Argentin

Acum 11 ani am participat la un concurs de eseuri in engleza cu tema “Romania”. Atat, nimic mai mult. Concursul era jurizat de o jurnalista de la New York Times. Engleza mea e de balta acum, imaginati-va cum era cand aveam 13 ani. Majoritatea colegilor mei au scris despre comunism, despre sistemul de sanatate, despre sistemul de invatamant, despre revolutie… eu am scris despre casa bunicii. De ce? Pentru ca pentru mine atunci Romania insemna locuri. Locuri dragi mie. Casa bunicii, si tot ce o inconjura, imi era cel mai drag loc. Era oaza mea de linisite in care statea singur ore intregi in varful parului inalt de 10 metri desi avea o tulpina de doar 20 de centimetri, era locul in care ma jucam cu sumedenia de veri, unde povestile incepeau, unde era atat de usor sa visez (scufundat intr-o iesle cu fan). Am scris despre gradina de cateva hectare, de “casa cea mare”, de cum mi-am rupt mana in doua locuri dupa ce am sarit de pe masa din bucataria de vara, despre cum mi-am taiat degetul la abric… Am castigat concursul…

Acum cateva zile eram la Argentin si m-a intrebat o pustoaica: “Tu de ce nu pleci din Romania?”. “De asta, din cauza Argentinului…”. Stiu, poate parea o mare prostie dar a ajuns ca bomba asta din centrul Bucurestiului sa insemne pentru mine Romania. E locul unde se aduna oameni cu venituri de la 200 de Ron pe luna la cateva mii de Euro pe luna, e locul in care lumea o injura pe Steaua dar si locul in care lumea vorbeste ore intregi despre conceptul de fericire in timp ce savureaza o Azuga. M-au fascinat la inceput mesele si scaunele de plastic inscriptionate cu Timisoareana (din pacate au fost schimbate…) si berea incepand de la 3 lei. Am aflat surpins la un moment dat si adresa: Blanari 11. Am luat-o ca un semn. Prima oara cand mi-am dat seama ca e mai mult decat o terasa a fost momentul in care aflat pentru cateva momente singur la masa a inceput cineva in spatele meu sa cante “Nebun de Alb”. Era saptamana in care eram obsedat de Emeric Imre. E ca si cum cineva ti-ar oferi o imbratisare exact in momentul in care ai nevoie.

Veneam aici, acum scriu de la Argentin, dupa ce ieseam de la BCU. E singurul loc in care ma simt ok doar eu cu mine, in care nu ma simt aiurea, in care nu ma simt singur desi nu mai e nimeni la masa. Veneam cu laptopul, ca si acum, incercand sa mai scriu ceva, incercand sa descopar oameni faini, de la distanta, sa ma bucur de galagia din jur. Asa am cunoscut cativa oameni faini, povesti pornite de la un zambet schimbat din spatele berii, aici am contruit povesti stropite cu multa bere, am aici m-am spovedit de zeci de ori si am auzit zeci de spovedanii. Bodega asta ascunde multe povesti. Nu trebuie decat sa ai urechi sa auzi, sa asculti oamenii din spatele sticlei de Saniuta, sperantele din halba de vin cumparata cu 4 lei.

De exemplu acum (e foarte goala terasa), in dreapta mea o copiluta il intreaba pe un pustan: “Tu cand faci 15 ani?”. ”Mai e…”. Sunt  niste pustani care vorbesc intre ei in Germana desi e evident ca toti vorbesc si romana. As fi vrut si eu un loc ca asta in care sa-mi beau berea la varsta lor. Acum 2 secunde am inceput sa ascult pentru prima oara manele la Argentin. Un domn de 60 de ani, singur cu o halba de Timisoreana a inceput sa asculte la telefon in fata mea, moment in care am schimbat un zambet cu cele doua tipe de la masa din stanga. Asta nu schimba nimic. Argentin e Romania. E un fel de Vama. Lumea vina si se simte bine. Nu conteaza ceilalti. Omul simte muzica, a trecut de mult de momentul in care sa-i pese de ce cred cei din jur. Nu il judec (a trecut pe populara). Langa masa de langa el s-a pus un tip cu o chitara. A inchis muzica de la telefon.

Aici au inceput cateva din putinele drame existentialiste cu care m-am confruntat pana acum in Bucuresti. Tot aici insa am venit si sa ma redescopar dupa ce s-au incheiat. Asta e primul loc care il arat din Bucuresti oamenilor care imi cer sa le arat orasul. Nu am mers cu ei la Carul cu Bere sau la alt restaurant cu specific romanesc. Eu cand plec afara vreau sa aflu despre prezent, nu despre trecut. Asta e prezentul. Sunt toti batranii singuri la masa, toti “roackeri” pletosi veniti sa bea Azuga la 3 lei, toti pustanii veniti pentru ca nu ii intreaba nimeni nimic cand isi cumpara bere sau votca, sunt pustoaicele venite aici sa fie singure in mijlocul nebuniei.

A venit seara. Au trecut 4 ore de cand am inceput sa scriu postul asta. Argentin a devenit un loc agitat. Oamenii la care tin au aparut. Se vorbeste despre reincarnare, despre iubire, despre micropocesoare, despre legi adoptate in graba… si cineva in spate canta la o chitara invechita un cantec vechi despre iubiri pierdute… Pe masa mea imi zambeste un ursulet… asta e Argentin, o colectie de oameni dubiosi care merita sa fie ascultati, o multime de Gelu, o multime de Gheorghe, o adunatura de oameni a dracului de normali. Argentin e muzica din urechi, ursuletul de plus din priviri, ochii din suflet… Vrei sa simti Romania? Hai si tu in Argentin. Blanari 11.

4 thoughts on “Argentin

  1. Pe cuvant ca nu ti-a iesit postarea asta si-i pacat tocmai pentru ca Argentin e asa de mult pentru tine. Mai bea o vodka, stai vreo 3 nopti nedormit si incearca s-o scrii din nou.

    Iar la final sterge cate un “i” de la metri si centimetri.

  2. Andreea, stiu ca nu mi-a iesit… am recitit-o si am tot vrut sa o editez… dar… a fost scrisa acolo, si… locul ala e imperfect, e plin de “greseli”… dar asta il face special… a fost spontana toata scrierea si asa o sa ramana… oricum, inteleg ce vrei sa spui 🙂 Sarumana!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *