Ieri am citit postul unei prietene care la un moment dat spunea:
nu mai exista loc pentru romantism din momentul in care au aparut telefoanele, avioanele, filmele porno si e-mailul. Nu sunt in masura sa imi dau seama daca e bine sau rau asta, dar pot intelege nostalgia parintilor mei dupa vremea poeziilor si scrisorilor. Nu prea iti mai ticaie inima dupa al treilea telefon pe ziua de azi. Nu ai aceeasi infrigurare cand deschizi inbox-ul mesageriei asa cum o aveau parintii nostrii cand rupeau plicul scrisorii. Accesibilitatea la orice a facut imposibil existenta romantismului.
Eu nu cred ca romantismul a disparut sau ca a murit. Pur si simplu s-a transformat. Ne-am adaptat in relatiile noastre de cuplu asa cum am facut cu toate aspectele vietii. Da, nu ne mai scriem scrisori si nu ne mai trimitem felicitari din concediile de la mare dar in schimb ne vedem pe Skype si vorbim pe Facebook cu familia. Sunt convins ca acum 60 de ani lumea ar fi preferat sa-si poata vedea si auzi iubitul decat sa astepte postasul care sa-i aduca vesti de la pesoana iubita care de cand a trimis scrisoarea ar fi putut sa intalneasca deja pe altcineva. Am scris multe scrisori de dragoste dar acum prefer sa ma bucur de zambetul ei aflat la mii de kilometrii in timp ce-i spun somn usor; as putea sa adorm cu gandul la ea dar ma bucura mai mult faptul ca stiu ca ea ma priveste in timp ce adorm.
Nu ne mai scriem poezii dar nici nu mai citim poezii romantice; acum il citim pe Bukowski si-i declaram dragostea prin metafore cu conotatie sexuala. E asta gresit? Mi se pare normal sa-i spun ca abia astept sa-i fac pielea sa straluceasca in timp ce-i sarut sanii si-i mangai coapsele, pentru ca asta imi doresc, decat sa-i spun ca astept sa-i mangai parul.
Apropo de romantism, am fost surprins ca in India inca se mai practica casatoriile aranjate. Si nu doar in zonele rurale sau in randul oamenilor fara educatie; acum cateva luni un coleg de la birou s-a casatorit cu o tipa aleasa de mama lui. Nu-i asa ca ar fi romantic daca s-ar desparti de ea pentru “o dragoste adevarata” chiar daca asta ar insemna sa fie renegat de familie? Din fericire noi nu suntem in aceasta situatie. Nu trebuie sa ne sacrificam pentru persoana pe care o iubim. Nu riscam sa fim renegati doar pentru ca ea e olteanca. Putem sa ne bucuram pur si simplu de celalalt. Asa avem mai mult timp sa facem dragoste.
Aseara niste colegi imi spuneau ca parintii lor s-au vazut pentru prima oara in ziua nuntii. Parintii nostrii si-au pastrat castitatea pana in noaptea nuntii. Noi nu mai credem in casatorie si nici in declaratii pompoase de iubire dar asta nu inseamna ca nu mai credem in dragoste. Da, totul ne este accesibil la un click distanta dar tocmai toata superficialitatea din jur ne face sa avem nevoie de un punct de sprijin. Am ajuns sa iubim in cunostinta de cauza; nu imi este draga pentru ca nu am posibilitatea sa intalnesc pe altcineva ci pentru ca stiu ca imi ofera ce am nevoie ca sa ma simt implinit. Da, a fost un proces de “trial and error” dar macar asa stiu ca starea mea de roz nu se datoreaza doar faptului ca am auzit ca e misto sa iubesti iubirea.