Insemnari

Poze din Anglia

Filed under: The picture of the day — Gelu June 20, 2011 @ 22:20

Sunt cam lenes asa ca am pus pozele din Anglia direct pe Facebook din Lightroom. Mai jos sunt cateva poze, restul le gasiti aici.

 

Umbre

Filed under: The picture of the day — Gelu June 19, 2011 @ 18:29

Umbre

Altfel

Filed under: Din viata,Personal — Gelu June 16, 2011 @ 17:50

De cateva ore stau singur pe malul unui canal din Birmingham si am citit zeci de posturi de pe blogul asta. Parca as fi citit blogul altcuiva. E ciudat sa nu te mai regasesti in propriile metafore si trairi. O sa-mi treaca cu siguranta cand ma reintorc la Argentin si Club A dar e ciudata senzatia de bine. Nu mi-o da locul asta, orasul, Anglia sau faptul ca sunt in Concediu. De asemenea mi-e foarte bine in Bucurestiul meu iubit. Aici insa e ceva “altfel”. Simt ca nu mai am nevoie de metafore sau aberatii suprarealiste. Am un zambet si imi ajunge.

Mai tineti minte cum era sa primiti o vata pe bat intr-o zi insorita in parc? Asa ma simt eu aici. Acum. E diferita de salamul pe care il mananc in fiecare dimineata in timp ce vorbesc despre dejunuri regale cu rata in sos de portocale si in plus stiu ca e prea dulce si e posibil sa fac diabet si oricum o sa ajung indata la batul de lemn. Cine stie cand va fi data viitoare cand cineva ma va scoate din nou in parc si va da 3 Lire pe 28 de grame de zahar arse intr-un ciaun?

E ciudat sa-ti fie bine. Te gandesti prea mult la ce era inainte. Timisoreana e o bere buna dar acum beau un Amstel. (chiar daca dau de 3 ori mai mult…)

Zambind in Anglia

Filed under: Din viata — Gelu June 15, 2011 @ 17:01

Sunt de patru zile in Anglia. Nu m-am plimbat pe malul Tamisei, nu am vazut cum se schimba garda la palat, nu am vizitat stadionul celor de la Manchester, nu am mancat Fish and Chips, nu am…

Este in schimb o experienta cat se poate de putin turistica (de aceea o sa am extrem de putin poze dupa cele 9 zile) in care am reusit sa gatesc, sa sa beau cidru, sa dansez si mai ales sa zambesc.

Drumul spre Birmingham a fost o calatorie de 3 ore cu autobuzul. Nu m-a surprins ca domnisoara de langa mine avea o carte de la Polirom asa ca primele ore in Anglia au fost ca o calatorie pana la Brasov: o discutie despre carti, teatru si alte prostii cu o necunoscuta cu care aveam cativa prieteni in comun.

Britanicii au o mica obsesie pentru produsele britanice. Cel putin un sfert din produsele din Supermarket au steagul pe ele si inscriptia “100% British” asa ca mi-a fost relativ dimineata sa gatesc (intre noi fie vorba mai mult sa asist) un mic dejun 100% britanic. M-am abtinut destul de greu sa nu amestec “componentele” intre ele (oua, carnati, bacon, ciuperci si fasole). Intr-un final a iesit ceva extrem de decent. (Evident ca a doua dimineata am facut un scrob ca la mama acasa).

O sa va scutesc de o compunerea de clasa a 5-a si trec direct la cea mai tare seara, din punctul de vedere al dansului, din viata mea. Cautand un loc unde sa bem ceva inainte sa mergem in club am ajuns in acelasi bar ca si cu o seara inainte. Daca Duminica a fost muzica live de la 4 pana la miezul noptii in seara de Luni erau oameni care dansau. Cand zic ca “dansau” ma refer la faptul ca chiar dansau. Imaginati-va vreo 15 tipi fata de care dansul meu de gaina decapitata nu era decat o secventa din Lacul Lebedelor. Am ezitat putin inainte sa ajung si eu pe ring dar intr-un final am ajuns sa dansez mai liber ca niciodata. Din nou, accentuez faptul ca indiferent de ce miscari as fi facut era ca si cum as fi mers intr-un club la agatat si dadeam doar gingas din cap in timp ce ma uitam la o posibila victima pe care sa o agat. Am facut vreo 10000 de pasi intr-o ora inconjurat de negrii veniti special pentru asta: adidasi, paltaloni de treaning si mai ales cu prosoape la ei. As fi avut si eu nevoie de asa ceva. Au fost si momente in care eram in centrul atentiei in mijlocul ringului dar doar pentru ca domnisoara cu care eram atragea toate privirile cand dansam samba. Pe ultima melodie a fost un fel de “dance show off” la care am preferat doar sa stau ca spectator ca nu ai cum sa intrii in competitie cu tipi care fac spagatu dansand sau care fac tumbe pe ring sau alte miscari imposibile de descris sau copiat. Black men can dance.

A fost putin magulitor ca la sfarsitul serii multi dintre cei de pe ring au venit sa ma salute si sa-mi spuna ca ne vedem Lunea viitoare. Din pacate lunea viitoare o sa fiu cel in Club A unde as fi probabil dat afara daca as dansa la fel de liber. Ar trebui sa existe si in Bucuresti un loc unde poti sa dansezi cu alti 20 de tipi fara sa fie gay de loc.

Dupa cum spuneam, nu mai continui compunerea de clasa a 5-a si continui sa-mi beau berea linistit pe malul unui canal din Manchaster.

Dansand de unul singur

Filed under: Din viata,Personal — Gelu June 4, 2011 @ 18:29

Acest post, sau orice o sa iasa, este dedicat unei prietene care acum doua zile m-a intrebat de ce nu mai scriu. Asa ca… o sa scriu despre ce s-a intamplat dupa ce m-a lasat singur la bere si pana am ajuns acasa.

 

Am ramas singur in Argentin dupa doar o Azuga. Iubesc Timisoreana dar nimic nu se potriveste mai bine cu atmosfera de acolo ca o sticla murdara de Azuga. Nu vroiam decat sa termin de citit De Veghe in Lanul de Secara. Nu am mai citit cartea asta de peste patru ani desi intre timp mi-am mai cumparat sau am primit cadou vreo 3 exemplare in romana si engleza. E una din acele carti in care te pierzi pur si simplu in mintea personajului, te simti absorbit si simti ca randurile pe care le citesti fac parte dintr-un jurnal pe care nu ai avut curajul sa-l scrii.

What really knocks me out is a book that, when you’re all done reading it, you wish the author that wrote it was a terrific friend of yours and you could call him up on the phone whenever you felt like it. That doesn’t happen much, though.

Eu nu pot sa citesc decat in locuri publice, in metrou, in parcuri si mai ales in crasme aglomerate si galagioase. Dupa 30 de pagini a trebuit sa ma mut din Argentin in Oktoberfest. Sa schimb gasca de betivi de 40 de ani cu una de 20. M-am ridicat de la masa flancata de niste nostalgici comunisti si mi-am adus aminte de unele din zecile de intalniri pe care le-am avut in acelasi loc. De despartirile ce au avut loc acolo sau in spatele altei beri. A ajuns sa-mi fie relativ simplu sa fac asta. Ciudat de simplu. Tin minte ca la inceput nu eram in stare sa ma despart de cineva. Tot timpul incercam ca ea sa se desparta de mine comportandu-ma ca un porc. Nu reuseam decat sa distrug toate amintirle frumoase si oricum nu reuseam sa fac cel mai important lucru: sa inchid usa cu totul. Din pacate si acum e aproape la fel. Nu astup gaura de la cheie.

What I was really hanging around for, I was trying to feel some kind of a good-by. I mean I’ve left schools and places I didn’t even know I was leaving them. I hate that. I don’t care if it’s a sad good-by or a bad good-by, but when I leave a place I like to know I’m leaving it. If you don’t, you feel even worse.

Dupa ce am terminat si cealalta bere mi-am dat seama ca nu o sa mai prind metroul asa ca am mers in singurul loc in care eram sigur ca o sa pot adauga cativa mii de pasi pedometrului din dotare. Am ajuns in A. Singur. Cu un mare chef de dans. Atat. Evident ca dupa 3 beri ar fi mers si o a 4-a dar cam atat. Nu vroiam sa agat nici o pustoaica, nu vroiam sa scap de un sentiment de prea mult bine (cum se intampla de cele mai multe ori cand ajungeam dupa 4 beri in A), nu vroiam sa port conversatii inteligente sau sa calc pe orgoliul tinerilor politehnisti iesiti la agatat.

There isn’t any night club in the world you can sit in for a long time unless you can at least buy some liquor and get drunk. Or unless you’re with some girl that really knocks you out.

E atat de relaxant sa stai inconjurat de zeci de pustoaice fara sa vrei sa cuceresti vre-o una si in acelasi timp sa stii ca daca ai face-o nu va trebui sa privesti pe nimeni in ochi a doua zi si sa spui ca ai iesit cu baietii. Just dancing. Dancing by myself. Ma uitam la copiii care dansau in jurul meu si mi-au trecut prin fata ochilor prea multe chipuri, prea multe strangeri in brate si mult prea multe invitatii la mine.

The thing is, most of the time when you’re coming pretty close to doing it with a girl — a girl that isn’t a prostitute or anything, I mean — she keeps telling you to stop. The trouble with me is, I stop. Most guys don’t. I can’t help it. You never know whether they really want you to stop, or whether they’re just scared as hell, or whether they’re just telling you to stop so that if you do go through with it, the blame’ll be on you, not them. Anyway, I keep stopping.

Acum insa lucrurile stateau diferit. Ma uitam la rochita pustoaicei de 18 ani de langa mine si nu ma gandeam decat ca probabil in acel moment se gandea la BAC-ul care urmeaza sa-l dea (asta in timp ce dadea din cap in mijlocul ringului) asa ca eu ma concentram la dansul meu de gaina decapitata in timp ce incercam sa ignor oamenii din jur. Mi-era frica sa nu trebuiasca sa o iau din nou de la capat. (dar intre noi fi vorba chiar as fi f**** acea rochie mica)

I never seem to have anything that if I lost it I’d care too much about

Dupa inca 2 beri, 8567 de pasi, cateva dueluri pe ringul de dans si multe tipe pe care nu le-am invitat la dans. Am iesit din A fericit ca plec singur. Drumul spre taxiu s-a dovedit a fi insa foarte lung…

The trouble with girls is, if they like a boy, no matter how big a bastard he is, they’ll say he has an inferiority complex, and if they don’t like him, no matter how nice a guy he is, or how big an inferiority complex he has, they’ll say he’s conceited. Even smart girls do it