Insemnari

Nevoia si de Nu

Filed under: Aberatii,Satul — Gelu February 26, 2012 @ 04:35

Da-mi voie sa iti spun un secret! Stiu ca te simti special pentru ca tu ai un sat in Norvegia dar permite-mi sa fiu cel care distruge un mit: Fiecare dintre noi are cate un sat in Norvegia. Al tau produce bambus, al meu orez. 6 miliarde si ceva de sate. Un sfert de infinitate de stapani. Fiecare cu satul lui. Nu stiu tie cum iti este, dar mie mi-e destul de greu sa conduc sutele de Norvegieni. Uneori ma privesc ca pe un mic Dumnezeu si imi cer cele mai ciudate lucruri iar eu nu pot sa spun Nu.

Acum cateva zile mi-a scris un copchilut. Isi dorea o masina galbena care sa-l duca pana la capatul pamantului. I-am spus Da. I-am oferit o masina Galbena care sa-l duca pana la capatul pamantului. A doua zi am primit scrisori similare de la toti locutorii satului meu din Norvegia. Le-am spus tuturor Da. Nu pot spune Nu! (sper ca nu iti imaginezi acum ca as fi nu stiu ce Dumnezeu care fabrica lucruri din nimic. nu. Nororcul meu a fost ca sunt aproape de capatul pamantului asa ca le-am cumparat fiecaruia cate un jeep 4×4, eventual si cu sofer pt cei fara carnet. Stii cat costa atatea masini? Toate din salariul meu de pseudo programator; unde mai pui si faptul ca timp de cateva zile plantatiile de orez au fost lasate pustii. Asta dosr pt ca nu stiu sa spun nu.)

La un moment dat cineva m-a rugat sa-l invat sa citeasca dincolo de simboluri. Stii ce am raspuns. A doua zi a murit. A interpretat fiecare gest, fiecare cuvant si fiecare sunet canun semn de la univers, ca si cum zeitatile incercau sa comunice cu el prin mana ridicata de vecinul de coliba, ca renul pe care l-a intalnit de dimineata ii prevesteste ca isi va intalni marea dragoste; zambetul colegei de plantatie era o confirmare a povestii lor de dragoste. S-a sinucis in momentul in care a vazut-o cum arunca 4 boabe de orez pe jos.

Ce m-a bulversat cel mai mult a fost scrisoarea unui copil care ma ruga sa-l invat sa spuna nu. De ce vroia sa nu-si mai spuna Da? In inocenta lui crede ca nu poti sa ai toate lucrurile pe care le vrei, ca vrea sa ajunga sa spuna: “da, jucaria asta produce mai mult zgomot dar o sa-si piarda si ea din stralucire”. Ce copil! Sa vrea sa renunte la sinceritatea fata de el. Cum ar fi sa mearga intr-un targ, sa isi doreasca pentru o secunda o undita noua si totusi sa nu si-o cumpere desi are bani pentru ea? Nu s-ar minti pe sine in momentul in care va sta pe marginea copcii cu undita lui veche? Nu i-am putut spune Nu asa ca l-am condamnat sa fie fericit alaturi de jucariile pe care le are deja.

Preludiul nebuniei

Filed under: Aberatii,Personal — Gelu February 18, 2012 @ 21:43

7:25. Alarma suna pentru prima oara. Mai stau intins 5 minute. Cele cinci minute au trecut. A doua alarma suna. 8:30. E cazul sa ma ridic si sa ajung la birou. Ceasul ticaie pe perete. Stiam ca trebuie sa-i scot bateriile. Nu-mi pasa ca l-am primit cadou acum cateva zile. Ma ridic din pat, scot doua oua din frigider si-mi fac cea mai simpla omleta din viata mea. Fara ceapa si fara usturoi. Doar sare si putin marar. Miroase bine. Sting aragazul, iau o farfurie si pun omleta care arata perfect pe ea. O pun pe blatul de langa aragaz. Ma intind dupa o furculita. Ating usa unui dulap si vad cu coada ochiului farfuria care se roteste in aer. Imping usa sperand ca salvez omleta. Salvez doar farfuria. E bine, am auzit ca cioburile aduc ghinion. Micul meu dejun statea intins pe gresie si eu zambeam. Nu are rost sa injur de la un lucru atat de marunt.

Tigara de la 11:25. Cobor in fata cladirii si nu vad nici un coleg de corporatie. Ma bucur. Urasc discutiile despre nimic si truismele. Dupa cateva fumuri a venit un coleg de la 9. Din politete a venit langa mine. I-am intins mana din acelasi motiv. Mi-a zis ca peste o saptamana o sa fie mai cald. Ca daca am sta mai la sud acum nu ar mai ninge. Truisme despre nimic! Ii zambesc fals si-mi pun castile in urechi inainte sa-i povestesc de papusa pe care o tin sub pat. Uneori vreau pur si simplu sa sperii lumea ca sa ma relaxez. 

La pranz ma duc, ca de obicei, singur, sperand ca nu o sa dau peste nimeni cunoscut. Comand o piza si scot tableta pentru a scrie ceva pt cursul de vineri. Imi dau seama ca tastatura a ramas fara baterii asa ca incep sa ma chinui cu tastatura virtuala, dar fara mare spor. Vreau sa scot o injuratura dar imi dau seama ca nu e vina nimanui ca am uitat sa o pun la incarcat. Pur si simplu prea multe lucruri care merg pe baterii, ca si nervii mei cand imi dau seama ca au trecut deja 30 de minute si nu mi-a venit mancarea. Ma uit incruntat la domnisoara care mi-a luat comanda dar nu spun nimic. Nu sunt omul care sa streseze chelnerii. Dupa un sfert de ora imi dau seama ca o sa intarzii la sedinta de la doua asa ca intreb ce s-a intamplat cu piza mea. Domnita se uita mirata la mine si imi spune ca nu am comandat nimuc. Vroiam sa ma cert cu ea dar nu avea rost. Ma ridic si ma duc sa-mi iau ceva mai sanatos. Ajung sa mananc shaorma.

Sedinta e mult mai tensionata decat de obicei. Se pare ca BBC-ul a gasit o problema destul de mare in aplicatia noastra. De nicaieri incep sa zboare acuze si ma trezesc intr-o disputa cu un coleg. Ma simt acuzat de neglijenta si incerc sa ma apar atacandu-l. De 6 ani de cand lucrez aici nu am fost niciodata atat de agresiv. In momentul in care mi-am dat seama ca toate privirile sunt indreptate spre mine ma opresc si inchei cu o replica pentru urechile sefului: va trebui sa investighez care e problema de fond si o sa revin cu un update.

Fumez doua tigari la coltul cladirii cu gluga trasa pe cap ca sa fiu sigur ca nu trebuie sa socializez cu alt bizon cu idei crete despre vreme si incalzirea globala. Ascult la maxim melodia facuta special pentru astfel de momente, “I don’t want to change the world” si ma calmez. O sa ma intorc sus, o sa fac o gluma nesarata legata de nevasta unui coleg si o sa fim din nou cu totii prieteni.

La 5 ma ridic de la birou. Trebuia sa mai raspund la niste mailuri dar nu mai eram in stare sa gandesc. Credeam ca as putea juca un biliard sau un tenis de masa ca sa ma linistesc dar mi-am dat seama ca nu o sa-mi gasesc linistea in cladirea asta. Prea multe etaje, prea multe geamuri, prea multi oameni cu copii acasa.

O bere ca oricare alta. Gradele de alcool trec nestiutoare prin venele dilatate. Simt nevoia de intimitate asa ca ma apropii de prima domnisoara dispusa sa-si vanda zambetul pentru cinci minute de miscari din sold pe ringul de dans. Nu am chef de lubrefianti si alifii dar ii privesc urmele lasate de sutien si imi dau seama ca as vrea sa fiu cel care ii mangaie sanii de sub tricoul mov. O inteb subit daca nu vrea sa vina  la mine. Ma asteptam sa spuna nu, vroiam sa fiu singur dar nu puteam sa ma trezesc dimineata si sa-mi spun ca nu am incercat. A spus da. O uram pentru ce urma sa-mi faca, ma uram pentru ce urma sa-i fac. Ma simteam cel mai singur om din univers cand am urcat in acelasi taxiu.

Ma simteam ca si cum as pângări o copila de 13 ani dar nu ma puteam opri. Ii strangeam coapsele si o strapungeam incercand sa-i ajung la suflet. Cred ca totusi incercam sa-mi ajung la propria ratiune croindu-mi loc prin vaginul ei stramt. M-am asejat pe spate si ma uitam la tipa fara chip si fara nume cum se misca in ritmul batailor ceasului ramas fara baterii. Oare ea ce incerca sa uite? Eu fugeam de mine, incercam sa ma ascund cu totul in ea ca sa nu mai ma gasesc. Turbam cu gandul la sansa ratata de a-mi dovedi ca pot supravietui doar eu cu mine.

Am ejaculat in nestire in gura Andreei, Ioanei, Mirunei, Sabinei si a tuturor femeilor din viata mea. Soarta isi batea din nou joc de mine. Si-a ridicat pentru o clipa capul si mi-a zambit. A urmat un aforism: “Ca sa gasesti iubirea trebuie sa o cauti intr-un loc plin de lumina!”.

Mintea mea a fost inundata de lumina in timp ce ea aduna cu limba sperma ramasa pe penisul aflat inca in erectie. Era prea multa lumina asa ca am intins mana spre sticla de vin ramasa goala pe masa si i-am trantit-o in cap. Era deja miezul noptii. Trebuia sa vorbesc cu papusa care ma astepta cuminte sub patul intunecat.

Cu o ultima licarire in privire masa de carne moarta a zis: “Nu exista intuneric, exista doar absenta luminii!”

******

Post scris pentru cursul de scriere creativa. Orice legatura cu realitatea e pur intamplatoare.

Eu intr-un vis

Filed under: Din viata,Personal — Gelu February 9, 2012 @ 15:16

Aseara am avut un vis ciudat. Nu stiu daca s-a datorat faptului ca aseara a fost una din putinele seri in care am stat pur si simplu acasa, faptului ca m-am culcat inainte de miezul noptii, ca am dormit singur pe canapeaua trasa sau pur si simplu pentru ca alcolemia din sange mi-ar fi permis in state sa ma urc la volan. Conteaza doar ca am avut un vis ciudat. De obicei nu reusesc sa tin minte ceea ce visez mai mult de 10 minute dupa ce ma trezesc, asta daca nu e nimeni care sa-mi auda povestea. Toata lumea din timpul noptii dispare pur si simplu doar pentru ca nu e nimeni acolo care sa o auda. De data asta nu a fost asa. Nu era nimeni in dreapta sau in staga mea dar visul era impregnat pe retina si pe toate sinapsele mele.

Ma visasem pe mine. Cred ca m-am visat. Mi-e imposibil sa cred ca m-am intalnit in realitate cu Gelu de acum 8 ani. Mi-e imposibil deasemnea sa-mi dau seama uneori ce e vis si ce e realitate. Ma trezesc deseori prin mijlocul noptii si ma vad cum ma ridic din pat si merg la frigider, iau o sticla de apa si beau sa-mi alung setea. Stau in pat sub plapuma si sunt convins ca eu sunt cel care deschide usa frigiderului si da pe gat lichidul care-mi stinge setea. Aceiasi senzatie am avut-o si aseara in timp ce ma priveam in ochi in toiul noptii. Mint! Nu era noapte, nici macar iarna. Era o dupa amiaza de primavara tarzie si eram amadoi la masa unei terase cu Timisoreana la 13500.

– Si, te simti bine in pielea ta?

– Nu au trecut inca zece ani de atunci, de cand am scos cea mai inteligenta replica din viata noasta!

– Nu Noi! Eu! Tu te-ai nascut mult mai tarziu. E ca si cum te-ai lauda ca ai invins armata otomana doar pentru ca stra-stra-strabunicul tau a luptat sub Stefan. El are dreptul sa te intrebe daca ai ajuns mosier atata timp cat el si-a dorit ca unul din urmasii lui sa devina mosier peste pamanturile pe care s-a nascut, dar tu nu ai nici un drept sa te lauzi cu bataliile la a caror victorie a contribuit. Deci, te simti bine in pielea ta?

– Da, cred ca da!

– Stii, a te simti bine in pielea ta nu inseamna sa nu ai de ce sa te plangi. Nici macar sa porti un tricou pe care sa scrie ca pielea ta se simte bine in jurul tau. E mai mult de-atat. Nu ma intreba exact ce inseamna ca nici pe tata nu l-ai intreba cum sa semnezi o aplicatie pe care sa o distribui fara sa folosesti Market Place.

Nu am stiut ce sa-i raspund. Eram obisnuit cu visele mele in care eram eroul care salva printese, in care eram omul care avea raspuns la orice intrebare, cu acel Gelu care stie mereu ce vrea sa spuna. Acum imi era imposibil sa raspund. Ma simteam bine in pielea mea? Era mai complicat decat un simplu Da sau un simplu Nu. Lucrurile se complicau si mai mult pentru ca nu eram pur si simplu in fata unui prieten de bere. In fata mea ma aflam eu de acum 8 ani. Incercam sa-mi dau seama cum as fi putut sa-i explic ca lucrurile nu sunt mai niciodata albe sau negre, ca adunand zeci de momente as putea spune ca “Da, ma simt bine in pielea mea!” dar nu imi venea nici un moment in minte in care doar adunand ceea ce ma inconjura in momentul respectiv sa fiu in stare sa spun asta.

– E complicat. Da, ma simt bine in pielea mea, dar pe bucati. Ieri s-a simtit pielea de pe degete extrem de bine, acum cateva zile cea de pe picioare era in extaz, azi tot pieptul meu se scalda in fericire pura. Pe bucati. Nu stiu cum sa-ti explic…

– Vrei sa spui ca e ca si cum te-ai spala dimineata pe picioare, la pranz pe maini si seara pe restul corpului fara ca in aceste etape restul corpului sa fi atins vreo picatura de apa. A doua zi daca te intreaba cineva daca te-ai spalat ieri stii ca poti sa raspunzi da, dar eziti pentru ca stii ca nu a existat nici un moment in care tot corpul sa-ti fie atins de apa in acelasi timp.

– Da, ceva de genul asta…

As fi vrut sa-i explic altfel dar nu cred ca ar fi inteles. As fi vrut sa-i spun ca e precum sexul. De cele mai multe ori te bucuri de fiecare partida, te bucuri pentru ca nu ai de ce sa te plangi, insa unele etape iti plac la nebunie. Dar nu impreuna. Separat. E o tipa cu care sexul efectiv, penetrarea, e de-a dreptul genial, o alta tipa alaturi de care faci toate actele mecanice doar ca sa ajungi la imbratisarea de la final, o tipa alaturi de care nu vrei sa se termine preludiul si mangaierile dinainte, o tipa pe care o iubesti doar in momentul unei felatii. E insa imposibil sa gasesti o tipa altaturi de care sa te bucuri de toate cele de mai sus cu aceiasi intensitate ridicata. As fi vrut sa-i pot spune toate astea dar stiam ca pe vremea aceea inca evitam sa ma gandesc la tipele pe care le iubeam ca la cineva care sa-mi indeplineasca si fanteziile sexuale (intre noi fie vorba, ele se rezumau la sarutat, mangaiat sanii si patruns incet in ele in timp ce le sarutam gatul).

– Deci nu, nu te simti bine in pielea ta! In pielea mea! Nu uita ca nu trebuie sa te gandesti doar la tine, nu e doar pielea ta in joc. E si a mea, si a pustiului care mazgalea scrisori de dragoste la 5 ani si a copilului care incerca sa se faca observat de catre Monica. Nu e doar pielea ta!

– Dar tu, tu te simti bine in pielea ta? Dupa cum bine ai accentuat, e doar a ta, eu nu am nici o legatura cu ea!

In momentul acela mi-a sunat alarma. 8:15. Trebuia sa ajung la birou, sa uit de vise si alte baloane de sapun.

Intrebarea ramane: ma simt bine in pielea mea? Mai am doi ani sa ajung acolo…

Si a spus da

Filed under: Aberatii — Gelu February 4, 2012 @ 21:32

O stiam de 11 ani. Ne-am reintalnit din cauza unui semafor acum 10 ani. S-au sincronizat semafoarele de la Izvor si de pe Calea Victoriei cu vezica mea. Ieseam din baia bodegii cand ea isi plimba lipsa de probleme pe Blanari. A urmat un vin de doi lei si confesiuni de 2 bani. A trecut atat de mult timp de atunci incat mi-e imposibil acum sa ma imaginez inconjutat de nostalgici comunisti in timp ce-mi beau singur Azuga.

Inca mi-am pastrat obiceiul capatat prin ultimii ani de facultate sa-mi verific mailul din 10 in 10 minute, indiferent de locul in care sunt. Aveam un mail nou. De la ea. Nu imi mai trimisese un mail de cativa ani. Eram surprins. De ce mi-ar scrie chiar acum?

“Mai sunt 5 minute si sincer inca nu stiu ce o sa zic. Daca o sa zic Da sau Nu. M-am baricadat in baie ca sa scap de toate felicitarile si pupaturile primite de la oameni pe care i-au chemat ai mei. Cum e sa ai 35 de ani si fii inconjurat de oameni pe care nici macar nu stii cum ii cheama?

Nu m-am panicat. Nu sunt panicata. Nu am emotii. De ce razi?!? Stiu ca razi cand citesti asta. Nu sunt agitata. Nu sunt!!! Nu m-am imaginat niciodata pana acum 2 luni in situatia asta. Nu vorbesc de faptul ca vorbesc singura intr-o baie si nepoata lui Siri iti scrie tie un mail. Asta mi-am tot imaginat facand. Nu mi-am imaginat ca as ajunge sa spun Da. Sau Nu. Niciodata nu o sa stii ce am spus (bine, probabil ca o sa stii…). Ultima ora a fost dubioasa. Cea mai dubioasa ora din viata mea. Nu am avut de ce sa ma plang. As fi vrut sa fiu din nou copila si sa alerg prin Sahara sau sa-mi rup din nou coastele. Orice, dar sa ma plang de ceva. Stii cat de naspa e sa nu ai de ce sa te plangi? Stiu ca stii, dar nu te mai gandi doar la tine acum!! Gandeste-te la cat de mult sufar eu ca a trebuit sa-mi recunosc faptul ca sunt fericita. Da. Sunt fericita! Stau pe WC si strig Sunt Fericita! Ma bucur doar ca nu au bagat si in buda asta toaleta actionata vocal. Ce porcarie! Da!! Am in sfarsit de ce sa ma plang!! Nu-mi plac lucrurile comandate vocal!!

Recunosc, am avut un moment de panica. Oare peste doua ore nu o sa mai fiu acelasi om independent? Pot sa spun Da chiar daca el e idiot si a uitat ca e ziua mea acum 2 ani? Cred ca de asta o sa fac asta. Ca sa ma razbun. E mai usor sa ma razbun ca si nevasta decat ca partenera de canapea. O sa-i fac viata un chin. Asta chiar o sa ma faca fericita.

Stii ce am facut acum 20 de minute? A venit un nenea sa-mi dea niste flori. Ghici ce flori? Trandafiri. Trandafiri rosii. I-am primit cu un mare zambet fals pe fata, l-am pupat, i-am multumit si apoi le-am aruncat la cosul de gunoi de langa. L-am privit apoi in ochi si i-am multumit din nou. Cine aduce trandafiri unei tipe de peste 30. Ce dracu credea? As fi putut probabil sa i le dau Alexiei dar ce sens avea? Nici copchilului meu nu ii plac trandafirii!!! Am zis!

In fine. Vacile astea bat disperate la usa. Trebuie sa ies. Ma asteapta primarul orasului asta parasit.”

L-am citit si am zambit. Da, era clar de la ea care obisnuia sa imi trimita mailuri de pe telefonul ei invechit pentru care avea o dragoste mai mult sau mai putin platonica.

L-am bagat in buzunar si am zis Da.

M-am uitat la ea si am aflat raspunsul: A spus si ea Da.

Fluturasi si umbrelute

Filed under: Aberatii,Din viata — Gelu February 3, 2012 @ 17:02

Pana acum cateva zile eram convins ca fluturasii din stomac se nasc si apoi mor. E simplu. Lucrurile se nasc si apoi mor. Mai putin sticlele de plastic, de exemplu. Ele sunt create si apoi ajung in Dambovita sau intr-o groapa de gunoi de la periferia orasului. Unele sunt insa arse (mor) sau sunt reciclate. Oare acelasi lucru se intampla si cu fluturasii? Poate nu toti mor. Poate unii sunt totusi depozitati intr-un depozit insalubru sau sunt pur si simplu reciclati.

V-am povestit in decursul anilor de umbreluta mea din varful unui deal din fata geamului meu. Era locul in care nu indrazneam sa ajung. Locul unde se ascundeau toatele lucrurile frumoase care nu aveau cum sa ajunga in viata mea monotona, unde erai lovit de iubirea adevarata. Lucruri de genul acesta, tipice pentru un pusti de 16 ani care crede ca fericirea tine de natura si de oamenii din jurul tau. Prostii de adolescent frustrat. Cand am privit insa pentru prima oara marul salbatic eram convins ca nu exagerasem de loc. Era locul potrivit pentru a te declara Fericit. Eram copil. Mai credeam in lucruri de genul asta.

M-am despartit de ea si am incercat sa o recuceresc. I-am oferit o parte din inima Noastra. O bucata de coaja din copacul care ne unise. Era plin de viermi. Era putrezita. Putrezita si plina de viermi. I-am spus ca nu vreau ca noi sa ajungem la fel. S-a casatorit recent. Umbreluta e inca acolo. Nu ca ar mai conta. Unele lucruri chiar mor. Sau se transforma. In tricouri, de exemplu.

Daca ea e langa tine e relativ simplu. Tu ai fluturi, ea inca nu. O saruti si ii dai si ei. Dar daca nu e? Ii trimiti pur si simplu prin posta. Ia din kilul meu de nevertebrate care bat din aripi microscopice! Nu pot dona 2% din impozit pentru SMURD dar pot sa-ti trimit printr-un colet expres 674 de fluturi sanatosi si agitati. Dar daca totusi ei se intorc inapoi la tine, ce faci? Incerci sa-i mai trimiti o data? Ii iei si incerci sa-i reciclezi, sau pur si simplu ii trimiti intr-un depozit insalubru de la marginea Bucurestiului? E mai simplu sa iei decizia asta daca in schimbul lor trebuie sa dai o pereche de porumbei calatori. Fuck the butterflies! Daca nu ar fi intr-un colet postal nu ar sti sa se intoarca de peste mari si tari.

Ma intreb totusi ce se mai gaseste in depozitul plin de mucegai de la periferia orasului. Probabil ca o sumedenie de conserve fara etichete in care se ascund pui de dragon, colibri cu aripile taiate, ficatei de gasca aflati in descompunere sau aorte ultra oxigenate. Vreau sa-mi imaginez expresia fetei celui care o sa deschida coletul peste cativa ani cand va vedea gramajoara de praf creata din fluturii in putrefactie si un fluture slabit care inca mai da slabit din aripi. Doar imi imaginez. Nu mai e problema mea. De asta am decis sa ii las in intuneric si nu intr-un sertar cu un bold infipt in ei.

Foto George Checherita