Insemnari

Tricou cu personalitate

Filed under: Din viata,Uncategorized — Gelu January 23, 2012 @ 01:11

Una din placerile mele mai dubioase e sa merg cu metroul la ore cu trafic intens. Nu neaparat sa merg cu metroul, ci sa schimb la Unirii. Sa merg prin pasajul dintre cele doua maggistrale la 8:40 AM sau 6:35 PM. Nu fac asta din nevoie ci din placere. E fascinant sa privesti o mie de oamni in ochi in mai putin de cinci minute. O mie de vieti total diferite de a ta in cateva sute de secunde. Poate doar sufar de complexul copilului crescut intr-un oras minuscul in care vezi o mie de oameni doar daca vizitezi toate cele 4 biserici in noaptea de inviere.

Intr-o dimineata, prin mia de oameni care imi trecea prin fata ochilor, am observat un tip. Fata lui nu spunea nimic. Putea sa fie la fel de bine colegul de corporatie sau tipul care se urca la Politehnica si cere un leu pentru cei 14 copii care il asteapta acasa. Era un tip banal care se grabea sa ocupe un birou intr-o corporatie cu sediul in Pipera. Desi afara erau doar 5 grade el purta doar un tricou. Un tricou negru cu toata viata mea pe el.

Nu, nu ati inteles gresit. Era un tip care purta trecutul meu pe post de tricou. Un tricou negru si jegos. Mergea cu el pe contrasens. M-am ciocnit de zeci de oameni incercand sa schimb sensul de mers. Am taiat linia dublu continua care separa Unirii 1 de Unirii 2 dar am reusit sa-l pastrez in campul meu vizual. Eram in spatele tipului care imi purta trecutul pe post de tricou.

Sunt convins ca nici unul dintre voi nu si-ar fi dat seama ca nu e vorba de doar un tricou. Fiecare cuta si fiecare pata spunea ceva despre mine. Cuta de la umeri era defapt o poveste foarte detaliata despre sentimentele mele fata de Monica (de acum 16 ani), pata minuscula de albastru expunea in vazul tuturor pasiunea mea pentru Alexandra. Era pana si o intepatura aproape insesizabila care descria in cele mai mici detalii modul in care m-am pregatit pentru olimpiada nationala de fizica din clasa a 11-a. Totul era acolo, in vazul tuturor. Ma simteam atat de dezbracat in timp ce-l urmaream pe tipul care imi purta viata pe post de tricou.

El s-a urcat, intr-un mod previzil, in metroul de Pipera. M-am urcat si eu in acelasi metrou, desi intarziasem deja la birou. Nu as fi putut sa las pe cinvea sa ma poarte pe post de tricou. Cel putin nu inainte sa-i aflu povestea. Desi era plin de corporatisti de Pipera am reusit sa-mi pastrez ochii pe viata mea. Ne miscam cu vreo 50 km/h prin tunelurile orasului acesta dar intre noi era o nemiscare constanta. Eu si viata mea ne miscam cu aceiasi viteza prin vid. Nu mi se mai intamplase niciodata asta. Eram fericit chiar daca altcineva imi purta viata pe post de tricou.

Au coborat, intr-un mod previzibil, la Pipera. El, tricoul cu viata mea si sutele de corporatisti. Am reusit sa-i mai urmaresc doar cateva secunde dupa ce m-am dat si eu jos din metrou. Apoi i-am pierdut. Mi-am pierdut trecutul in marea de oameni cand a sosit metroul la cealalata linie. As fi putut sa ies la suprafata si sa caut tricoul plin de cute, pete, gauri si amintiri dar am pasit si eu in metroul de Victoriei. Trebuia sa-mi ajung din urma prezentul.

3 Comments »

  1. Probabil tu ar trebui sa citesti “Cartea Neagra” a lui Orhan Pamuk.

    Comment by claudius tiberiu iacob — January 23, 2012 @ 15:15

  2. Ai luat o decizie inteleapta la sfarsit.

    Comment by Bianca — January 23, 2012 @ 17:15

  3. Ce-ti e si cu tricourile astea ;-)
    http://www.youtube.com/watch?v=XEKcibjS9bY

    Comment by Iona — January 23, 2012 @ 18:45

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment