Ratacind prin secara

Si eram copil. Era vara si timp de aproape trei luni aveam un singur tel in viata: sa duc si sa aduc vaca de la pascut. Acolo se descurca singura. Evident ca era un lucru impus din exterior dar e greu ca la 10 ani sa faci diferenta intre ceea ce iti doresti tu sa faci si ceea ce vor oamenii din jur ca tu sa faci. Eram madru ca aveam un rol, oricat de mic, in procesul de obtinere a branzei cu smantana (intre noi fie vorba, nu stiu cati dintre voi au mancat branza cu smantana si mamaliga facute din laptele produs de o vaca pe care o poti privi in ochi si de papusoi cultivat de unchi, veri si matusi).

Dupa primele saptamani mi-am dat seama ca imi trebuie si un scop mai nobil (din fericire inca nu murise vaca cea batrana care ma urma obidienta spre pascatoare; cu tanara vitica ce descoperea pentru prima oara exteriorul grajdiului urma sa fie mult mai complicat dar asta poate o sa va povestesc in alta insemnare). Asa s-a nascut dorinta mea de a scrie o poezie. O poezie altfel. Nu intelgeam "Catelus cu parul cret" si eram frustrat ca am terminat clasa a 4-a si invataroarea ne obliga sa invatam versuri ridicole.

M-am decis sa scriu eu o poezie. Cuvant cu cuvant. In fiecare zi un cuvant nou, ne mai auzit pana atunci. Aveam 6 ore sa invecinez 6 litere. Parea un lucru relativ simplu de facut, cu siguranta mult mai simplu decat sa adun toate numerele de la 1 la 2000 in mai putin de 15 minute, problema pe care o primesem cu cateva luni inainte la olimpiada de matematica (sa-mi fie iertat ca nu stiam in clasa a 4-a cum sa calculez o progresie aritmetica). Sa revenim la oile, adica la cuvintele, noastre. Eram convins ca vegheatul vacii imbatranite ma va ajuta sa scot cele mai bune litere din mine. Am reusit insa cumva sa ma pierd in infinitate de fire de iarba si in "glasul rotilor de tren" care treceau cam la fiecare ora pe langa pasunea aflata la periferia satelor.

Dupa 4 zile nu am reusit sa scot nici macar o litera. Imi era imposibil sa ma decid daca ar fi trebuit sa-mi incep poezia cu un A sau cu un E sau cu un D sau… asa ca ma scufundam in paginile lui Jules Verne si imi spuneam ca am timp sa fac un lucru atat de simplu, sa gasesc o litera, in drumul spre casa. Si intr-a 4-a zi mi-am zis ca asa nu se mai poate si ca "R" e la fel de buna ca oricare alta litera. Nu venea de la nimic. Poate ca vaca pe care o pazeam a pascut iarba in forma de R, poate ca a trecut un Rapid pe langa noi, poate ca eram patriot de pe atunci…

In urmatoarele 3 zile am gasit primul cuvant: Revulter. Joitei ii placea. Era un inceput bun. Eram dupa o saptamana mai entuziasmat ca la inceput in timp ce treceam calea ferata si m-am hotarat sa sarbatoresc prima victorie impotriva lui Zorel (sau cum il chema pe saracul caine cu parul cret) asa ca mi-am lasat vaca singura si m-am bagat intr-un zmeuris de la marginea caii ferate. Ma infructam din fructele feroviale cand am auzit semnalul tras de personalul de 9. Dupa 5 secunde de intense cugetari mi-am dat seama ca nu e prea intelept sa stau acolo in timp ce trece trenul asa ca m-am hotarat sa ma alatur animalului care ma astepta linistit. Am trecut peste calea ferata in timp ce un sunet infernal mi-a strabatut prin timpane. Trecusem la mai putin de 20 de metri de tren. Am ramas inmarmurit si ma uitam in ochii vaci care-mi spunea in felul ei ca ar fi trebuit sa raman in zmeuris.

3 thoughts on “Ratacind prin secara

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *