Insemnari

De cateva zile tot evit sa mananc in sala de mese. Fug. Vin acasa unde nu e inca nici o umbra. Incerc sa ma regasesc intr-o pagina goala dar fug si de ea. Ma uit la Superman cand era mic.

4 Martie 2011. Afara ninge. Ninge molcom. Liniste. Un fel de liniste.

Au trecut 5 ani de la prima ninsoare. 5 ani si 5 zile. Ningea ingrozitor. Imi inghitise aproape orice fel de dorinta in drumul spre unul din punctele de inflexiune. Am intrat in mijlocul furtunii desi stiam ca la capatul ei nu ma asteapta decat o asimptota cu limite neclare. Ea plangea. Eu stiam ca voi regreta. Ca voi ajunge intr-o furtuna mai groaznica. In mijlocul verii. La inceputul toamnei. Candva. S-a intamplat mai repede. Era sfarsitul aceleiasi primaveri. Nu mai suportam sa o vad cu cel care a scos-o din zapada. Egoist. Ma zgaria pe creier. Am evitat sa mai merg la facultate. Asa m-am angajat.

Au mai fost ninsori. Au mai fost si alte puncte de inflexiune. In momentele acelea nu ai timp decat sa te opresti pentru un moment si sa derivezi. Da 0. E prea tarziu sa mai derivezi o data sa vezi daca e cu plus sau cu minus. Oricum nu mai conteaza. 

Ei se tin ciclic de mana. Prin Regie.