Insemnari

Primul maraton

Filed under: Din viata,Personal — Gelu November 11, 2012 @ 20:55

Si am alergat primul maraton asa cum m-am antrenat pentru el: fara numaratoare inainte de start, fara mii de oameni pe margine care sa ma impinga de la spate, fara puncte de alimentare la fiecare 5 kilometrii, fara numar de concurs, fara medalie la sfarsitul cursei si mai ales fara linie de sosire. Ma intrebam acum cateva zile daca ma voi opri din alergat dupa ce voi trece de finish in New York. Nu a fost cazul. Dupa cei peste 42 de kilometri m-a asteptat doar o linie imaginara si nici un sprint de final.

Cand am plecat de acasa acum o saptamana credeam ca lucrurile vor fi asa cum le-am auzit povestite de Mihaela sau le-am citit scrise de Murakami. Asteptam cu emotie sa trec podul dintre Staten Island si Brooklin, sa intru in Harlem si sa alerg ultimii kilometrii in Central Park. La 18 ore de la decolarea de pe Otopeni am ajuns la o coada la care am stat 4 ore (controlul pasapoartelor)  unde am aflat ca s-a anulat cursa. Eram insa convins ca o sa-mi alerg primul maraton in New York.

Nu am stat ore intregi in asteptarea startului alaturi de 40 de mii de oameni dar am alergat alaturi de mii de oameni din intreaga lume. Am inceput sa alerg de indata ce am ajuns in Central Park. Ma asteptam sa mai fie lume care sa alerge dar nu ma asteptam sa fie atat de multi. Fiecare tura de parc are aproape 10 kilometri si in fiecare moment eram inconjurat de sute de alergatori din Australia, Franta, Mexic sau Argentina. Dupa 25 de kilometri ma simteam excelent. Dupa 30 au inceput sa ma doara toti muschii de la picioare. Dupa 35 ma dureau toti muschii, fara discriminare. Cand am terminat patru ture am inceput sa-mi jur ca nu o sa mai alerg niciodata. Dupa inca aproape jumatate de tura am trecut linia de sosire imaginara si tot nu intelegeam ce a fost in capul meu, de ce nu m-am oprit pur si simplu la un moment dat tinand cont de faptul ca era doar un pseudo maraton.

Nu a fost de loc asa cum mi-am imaginat. Nu am scos timpul pe care mi l-am dorit. Nu am ridicat mainile in semn de victorie in timp ce am trecut linia de finish. Am urcat mergand una din pantele din Central Park desi mi-am propus ca o sa alerg toti cei 42 de kilometri. Si totusi uneori lucrurile trebuie sa le iei asa cum ti se ofera. Cu sau fara incurajari venite pe Long Island.

Alergasem deja mai mult de 30 de kilometri cand m-am gandit prima oara sa ma opresc, sa-mi trag linia imaginara de final la 10 metri in fata. Nu parea ca are sens sa continui. Imi venea sa vomit (am facut greseala sa mananc un baton de cereale cu ciocolata undeva dupa 22 de kilometri), ma durea spatele si imi era super sete. Ma gandeam ca uneori trebuie sa stii sa renunti. Ce rost are sa faci ceva ce nu iti face placere? Ar trebui sa renunti la orice lucru care in momentul respectiv nu te face sa vibrezi de fericire. Totusi… Poate ca pentru unele lucruri trebuie sa strangi din dinti si sa continui. Inca 11 kilometri.

No Comments »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment