu s-a ridicat la asteptarile mele. Atunci cand e vorba de mai mult de patru in jurul unei mese minuscule iti dai seama ca e posibil ca tu sa fii cel cu probleme. Mai ales daca, cel putin impreuna, formeaza imaginea tipei ideale, cel putin asa cum mi-o imaginam eu la 13 ani cand eram rusinat de lichidul albicios ramas pe paginile ziarului cu femei cu sanii dezgoliti.

Si il tine de mana pe altul. Si se saruta cu altul. Si ii face sex oral altuia asa cum stie ca imi place mie. Si imi zambeste. Si ii zambesc inapoi masturbandu-mi subconștientul cu gandul la probleme de fizica.

Si imi dau seama ca niciodata nu am stiut ce vreau de la viata. De la ceilalti si mai ales de la mine. Nu vreau decat sa fie bune, ca sa nu fie rau. Si astfel de ganduri nu sunt niciodata de ajutor.