Zambetul tau

E un mister total. Imi aduc aminte ca la un moment dat am vazut ceva rasarindu-ti pe chip. Eram convins ca e inceputul unui zambet. Se pare ca m-am trezit ca nu-mi aduc aminte sa te fi vazut zambind vreodata. Oare eu sunt de vina? Iti tot imprumut aparatul pentru ca apoi sa caut dovezi ale zambetului tau pierdute pe cardul de memorie. Pana acum fara noroc. Poate de data asta cand o sa-mi dai aparatul o sa gasesc dovezi ca esti umana.

Sunt inconjurat de oameni care asteapta. Asteapta o semnatura, un rezultat, asteapta sa intre, asteapta sa iese. Au deja in sange asta. Ar astepta si pentru nimic fara sa se planga. Eu de ce nu pot astepta? Nu ar fi mai simplu sa astept sa-ti apara zambetul, privirea sa nu-ti mai fie asa de rece, sa nu inghete florile in mana cand le primesti? Dar eu nu pot sa astept…

Daca intr-o zi as deschide aparatul si m-ar intampina zambetul tau probabil as fugi. As lasa totul si as incepe sa fug undeva… oriunde… intr-un loc in care tu esti in continuare de piatra, unde universul sta in calea fericirii mele.

2 thoughts on “Zambetul tau

  1. de ce tot fugi tu de toate lucrurile astea?
    crezi ca daca ai avut o data totul a doua oara este sfarsitul?
    e bine macar ca iti place sa traiesti :).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *