Insemnari

Povestea soarecelui cu elastic

Filed under: Din viata,Personal — Gelu June 13, 2012 @ 13:29

De 30 de minute sunt din nou singur in Argentin. Prea multe povesti de mult murite s-au gasit sa reinvie sub actiunea aburilor de alcool. O singura poveste insa s-a impus plina de autoritate in mintea incetosata. E povestea ei legata de soarecele facut din plastic si elastic.

Avea 5 ani si isi dorea un soarece cadou. Nu neaparat unul real, avea zeci de astia in sura de la tara, ci unul format din segmente de plastic negru legate intre ele cu bucati de elastic (ca cel pe care le scoteai din chilotii in care te-ai scapat inainte sa ajungi la WC si le spuneai alor tai ca s-au rupt ca sa nu te puna sa-i porti din nou dupa ce ii spalau. Nu vroiai sa ti se aduca aminte ca ai facut pe tine. Oricum toti chilotii erau la fel pe vremea aceea.)

Sa ne intoarcem totusi la povestea soarecelui din plastic si elastic. Prietena mea isi dorea mult un astfel de animal si intr-un final, dupa 3 ani, l-a primit cadou. Un soarece foarte maleabil cu un infinit de puncte de inflexiune. L-a iubit asa cum merita. L-a mangaiat si pretuit asa cum fiecare adunatura concreta de carbon merita venerata. Era povestea perfecta de dragostre dintre o copiluta din Nordul Moldovei si jucaria ei pseudo insufletita.

Si a venit acea zi fatidica. Era o joi ca orice zi ce miercuri sau de luni. Prietena mea, atat de copila pe vremea aceea, a ramas singura de la 6 dimineata pana la 2. Ea era, cred ca inca e, tipul de copil caruia ii dai o jucarie si il lasi singur in universul lui pentru zeci de ore. In joia aceea insa s-a intamplat un lucru cel putin la fel de dramatic ca si scufundarea Titanicului: a scapat animalul pe jos. Un copil normal, ar fi culmea sa ies in Argentin cu oameni care au fost copii normali, l-ar fi ridicat si s-ar fi jucat in continuare cu el. Evident ca nu e cazul. Copiluta noastra era deja in lumea ei, soarecele produs in scara larga de femei obeze era de mult o vietate cu suflet nobil dornic de razbunare pentru caderea de 36 de centimetri, si a facut cel mai rational lucru: s-a urcat pe dulap si a stat acolo timp de sase ore pana s-a intors tatal ei, din fericire era politist, sa o salveze de soarecele insetat de razbunare.

Aici s-a terminat povestea ei. Nu stiu cum si de ce a salvat-o dar m-a facut sa ma gandesc (ea si alcoolul intrat intr-un mod ilicit in vene) la intamplari mai apropiate de epoca noastra glaciara. Stiu ca noi nu mai avem idoli care sa nu fie pixelati, encodati si transcodati dar avem fiecare dintre noi imagini ale celor pe care ii vrem sa-i mangaiem inainte sa adormim sau pana vin ai nostrii acasa. Pastram insa imaginea micului soarece pana il scapam din mana si ne este frica de efectul pe care l-ar putea avea acea mica evadare. Ar fi prea simplu sa fie simplu, ca in loc sa ne consumam energia urcandu-ne pe dulap sa il ridicam pur si simplu de jos, preferabil inainte sa treaca 5 secunde, si sa ne bucuram in continuare de infinitul de puncte de inflexiune.

No Comments »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment