Insemnari

Canapele distruse

Filed under: Din viata,Personal — Gelu August 28, 2012 @ 22:19

Si am fugit din nou singur in Vama. Nu stiu de ce dar mi s-a parut cel mai natural lucru pe care as fi putut sa il fac. Si am ajuns in locul de care va povesteam acum cateva saptamani, barul in care am fost primul client. Se vedea in fiecare colt al terasei de pe faleza ca intre timp trecusera atat de multi clienti veniti sa admire marea de la inaltime. Si sa se bucure de liniste. Chiar daca toate canapelele erau pline in jur plutea un nor de liniste. O puteai atinge cu mana. Si intre timp saltelele de pe paletii de lemn erau rupte. Se vedea buretele ca sa ateste faptul ca nu mai eram primul lor client. Timpul si betivii din vama au stricat, sau poate doar au oferit mai multa personalitate, canapeleor improvizate de pe faleza aflata intre Vama si 2 Mai.

Si totusi m-am bucurat de buretele uzat. Eram singur si aveam bere. In plus nu trebuia sa-mi fac griji ca as putea sa distrug mobila noua de Ikea. De ceva timp se pare ca imi pasa, prea mult, as spune eu cateodata, de lucrurile, si de oamenii din jurul meu. Daca sunt al 5438 client e ok sa-mi cada scrum pe canapea. E ok sa-mi doresc doar placeri de moment cu o tipa care a ajuns sa caute doar bucurii carnale din partea tipilor. Imi beau insa cu grija berea pe huse proaspat cumparate din Ikea si ma abtin sa fiu iubit atunci cand sufletul ei nu a fost inca ranit.

Si am fost singur in Vama. O infinitate de vise si de posibilitati. Am dansat la stalp dar nu am facut baie dezbracat la rasarit. Din toti oamenii cu care as fi putut sa impart nisipul am ales sa-l impart cu mine. Imi place sa fiu singur dar mi-as dori ca acum sa vina cineva in Argentin, unde am ales sa ma retrag cu paginile necitite, si sa ma caute. Si intre timp, ca si cum ar citi gandurile clientilor lui, Nea’ Vasile s-a asezat la masa mea. Ii sunt client de 6 ani probabil, e prima oara cand impartim o masa.

Si m-am uitat la mare. Am citit, am baut si am dormit. M-am trezit si marea era tot acolo. Am coborat la stalp si nisipul plin de chistoace imi bucura talpile. Imi tineam sandalele cumparate cu 700 de rupee din cel mai estic punct din Delhi si ma intrebam de ce lucrurile nu pot fi atat de simple si in viata. Sa bei 6 beri privind marea si apoi lucrurile sa fie asa cum te astepti sa fie. Nisipul sa fie nisip. Marea sa fie mare. Dragostea sa fie dragoste. Tristetea sa fie trista. Atingerile sa fie atingeri. Saruturile sa fie umede. Privirile sa fie albastre.

Si am intrat in marea verzuie. Pe mal am lasat palaria imprumutata de la tenul alb si parul blond. Am primit spre tarm si am continuat sa inot si dupa ce am trecut de geamandura. Am incercat sa ating cu picioarele nisipul dar apa era deja prea adanca. Dupa ce ai trecut de sferele rosii din metal care sunt ancorate de realitate nu mai ai decat doua optiuni: fie te intorci la mal fie continui sa dai din picioare sperand ca o sa ramai la suprafata. Am ales sa sper ca voi ramane la suprafata. In momentul in care mi-am dat seama ca as putea alerga 40 de km in mai putin de 4 ore dar nu pot sa inot inca 20 de metri m-am intors. Nu ma gandeam ca as putea sa ma inec dar nu m-as fi simtit bine in pielea mea daca l-as fi facut pe salvamarul de pe mal sa fluiere din cauza mea. Inainte sa ma intorc pe mal m-am oprit la geamandura si m-am uitat la tarm din nou. Nu stiam prea clar de ce ma intorc dar cu siguranta nu as fi vrut sa raman pentru totdeauna la malul unui larg de mare.

Si, dintr-o data, imi doresc ca intr-o zi de 11 sa merg la gara la 11:11, sa ma urc in primul tren care pleaca de la linia 11 si sa cobor la a 11-a statie.
  

2 Comments »

  1. Final in cod binar…!?!?!

    Comment by areopagus — August 29, 2012 @ 12:54

  2. Sincer nu stiu ce e cu semnele de la final :-)

    Comment by Gelu — August 29, 2012 @ 14:38

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment