O stiam de 11 ani. Ne-am reintalnit din cauza unui semafor acum 10 ani. S-au sincronizat semafoarele de la Izvor si de pe Calea Victoriei cu vezica mea. Ieseam din baia bodegii cand ea isi plimba lipsa de probleme pe Blanari. A urmat un vin de doi lei si confesiuni de 2 bani. A trecut atat de mult timp de atunci incat mi-e imposibil acum sa ma imaginez inconjutat de nostalgici comunisti in timp ce-mi beau singur Azuga.
Inca mi-am pastrat obiceiul capatat prin ultimii ani de facultate sa-mi verific mailul din 10 in 10 minute, indiferent de locul in care sunt. Aveam un mail nou. De la ea. Nu imi mai trimisese un mail de cativa ani. Eram surprins. De ce mi-ar scrie chiar acum?
“Mai sunt 5 minute si sincer inca nu stiu ce o sa zic. Daca o sa zic Da sau Nu. M-am baricadat in baie ca sa scap de toate felicitarile si pupaturile primite de la oameni pe care i-au chemat ai mei. Cum e sa ai 35 de ani si fii inconjurat de oameni pe care nici macar nu stii cum ii cheama?
Nu m-am panicat. Nu sunt panicata. Nu am emotii. De ce razi?!? Stiu ca razi cand citesti asta. Nu sunt agitata. Nu sunt!!! Nu m-am imaginat niciodata pana acum 2 luni in situatia asta. Nu vorbesc de faptul ca vorbesc singura intr-o baie si nepoata lui Siri iti scrie tie un mail. Asta mi-am tot imaginat facand. Nu mi-am imaginat ca as ajunge sa spun Da. Sau Nu. Niciodata nu o sa stii ce am spus (bine, probabil ca o sa stii…). Ultima ora a fost dubioasa. Cea mai dubioasa ora din viata mea. Nu am avut de ce sa ma plang. As fi vrut sa fiu din nou copila si sa alerg prin Sahara sau sa-mi rup din nou coastele. Orice, dar sa ma plang de ceva. Stii cat de naspa e sa nu ai de ce sa te plangi? Stiu ca stii, dar nu te mai gandi doar la tine acum!! Gandeste-te la cat de mult sufar eu ca a trebuit sa-mi recunosc faptul ca sunt fericita. Da. Sunt fericita! Stau pe WC si strig Sunt Fericita! Ma bucur doar ca nu au bagat si in buda asta toaleta actionata vocal. Ce porcarie! Da!! Am in sfarsit de ce sa ma plang!! Nu-mi plac lucrurile comandate vocal!!
Recunosc, am avut un moment de panica. Oare peste doua ore nu o sa mai fiu acelasi om independent? Pot sa spun Da chiar daca el e idiot si a uitat ca e ziua mea acum 2 ani? Cred ca de asta o sa fac asta. Ca sa ma razbun. E mai usor sa ma razbun ca si nevasta decat ca partenera de canapea. O sa-i fac viata un chin. Asta chiar o sa ma faca fericita.
Stii ce am facut acum 20 de minute? A venit un nenea sa-mi dea niste flori. Ghici ce flori? Trandafiri. Trandafiri rosii. I-am primit cu un mare zambet fals pe fata, l-am pupat, i-am multumit si apoi le-am aruncat la cosul de gunoi de langa. L-am privit apoi in ochi si i-am multumit din nou. Cine aduce trandafiri unei tipe de peste 30. Ce dracu credea? As fi putut probabil sa i le dau Alexiei dar ce sens avea? Nici copchilului meu nu ii plac trandafirii!!! Am zis!
In fine. Vacile astea bat disperate la usa. Trebuie sa ies. Ma asteapta primarul orasului asta parasit.”
L-am citit si am zambit. Da, era clar de la ea care obisnuia sa imi trimita mailuri de pe telefonul ei invechit pentru care avea o dragoste mai mult sau mai putin platonica.
L-am bagat in buzunar si am zis Da.
M-am uitat la ea si am aflat raspunsul: A spus si ea Da.
“..[..]..primarul orasului astuia parasit.”