Insemnari

Lumina naturala

Filed under: The picture of the day — Gelu July 30, 2012 @ 10:47

Post fara nici o noima

Filed under: Aberatii,Din viata,Personal — Gelu July 25, 2012 @ 14:18

In anul 3 eram la BCU sa invat pentru una din restantele din anul 2. Plictisit de tranzistoare si diode am cautat in baza de date a bibliotecii ceva de citit. Nu ma intrebati cum dar am ajuns sa rasfoiesc o carte care nu mai fusese rasfoita pana atunci. Nu stiu cum se chema colectia de scurte povestiri dar stiu ca fusese publicata in doar 200 de exemplare si cel pe care il aveam eu in fata nu fusese deschis niciodata. Nu avea prea mare importanta ce era scris intre paginile unite intre ele; placerea venea din sentimentul de a fi primul care intoarce acele pagini si din nevoia de atentie pe care trebui sa o acord unor fasii de hartie. De obicei sunt destul de neglijent cu cartile pe care le citesc dar atunci o tratam ca pe o fiinta cu respiratie proprie si incercam sa fie cat mai putin chinuitor pentru ea desprinderea paginilor una de cealalta.

Acum cateva saptamani am ajuns singur in Vama. Obosit de oamenii de pe plaja m-am retras la cea mai indepartata terasa, undeva pe faleza ce duce spre 2 Mai. Am fost primul lor client. Au pus frigiderele in priza in momentul in care am ajuns si in timp ce-mi beam berile montau lustrele de la Ikea. M-am simtit in elementul meu intr-un loc fara meniuri si fara clienti. Era exact ceea ce aveam nevoie: un loc deschis pentru a-mi evidentia singuratatea. Un catalizator pentru nevoia de a fi “primul client”.

Lucram la licenta cand am ajuns sa am aceiasi carte in mainile mele. Pe prima pagina era scris cu pixul “Tare coaie!”.

Argentinul e deschis de peste 20 de ani. Unul din motivele pentru care imi place sa esuez la o masa acolo e si faptul ca plutesc in aer povesti inca in viata dar mai ales povesti de mult moarte. E fascinant sa culegi franturi din vieti ce sunt si mai ales au fost. Ajuta si faptul ca sunt strain de ele, sunt cel mult musca care se plimba prin camera in care iubirile erau traite si ucise, prieteniile mimate si tradate, amintirile reinviate si uitate.

Scriu lucrurile astea fara nici o legatura intre ele de la Pizza Hut unde vin de obicei singur ca sa mananc ceva decent si rapid si sa scriu in pauza de pranz. In India mergeam la Pizza Hut sa mananc ceva fara sosuri dubioase si nepicant. Tin minte insa ca prima oara cand am mers la Pizza Hut a fost in Anul 1 dupa ce am primit prima bursa. Am mers sa sarbatorim intr-un mod burghez pentru noi. Acum e ca si cantina cu mancare infecta in care mergeam de obicei atunci.

Cand ies undeva sa beau cel mai ciudat ma simt cand ajung intr-un loc unde lumea petrece deja de 5 ani. E greu sa intrii in atmosfera. Cel mai simplu ar fi daca cineva ar iesi de la petrecere si sa te scoata doar pe tine la o bere in alta parte dar sunt constient ca nu schimbi localul si petrecerea pur si simplu dupa atata timp asa ca atunci cand se intampla asta imi beau berea linistit si incerc din cand in cand sa dau noroc cu oamenii ametiti de atata baut.