Nu vreau sa dezamagesc

Nu vreau sa dezamagesc. De aceea alergatul e bun. Eu si cronometrul. La tenis de masa cand joc in echipa sunt stresat la gandul ca o sa se piarda un punct din cauza mea. Mai ales daca e cel care ne-ar fi putut aduce victoria. Nu sunt obisnuit ca cineva sa depinda de mine si nici nu sunt dispus, momentan, sa ma obisnuiesc cu asta. Singur cu aventurile lui Bukowski e simplu. Nu vreau ca din cauza mea o relatie sa nu mearga asa ca fug. Alerg.

Putin inainte ca vocea din ureche sa ma anunte ca am alergat pana acum doar doi kilometrii in putin sub 12 minute un caine mi-a aparut in fata si mi-a zambit. Nu glumesc. De obicei mi-e frica de caini, mai ales cand alerg, dar de data asta am continuat cat se poate de firesc. E prima oara cand oberv asta pe fata unui caine; nu exclud ca pana acum mi-a fost prea frica sa nu le atrag atentia incat nu m-am uitat destul de atent la ei.

Si am continuat sa alerg lasandu-l in urma. Urmatorii kilometrii i-am alergat gandindu-ma la botul aproape ranjind al cainelui. Poate vroia sa-mi transmita ceva. Poate chiar asta era, un ranjet care transmitea faptul ca prietenii lui ma asteapta dupa un colt si voi intra in mijlocul lor fara sa-mi dau seama, fiind prea preocupat de timpul pe care trebuie sa il scot. Eram in fata Operei cand o batranica pe care am depasit-o mi-a strigat din spate: Run Forest, Run! M-am intors surprins si am observat o doamna de peste 80 de ani cu o cutie mare de bomboane in mana. Am vrut sa ma opresc si sa-i multumesc dar in kilometrul acela prinsesem deja un semafor si nu vroiam sa scad sub 6 minute si 20 de secunde per kilometru asa ca mi-am continuat cursa printr-un Bucuresti mai bine dispus ca niciodata.

Dupa 7 kilometrii cautam cismeaua din Cismigiu cand paralel cu mine a inceput sa alerge o domnisoara imbracata si ea in echipament de alergat. Nu m-a surprins foarte mult, eram totusi intr-un parc unde lumea mai alearga, mai ales in diminetile de duminica. Alerga in acelasi ritm cu mine asa ca am incercat sa accelerez putin ca sa raman din nou singur cu aminterea cainelui care zambeste si a batranelei cu o cutie mare de bomboane in mana. A marit si ea ritmul si alerga in continuare in dreapta mea. Cand mi-am intors capul spre ea mi-a zis sa o urmez si a facut dreapta. Am urmat-o pe aleile din parc. Dupa cativa zeci de metri s-a oprit langa cismeaua pe care o cautam. Am baut si eu dupa ea. Am vrut sa-i multumesc dar ea isi reincepuse deja alergarea.

Nu stiu de ce dar m-am luat dupa ea. Planul initial era sa alerg pana in Tineretului, sa dau o tura si sa ma intorc dar ceva m-a facut sa o urmez. Nu era greu pentru ca din nou alerga in acelasi ritm ca si mine, de data asta insa cu un metru in fata. Poate am facut asta doar pentru ca nu imi potolisem cu totul setea si speram ca ea ma va indruma spre o noua sursa de apa. Am parasit parcul si ne-am intreptat spre Calea Victoriei. Treceam prin dreptul cartofului cand a incetinit ritmul doar cat sa ajung in dreptul ei si mi-a spus: “Sa stii ca stiu de ce alergi!”.

“De ce alerg? Primul meu maraton e intr-o saptamana si nu m-am mai antrenat de mult. M-am apucat de alergat ca sa mai slabesc si sperand ca o sa ma las de fumat…” Si totusi nu i-am spus nimic ei. Am continuat doar sa strabatem in tandem Bucurestiul. Dupa aproape un kilometru a continuat: “Sa stii ca nu poti alerga la nesfarsit. La un moment dat trebuie sa te opresti si sa-ti primesti medalia. Si sa te bucuri de ea. Asta se poate intampla dupa 10 kilometrii, dupa 42, dupa 100 sau chiar dupa 1000 de kilometrii alergati. La un moment dat insa va trebui sa te opresti si sa revendici ceea ce ti se cuvine”. Mai aveam putin pana in Piata Victoriei si ea a facut stanga dintr-o data. Nu am urmat-o. Trebuia sa fac ceea ce mi-am propus: sa ma bucur singur de strazile acoperite cu frunze ruginite. Am alergat pe Paris, Praga, Sofia, Atena cu gandul la vorbele tipei, la cutia mare de bomboane si la cainele care mi-a zambit. Nu ma puteam insa opri din alergat. Voi vedea daca voi face asta dupa ce o sa trec linia de finish din Central Park sau voi continua sa alerg pana la linia de final din Sahara.

2 thoughts on “Nu vreau sa dezamagesc

  1. Nu vrei sa faci in viata multe lucruri, insa cu toti suntem cam obligati sa facem multe lucri, ne spunem adesea ca nu avem de ales,insa defapt a aveam doar ca decizia luata este cea mai favorabila sau cel putin asa pare!

  2. Salut Gelu, sper ca nu pare un gand aiurea, insa eu mereu am vrut sa cunosc cateva fete macar care sa ii placa sa alerga cat mai tare si cat mai mult.
    Mi se pare o nebunie sa alergi asa din senin, motiv pentru care mi se pare mai mult decat atractiv, mi se pare special momentul mai ales sa poti alerga cu cineva apropiata.
    Nu ma refer la simpli pasi in ritm alert.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *