Insemnari

The Castle

Filed under: The picture of the day — Gelu May 31, 2011 @ 12:01

Inainte de Praga

Filed under: Aberatii,Personal — Gelu @ 01:53

Acum cateva luni mi-am cumparat bilete spre Praga. Era unul dintre putinele orase pe care vroiam sa le vad dar nu am avut inca ocazia. Eram indragostit de Praga fara sa il vad. Acum insa nu o sa va povestesc despre unul dintre cele mai frumoase orase pe care le-am vazut.

Avionul decola Sambata 21 Mai de pe Baneasa. Faceam o escala de cateva zile in Eindhoven si apoi Pragaaaa pana pe 27. Totul era batut in cuie. Cu gandul la Praga si in dorinta mea de a rezista singur cat mai mult timp mi-am permis sa experimentez mai mult decat de obicei. Mult mai mult decat de obicei.

Pe 26 una dintre pustoaice m-a sunat. Ii intarziase cu doua saptamani. M-am panicat. I-am inchis si m-am dus la ea. Eram convins ca o sa avem un copil impreuna. Drumul pana la ea a fost imposibil de suportat. Eram nervos. Eram furios. Eu tot incercam sa fiu singur si acum numai singur nu mai eram. O vazusem prima oara cu o luna inainte int-un club dubios, ultima oara, acum o luna fara o zi, la usa noii mele case. Si totusi parca o stiam de-o viata. In lungul drum cu 41 pana la ea imi imaginam deja un baiat de 8 ani pe care o sa-l invat sah in timp ce ea pregateste pilaf cu pui.

Ok. Hai sa nu o continuam prea mult. Cred ca ati inteles ideea. I was fucked up. Nu neaparat de rau. Sau de bine. Pur si simplu tot ce planuisem inainte nu mai avea sens. Mi-am sunat prietena si i-am zis ca imi anulez excursia in Praga. Am ajuns la ea. Am planuit in detaliu nunta. Am vandut toate actiunile pe care le aveam. M-am interesat de cat m-ar costa un credit pentru un apartament. Prostii de genul asta. Dragoste, iubire, mai multi copii, monogamie, nunta pe plaja, mutat in Australia. Ce mai conta ca am vazut-o doar 10 ore pana atunci? Eram atat de fericit cu gandurile astea. Era viata pe care mi-o doream. Cu 10 ani inainte ce-i drept, dar ce mai conta?

Dupa 6 ore de planuri si vise am ajuns la o farmancie. Am luat un test de sarcina de 9 lei. A iesit negativ. Dintr-o data au murit copiii nostrii, rochia de mireasa a ars, orezul va ramane ne fiert. Stiam toate astea dar am luat-o in brate si i-am zis ca poate testul e gresit. Ar fi trebuit sa luam unul de 15 lei.

Duminica i-a venit ciclul. I-am spus ca m-a bucurat gandul de a fi cu ea. Mi-am luat bilet spre Praga prin Eindhoven si Rotterdam. Am plecat Marti si a fost incredibil.

Acum, intre doua pustoaice pe care nu stiu exact cum le cheama, ma intreb: si daca totusi erau 3 linii si nu doar una?

Vase murdare

Filed under: Personal,Reteta zilei — Gelu May 20, 2011 @ 00:54

Am tot scris despre experimentele mele culinare reusite. Uneori insa lucrurile nu stau atat de roz. Cateodata, dupa patru ore petrecute invartind in cratite trebuie sa aruc toata mancarea si sa ma aleg cu o chiuveta plina de vase murdare.

Acum… ma intreb: in cat timp ar fi trebui sa speli vasele? Trei ore? Trei zile? Trei saptamani? Trei luni?

Daca e prea greu de curatat oala, e ok sa o arunci? Are rost sa te chinui sa o cureti? Nu ar fi mai ieftin sa cumperi una noua de care, eventual, sa nu se mai lipeasca mancarea?

Serios. Nu e vorba de metafore. Acum o saptamana si ceva am incercat sa gatesc fasole cu carnati. am fiert fasolele 4 ore. Inca 2 ore impreuna cu amestecul de carnati. 6 ore in total. Miros de ars. Fum in toata casa. La sfarsit le-am aruncat si m-am culcat.

Azi am gasit in Gima fasole cu carnati la conserva. 5.4 lei. Chiar bune.

Am mancat. Apoi am golit chiuveta de vasele murdare ramase de la fiascoul culinar.

Dating. Durex. Tabu

Filed under: Personal — Gelu May 4, 2011 @ 00:48

Acum aproape o luna am primit un mail de la Ina care incepea asa:

Hello, Gelu!

Iti scriu acum din perspectiva jurnalistului care are nevoie de parerea unei persoane cu experienta in dating (you, that is ;) )

Am zambit si am deschis documentul cu intrebarile. Le-am citit si am zambit pentru ca la fiecare dintre ele imi venea sa raspund: “depinde” sau “ce legatura are intrebarea cu subiectul?”. Mi-am dat seama insa ca sunt total pe langa subiect. In ciuda imaginii care se pare ca mi-am creat-o eu chiar nu stiu cum sa raspund la intrebari de genul: “Eşti la un eveniment/party şi remarci o persoană care îţi place. Cum o abordezi?”, “În cât timp crezi că e ok să stabiliţi prima întâlnire?”, “Când îl/o inviţi să-ţi cunoască prietenii?”. Am raspuns insa cu placere la toate cele 21 de intrebari gandindu-ma la faptul ca din toate relatiile pe care le-am avut pana atunci foarte putine au inceput in urma unui astfel de “proces”.

Azi am ajuns sa pun mana pe revista. Tabu, numarul 100. Am rasfoit repede la articolul sponsorizat, se pare, de Durex sperand ca Gelu, 25 de ani, inginer in IT a spus ceva inteligent. Mi-am gasit cateva franturi din raspunsuri printre “sfatul expertului” si reclamale la prezervative. ( Apropo de expert, acesta e “Alex David, autor al ghidului Cum sa vorbesti cu o femeie” care se pare ca ofera si sfaturi despre seductie pe http://fiibarbat.ro . Ar trebui sa-i citesc cartea si postarile, poate asa o sa ajung si eu sa am parte de intalniri )

2011-05-03 21.33.29

Si apropo de Durex: sunt singurul deranjat de reclama de mai sus? In functie de eticheta de pe tub ar putea fi atat o reclama la un sos de salata, pastile impotriva constipatiilor, Venish impotriva petelor de ulei sau, de ce nu, lubrefiant. (apropo, el de ce musca cu atata pasiune din castravete? stie ca mai are unul in frigider si un tub de lubrefiant inca nedeschis?)

Sa ne intoarcem la articol. Speram ca o sa apara raspunsul la intrebarea 17: “Ce crezi despre dating-ul cu mai multe persoane în acelaşi timp?”

Poate sunt eu nebun sau de moda veche dar lucrurile mi se par relativ simple: te intalnesti cu ea pentru ca iti place de ea, pentru ca te simti bine in preajma ei, ca vrei mai mult decat o cafea si un sarut pe obraz. Unele lucruri pur si simplu nu se numara. Stiu ca nu vorbim de relatii sau iubiri dar Nabokov spunea ceva care cred ca se aplica si in cazul „dating-ului”: „There is only one real number: One. And love, apparently, is the best exponent of this singularity. If I say „two” I have started to count and there is no end to it.” Imi place sa cred ca lumea nu incearca sa aplice un algoritm de optimizare pentru a gasi „persoana potrivita”, ca nu ne comportam ca intr-un supermarket: cumparam 4 batoane de salam ca sa fim siguri ca am nimerit macar unul bun.

Cand colo am aflat ca la intrebarea “Crezi că există o etichetă pentru a doua zi după un one night stand?” am fost singurul care recunoaste ca:

Niciodata nu am ajuns cu cineva in pat gandindu-ma ca va fi „a one night stand” asa ca daca se dovedeste dimineata a fi doar asta nu vad de ce as face altcva decat dupa o prima intalnire esuata: nu dau nici un semn de viata

Probabil ca mai am pana ajung si eu in Business Magazin dar si Tabu e un inceput :-D

Trei zile – Inceputul

Filed under: Trei Zile — Gelu May 1, 2011 @ 13:41

De cand se stie avea o slabiciune pentru fetite, fete si femei. Prima lui amintire e cea a chilotilor lui Beatrice. Avea 4 ani si era in grupa mica la o gradinita care era despartita de un gard de sarma de scoala in care urma sa faca primii opt ani de studii. In fiecare zi statea in pauze lipit de gard admirand copilele ce se jucau pe terenul de sport. Din acea zi isi aduce insa aminte altceva: momentul in care fetita cu parul prins la spate intr-o singura coada a cazut de pe scaunel cu picioarele in sus aratandu-si lenjeria alba. Cristi a ramas fascinat de albul dintre picioarele colegei. A doua zi, sambata, s-a trezit nerabdator de la ora 6 si a inceput sa planga ca vrea sa mearga la gradinita sa-i vada din nou chilotii.

El avea 11 ani iar verisoara lui cu 2 ani mai putin. Le placea sa se invarte unul in bratele celuilalt prin fanul strans pentru animale. La un moment dat a realizat ca se intampla lucruri ciudate. La sfarsitul unei astfel de “rostogoliri” a ramas pret de cateva zeci de secunde deasupra ei simtind pentru prima oara caldura oferita de coapsele unei fete. S-a speriat de acea prima incordare a muschilor  de a caror existenta nici macar nu stia si a fugit in copacul in care obisuia sa se ascunda. A coborat din locul sigur aflat la 5 metri de lumea reala doar seara tarziu cand lumea incepu-se sa strige dupa el prin livada. I se parea ca e bolnav. Astfel de simtiri nu apareau in cartile lui Jules Verne, prin care isi construise imaginea lumii reale, deci nu era normal ce se intampla.

Incet, incet a inceput sa se descopere in timp ce se gandea la colegele de clasa pe care le salva de la o moarte cumplita. Nu se gandea la sanii ce incepusera sa apara pe sub uniformele albastre si nici macar la buzele care ii atingeau obrajii de ziua lui cand impartea cu mandrie bomboane. Isi invartea degetul mare in jurul preputului gandidu-se la cum se arunca in fata glontului care se indrepta spre Monica si tremura, fara sa-si dea seama de ce, in momentul in care la inmormantarea sa domnisoara cu pantaloni in carouri plangea si realiza faptul ca l-a iubit cu mult inainte sa faca acel gest de eroism. Nu conta ca sansele ca cineva sa intre cu o mitraliera intr-o scoala linistita dintr-un sat uitat de lume sunt infime. El adormea linistit stiind ca daca va fi cazul o va salva de la moarte pe copilandra care-l face sa mearga in fiecare zi la scoala.

Pe la 13 ani a descoperit-o pe Emmanuelle. Era sambata seara. A adormit cu televizorul deschis dar s-a trezit pe la 1 noaptea. Atunci a vazut prima scena erotica din viata lui. Pentru prima oara a simtit furnicaturi fara sa-si imagineze scene de eroism. Se uita la ecranul televizorui si se simtea un animal. Era ingrozit de cat de murdare au fost pana atunci atingerile sale. Le respecta prea mult pe Monica, Gabi sau Daniela ca sa si le poata imagina in astfel de ipostaze. A inceput pentru prima oara sa faca miscari ciclice cu mana gandidu-se in gol, avand in minte mai mult o imagine, o idee, decat pe cineva real, palpabil.

O data pe saptamana ramanea singur acasa pentru cateva ore. In momentul acela rasfoia colectia de ziare de sub patul din bucatarie in cautarea pozelor cu tipe semi dezbracate din Infractorul. Dupa ce isi gatea si manca se dezbraca si intindea paginile gri pe pat. Isi freca tot corpul de cearsafurile albastre in timp ce se uita ciclic la toate pozele adunate pe paginile ziarului. Nu zabovea niciodata cu privirea pe acelasi chip mai mult de 5 secunde. Ii era frica, ca nu cumva fragmentele acelea de ziar sa prinda viata. In mod normal tot acest joc se termina in momentul in care simtea ca se apropie cu gandul prea mult de cineva sau ceva din viata lui de zi cu zi. De data asta insa s-a intamplat ceva ciudat: intreg corpul i-a tresarit si a simtit o pe cearsaf ceva lipicios si alb. S-a speriat, s-a imbracat, a adus o carpa umeda si a sters locul crimei.

Va urma.