Insemnari

Episodul 1. Ploaia

Filed under: Guest Post — Gelu April 14, 2011 @ 15:35


Mi se par amuzanţi oamenii cu umbrele. Poziţia pe care o au când merg cu ele, aşa ţanţoşi, cu mâna uşor ridicată, e foarte comică. La fel şi faptul că unii se ascund sub ea cu totul. Nu li se mai vede nici măcar bărbia şi au o scuză pentru a nu observa nimic, pentru a fi indiferenţi. Când eram mică, îmi plăcea să-mi pun umbrela direct pe cap să se sprijine de el şi mă prefăceam că sunt pe o sfoară şi că trebuie să-mi ţin echilibrul. Încercam să merg aşa până când oboseam sau mă plictiseam sau până când mi se prindea părul în spiţe şi eram nevoită să renunţ.

Îmi place când plouă şi sunt lângă un geam, undeva înăuntru. Se aud picăturile cum se lovesc de fereastră, de pervaz, de burlane, de acoperişul de tablă al clădirii cu un ritm cadenţat. Şi asta îmi dă un sentiment de căldură, de bine, de uscat şi comod tocmai pentru că ştiu că sunt la adăpost de tot ceea ce mi-ar strica confortul. Şi mă simt protejată şi încep să iubesc casa în care stau pentru că îmi asigură o stare de bine. Şi uite aşa mă ataşez…după prima ploaie.

Într-un timp, ploaia îmi aducea aminte de tine. Nu ştiu de ce, poate pentru că am petrecut apogeul relaţiei noastre când afară ploua. Eram sub acelaşi acoperiş, în aceeaşi cameră, cu minţile şi mâinile împleticindu-se unele de altele. Te auzeam zicându-mi că mă vezi ca pe mama copiilor tăi, că îţi plac pielea şi buzele mele, că îţi place să mă strângi în braţe. Refuzam să te cred pe moment, pentru ca atunci când dormeai lângă mine, să rememorez totul, să te sărut pe spate şi să fiu incredibil de fericită. Şi n-ai ştiut niciodată asta pentru că a venit soarele arzând şi ne-a luat prin surprindere. Şi tu ai dispărut în Marea Libertăţii. Şi eu nu ştiu să înot, ci doar să sar în cap.

Partea bună e că mi-am învăţat lecţia şi mi-am luat vestă de salvare, partea proastă e că nu m-am dezvăţat să sar în cap.

No Comments »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment