Insemnari

Argentin

Filed under: Bucuresti,Personal — Gelu October 31, 2010 @ 11:17

Acum 11 ani am participat la un concurs de eseuri in engleza cu tema “Romania”. Atat, nimic mai mult. Concursul era jurizat de o jurnalista de la New York Times. Engleza mea e de balta acum, imaginati-va cum era cand aveam 13 ani. Majoritatea colegilor mei au scris despre comunism, despre sistemul de sanatate, despre sistemul de invatamant, despre revolutie… eu am scris despre casa bunicii. De ce? Pentru ca pentru mine atunci Romania insemna locuri. Locuri dragi mie. Casa bunicii, si tot ce o inconjura, imi era cel mai drag loc. Era oaza mea de linisite in care statea singur ore intregi in varful parului inalt de 10 metri desi avea o tulpina de doar 20 de centimetri, era locul in care ma jucam cu sumedenia de veri, unde povestile incepeau, unde era atat de usor sa visez (scufundat intr-o iesle cu fan). Am scris despre gradina de cateva hectare, de “casa cea mare”, de cum mi-am rupt mana in doua locuri dupa ce am sarit de pe masa din bucataria de vara, despre cum mi-am taiat degetul la abric… Am castigat concursul…

Acum cateva zile eram la Argentin si m-a intrebat o pustoaica: “Tu de ce nu pleci din Romania?”. “De asta, din cauza Argentinului…”. Stiu, poate parea o mare prostie dar a ajuns ca bomba asta din centrul Bucurestiului sa insemne pentru mine Romania. E locul unde se aduna oameni cu venituri de la 200 de Ron pe luna la cateva mii de Euro pe luna, e locul in care lumea o injura pe Steaua dar si locul in care lumea vorbeste ore intregi despre conceptul de fericire in timp ce savureaza o Azuga. M-au fascinat la inceput mesele si scaunele de plastic inscriptionate cu Timisoareana (din pacate au fost schimbate…) si berea incepand de la 3 lei. Am aflat surpins la un moment dat si adresa: Blanari 11. Am luat-o ca un semn. Prima oara cand mi-am dat seama ca e mai mult decat o terasa a fost momentul in care aflat pentru cateva momente singur la masa a inceput cineva in spatele meu sa cante “Nebun de Alb”. Era saptamana in care eram obsedat de Emeric Imre. E ca si cum cineva ti-ar oferi o imbratisare exact in momentul in care ai nevoie.

Veneam aici, acum scriu de la Argentin, dupa ce ieseam de la BCU. E singurul loc in care ma simt ok doar eu cu mine, in care nu ma simt aiurea, in care nu ma simt singur desi nu mai e nimeni la masa. Veneam cu laptopul, ca si acum, incercand sa mai scriu ceva, incercand sa descopar oameni faini, de la distanta, sa ma bucur de galagia din jur. Asa am cunoscut cativa oameni faini, povesti pornite de la un zambet schimbat din spatele berii, aici am contruit povesti stropite cu multa bere, am aici m-am spovedit de zeci de ori si am auzit zeci de spovedanii. Bodega asta ascunde multe povesti. Nu trebuie decat sa ai urechi sa auzi, sa asculti oamenii din spatele sticlei de Saniuta, sperantele din halba de vin cumparata cu 4 lei.

De exemplu acum (e foarte goala terasa), in dreapta mea o copiluta il intreaba pe un pustan: “Tu cand faci 15 ani?”. ”Mai e…”. Sunt  niste pustani care vorbesc intre ei in Germana desi e evident ca toti vorbesc si romana. As fi vrut si eu un loc ca asta in care sa-mi beau berea la varsta lor. Acum 2 secunde am inceput sa ascult pentru prima oara manele la Argentin. Un domn de 60 de ani, singur cu o halba de Timisoreana a inceput sa asculte la telefon in fata mea, moment in care am schimbat un zambet cu cele doua tipe de la masa din stanga. Asta nu schimba nimic. Argentin e Romania. E un fel de Vama. Lumea vina si se simte bine. Nu conteaza ceilalti. Omul simte muzica, a trecut de mult de momentul in care sa-i pese de ce cred cei din jur. Nu il judec (a trecut pe populara). Langa masa de langa el s-a pus un tip cu o chitara. A inchis muzica de la telefon.

Aici au inceput cateva din putinele drame existentialiste cu care m-am confruntat pana acum in Bucuresti. Tot aici insa am venit si sa ma redescopar dupa ce s-au incheiat. Asta e primul loc care il arat din Bucuresti oamenilor care imi cer sa le arat orasul. Nu am mers cu ei la Carul cu Bere sau la alt restaurant cu specific romanesc. Eu cand plec afara vreau sa aflu despre prezent, nu despre trecut. Asta e prezentul. Sunt toti batranii singuri la masa, toti “roackeri” pletosi veniti sa bea Azuga la 3 lei, toti pustanii veniti pentru ca nu ii intreaba nimeni nimic cand isi cumpara bere sau votca, sunt pustoaicele venite aici sa fie singure in mijlocul nebuniei.

A venit seara. Au trecut 4 ore de cand am inceput sa scriu postul asta. Argentin a devenit un loc agitat. Oamenii la care tin au aparut. Se vorbeste despre reincarnare, despre iubire, despre micropocesoare, despre legi adoptate in graba… si cineva in spate canta la o chitara invechita un cantec vechi despre iubiri pierdute… Pe masa mea imi zambeste un ursulet… asta e Argentin, o colectie de oameni dubiosi care merita sa fie ascultati, o multime de Gelu, o multime de Gheorghe, o adunatura de oameni a dracului de normali. Argentin e muzica din urechi, ursuletul de plus din priviri, ochii din suflet… Vrei sa simti Romania? Hai si tu in Argentin. Blanari 11.

A venit toamna…

Filed under: Aberatii,Personal — Gelu October 29, 2010 @ 09:07

A venit toamna. Frunzele cad peste cadavrele voastre in stari diferite de putrezire.
A trebuit sa va spun nu la un moment dat. Nu a tinut de voi. A tinut doar de nevoia mea de a apasa cutitul intr-o inima care inca bate. Universul vroia asta. Daca era dupa mine as fi asteptat sa nu mai bata inainte sa le injunghii. Asa nu ar mai fi tasnit atat de mult sange pe peretii din jur. Intr-un final s-ar fi ajuns oricum in acelasi punct: o serie de oase, invelite in mai multa sau mai putina carne mancata de viermi, ingropate sub un covor proaspat de frunze. Din cand in cand muncitorii de la salubrizare mai strang din frunzele moarte mangaindu-va si pe voi cu maturoiul facut de un tigan din Ramnicul Sarat. Pe voi nu va arunca in tomberon. Se preface ca nu existati. Eu insa nu pot sa nu ma gandesc la momentele in care oasele acelea erau acoperite de carne proaspata, de piele fina si mai ales de mangaierile mele infinite.

O sa vina Iarna. Oasele voastre se vor topi sub zapada proaspata. Nu vei mai fi Tu sau Ea, oasele tale sau oasele ei. Va fi doar o pasta omogena de oase topite si vise. Stiati ca intr-un BigMac se afla carne din pana la 50 de vaci? Cand te infrupti din unul nu ti se face dor de una dintre ele si nici nu te gandesti ca poate meritau mai mult de la viata. Te bucuri de gustul de pseudo vita si atat. Asta ar trebui sa fac si eu: sa ma bucur de trecut ca de o pasta omogena de vechi iubiri facuta pe gratar si servita intr-o chifla pufoasa, fara a ma gandi ca poate una dintre vaci trebuia sa mai mearga o data la bou.

In felul meu.

Filed under: Din viata,Personal — Gelu October 23, 2010 @ 15:05

E o poveste simpla. O poveste banala. Putine personaje. Ea, El, Altul, Alta si Eu. Adica Gelu. Nu are morala. Nu are cap. Nu are coada. Ea si El se iubeau. In felul lor. De cativa ani. Erau fericiti. In felul lor. El vroia sa se casatoreasca cu Ea. Eu am inceput sa o iubesc pe Ea. In felul meu. Ne-am iubit cateva luni.Pe malul marii. Pe masa  din bucatarie. In patul lor. Pe canapeaua lor. In felul nostru. Ea a incetat sa-l iubeasca. I-a povestit de mine. De felul nostru de a ne iubi. Ea si El s-au despartit. Eu m-am bucurat pentru Ea. Ne-am despartit si noi. In felul nostru. Ea s-a indragostit de Altul. In felul Ei. Se iubesc mult. S-au casatorit. Ea si Altul sunt fericiti. In felul lor. Eu sunt fericit pentru Ei. In felul meu.

M-am intalnit cu El aseara. Intr-un club. Era cu Alta. Am vrut sa-l evit. Am ciocnit cateva beri. Eu mi-as fi dat cu berea in cap. El mi-a spus ca nu am meritat-o pe Ea. Ca nu am respectat-o cum merita. Eu i-am zis ca imi pare rau. Ca am iubit-o. In felul meu. Si ca sunt fericit pentru Ea si Altul. Ca o face mai fericit decat as fi putut Eu sa o fac. Sau El. Nu a mai zis nimic. A inceput sa se sarute cu Alta. Am vrut sa intorc capul. Imi placea de Alta. Ii iubeam zambetul. In felul meu. Nu am nimic cu El. Nu le ofera destul. Doar liniste. Eram obligat sa-i spun. Alta nu a vrut sa asculte. A zis ca stie ce face. Nu am insistat. 10 beri. Multe tigari. Am mers sa dorm. M-am urcat in taxiu. M-am trezit dimineata. Alta imi zambea in pragul usii.

Platonic…

Filed under: Din viata,Obsesii — Gelu October 22, 2010 @ 14:27

Conceptul de “iubire platonica” s-a tot modificat pentru mine in decursul timpului. A trecut de la “iubire secreta” la “relatii” in care sexul se rezuma la niste felatii prin colturi intunecate de Politehnica sau pur si simplu o obsesie pentru un bibelou. Daca ma intrebati acum ce inteleg prin “iubire platonica” va spun sincer ca nu stiu. Acum putin timp credeam ca am gasit raspunsul…

Acum milioane de ani eram in micul meu colt de rai langa Irene. Am iubit-o mult. Iubesc in continuare ideea de Irene, tanjesc si acum la sentimentele acelea curate, la lipsa dorintelor sexuale, la faptul ca era suficient sa o tin de mana ca sa fiu fericit. Extrem de fericit. Am sarutat-o la cateva saptamani dupa ce am facut-o prima oara sa planga, am facut-o sa vibreze inainte sa indraznesc sa o iau de mana, m-a facut sa ma simt complet printr-o privire si un nas indreptat in sus. Ea a fost, si va ramane, prima mea dragoste impartasita si una din iubirile platonice care m-au facut sa fiu Gelu. M-am intalnit cu ea recent, dupa secole in care nu am mai stiut nimic de ea. Dealul inflorit a fost inlocuit cu o carciuma din Bucuresti. Discutiile despre umbre s-au transformat intr-un schimb monoton de amintiri si planuri de viitor dar eu tot nu puteam sa ma satur de privirea ei curata si de zambetul ei blond.   Am ajuns la mine, a adormit pe pieptul meu si desi eram mai intimi ca atunci cand eram una si aceiasi persoana nu puteam sa ma gandesc decat la faptul ca sunt fericit sa ma intalnesc cu momentul de Inceput. Am inceput sa cred din nou in iubiri platonice, sa insemne altceva…

Eram la inceputul facultatii cand am inceput sa ma uit ca un nebun dupa o tipa ciudata care parea ca traieste in lumea ei in nebunia din Regie. O vedeam mereu singura. Am observat-o prima oara la orele de sport in timp ce juca volei. Parea rusinata de faptul ca e fata si incerca sa ascunda asta prin haine largi, privirea ei parea ca trece prin tot si mai ales prin toti. As fi putut sa stau in fata ei si sa o privesc obsedant si nu m-ar fi observat. Timp de doi-trei ani am tot admirat-o si atat. Nu indrazneam sa risc sa o scot din lumea ei si sa o fac o mica parte din lumea mea (era de mult o mare parte din ea dar incercam sa-mi ascund asta, nu vroiam sa-mi recunosc o noua iubire platonica…). Intr-un final ne-am vazut pentru o secunda… a doua zi pentru doua secunde… dupa mai mult o luna am reusit sa vorbim timp de aproape un minut… era omul acela ciudat care ma facea sa ma simt special doar pentru ca o cunosteam.

A trecut mult timp de la prima privire. Am ajuns sa dansez langa ea intr-un club. Am ajuns sa ma bucur de bucuria ei cand asculta o trupa dubioasa, sa sar langa ea si sa fie mai umana ca niciodata. Nu mai era omuletul acela ciudat care bantuia singura prin ploaie prin fata caminului. Avea un nume, avea breton, avea formele unei femei, avea miscarile unui hipster, avea privirea unui om real… Stabilisem inainte sa ajungem in club ca o sa dorm la ea in seara aia, vroiam sa-mi fie clar ca pentru mine o “iubire platonica” e o tipa pe care nu vreau sa o pierd pentru un moment in care-mi mangai orgoliul. Inainte sa plecam mi-a zis ca nu mai pot veni la ea… ca a vazut cum o privesc… nu faceam decat sa ma bucur de ea fara sa vreau sa schimb ceva sau sa…

In seara aia “iubirea platonica” a fost o noapte petrecuta intre doua pustoaice pe care tocmai aflasem cum le cheama…

Tu decizi

Filed under: Din viata,Personal — Gelu October 21, 2010 @ 14:44

Da, sunt un mare porc. Am adesea probleme de constiinta in ceea ce priveste lucrurile pe care le fac si care ii afecteaza pe ceilalti. Da, sunt uneori un nemernic, dar nu te astepta sa decid pentru tine. Nu te astepta sa ma gandesc la faptul ca esti sub influenta alcoolului cand spui Da, sau ca tu visezi ca o sa reusesti sa ma schimbi si de aceea te expui.  La un moment dat Iona spunea: “Ar trebui să se pună un grătar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se mai bage nimeni în el cu cuţitul.” Da, ar trebui sa existe si nu intru nici o data, cel putin nu intentionat, cu un cutit la mine. Nu e vina mea daca m-ai lasat sa intru acolo si te-ai ranit in coatele mele ascutite.

Acum mii de ani eram dezbracat in bratele ei si ca un virgin convins ce eram am intrebat-o daca vrea sa continuam. Corpul ei, sarutarile, privirea, mangaierile toate spuneau ca da, vrea sa continuam, vrea sa-si piarda virginitatea cu mine in acel colt de rai pe o patura pusa pe iarba proaspat cosita. Un mic moment de ratiune a facut-o sa spuna: “Nu”. Desi in continuare toata fiinta ei isi dorea mai mult eu m-am oprit. A doua zi s-a uitat la mine si m-a intrebat: “De ce te-ai oprit? Nu stii ca tipele trebuie sa spuna Nu?”

Acum cateva secole dupa o sticla de Jack bauta cu o pustoaica m-am trezit in pat cu ea. Stateam dezbracat deasupra ei si inainte sa desfac prezervativul o intreb daca e virgina. Mi-a spus ca “Da, dar nu conteaza. Vreau sa o facem”. Mi-am dat seama ca singurul lucru care ne leaga e o sticla de whisky asa ca m-am pus langa ea si am luat-o in brate. Si atat. Nu vroiam ca a doua zi cand isi va da seama ca suntem niste straini sa regrete ca asta a fost “prima oara” pentru ea. Dupa cateva zile am aflat de la o foarte buna prietena a ei, si o buna amica de-a mea, ca ea chiar vroia “sa scape” si toata povestea cu mine a facut-o sa fie si mai complexata in privinta asta.

Pana acum am crezut ca e responsabilitatea mea sa nu te ranesc. Da, cred in continuare ca nu ar trebui sa fac nimic premeditat care sa te faca sa suferi (si atunci cand o fac ma simt ca cel mai mare nenorocit). Incercam sa nu fac nimic care ar fi fost posibil sa le faca sa sufere in viitor si asa ajungeam sa nu fac aproape nimic… Petreceam aproape tot timpul incercand sa nu fac ceva in loc sa mi-l petrec incercand sa le fac fericite, chiar daca fericite doar pentru un moment… Mi-am dat seama ca nu eu trebuie sa decid daca o sa sufere sau nu, e o decizie pe care fiecare trebuie sa o ia pentru el. Iti asumi riscul sa fii injughiat? Ok, o sa incerc sa nu fac asta dar daca se intampla e un risc pe care ti l-ai asumat.

A inceput de la o coada…

Filed under: Din viata,My Links,Personal — Gelu October 14, 2010 @ 13:47

A pornit de la o coada… Au trecut 5 ani de atunci, Insemnarile din Musuroi s-au transferat in niste Insemnari si atat. Nu foarte multe, doar 796 care au adunat doar 2162 de comentarii. Coada din carrefour a fost mai mult un pretext. Simteam nevoia sa scriu. In continuare ma trezesc adesea dorind sa scriu, chiar daca nu am ceva de transmis. Cam asa s-au nascut cam toate aberatiile. Mi-era dor de orele de romana. De temele pe care le asteptam sa ma scoata din starea de “cel mai bun fizician din Bucovina” (ca sa-l parafrazez pe parohul de la biserica la care mergeam). Inca povestesc cu mandrie de caracterizarea personajelor din Moara cu Noroc in care am luat Biblia si am copiat Geneza, asta reprezentand 75% din tema. Am avut noroc de un prof de romana care a reusit sa-mi cultive placerea de a abera, de a nu folosi carti de comentarii, de a nu cadea in capcana figurilor de stil gratuite. E usor de inteles supriza mea acum o luna cand mi-a dat like la un post. Am fost atat de mandru de mine…

Datorita blogului, intr-un mod mai direct sau mai indirect, am intalnit oameni foarte faini. Am inceput prietenii puternice, am convins multa lume sa ma suporte la o bere, am ajuns si mai departe cu unele… Cred ca cele mai multe polemici le-au ridicat sutele de metafore folosite in posturile mele, mai ales cele care nu pareau atat de “ireale”. Tin minte reactia surorii unei foste prietene care dupa ce a citit postul asta a luat-o de manuta ca sa aibe “the talk”. Intr-un final a convins-o ca era o metafora pentru… De asemenea din cand in cand “the big boss” mai ma opreste prin birou sa rada de un post sau altul

(Am inceput postul asta intr-un bar din centru si la masa de langa oamenii vorbesc despre bloguri. E prima oara cand asist la o astfel de discutie. De obicei asist la discutii de genul asta sau asta. O tipa de la masa alaturata: “Nici nu credeam ca gandeste atata” referindu-se la un tip pe care il cunoaste si a ajuns sa-i citeasca blogul. Sunt curios daca reactia asta au avut-o si oamenii cunoscuti in real life care ajung pe pagina asta )

In toti cei 5 ani cel mai frica mi-a fost sa nu ajunga pe blogul asta parintii tipelor cu care ies. Nu stiu de ce dar ma astept in continuare ca reactia lor sa fie: “Nu te mai vezi cu el!”. (Ca o mica paranteza: cum sa fii tata de fata si primul lucru care-l faci cand aflii de tipul cu care iese fica sa nu fie sa-l google-esti? ) Oricum in continuare ma mira faptul ca nu toate domnisoarele care ajung aici nu incearca sa fuga mai ales ca recitind posturile de acum cativa ani nici macar eu nu-mi dau seama care sunt reale 90% si care imaginare 90%. (exagerez putin, marea problema a mea e faptul ca nu reusesc sa-mi descifrez metaforele pe care le folosesc la o luna dupa ce le-am folosit). Eu unul nu as suporta langa mine tipe care sa foloseasca un limbaj de genul asta.

Apropo de injuraturi, simt nevoia, datorita insistele unui Barbos, sa decodific un post. Vroiam sa transmit faptul ca nu vreau sa ma uiti. Nu vreau sa ma uiti si stiu ca esti la fel ca mine, la fel ca el, la fel ca ea, si vei tine minte toti tipii/tipele cu care faci sex (explicatiile ar putea fi multiple dar sa notam cea mai importanta: sa stii pe cine sa anunti in caz ca aflii ca ai un BTS). E atat de simplu. Vreau sa stii peste 3 ani ca m-ai cunoscut, ca a existat un tip care isi aranja bretonul din minut in minut. Barbosule esti multumit de explicatie?

O parte din posturi, sper ca sub 30%, au fost scrise sub influenta alcoolului. Atunci sunt in stare sa fiu mai sincer si mai direct ca de obicei. Unele au ramas la statutul de draft, altele au fost sterse dupa publicare dar cele ramase sunt unele personale, directe, adresate unui singur cititor. Nu stiu de ce in anii astia am tot preferat sa diluez un mesaj atat de mult incat sa-l pot publica in loc sa folosesc o modalitate directa de adresare. Odata cu primul post au scazut mailurile adresate intr-un mod direct cuiva. Nu mai sunt in stare sa scriu cuiva direct. Ma astept sa inteleaga ca ultimul post ii este adresat si sa descifreze mesajul. Probabil ca adesea lucrul asta nu s-a intamplat. (reversul medaliei e atunci cand scriu ceva care nu este adresat nimanui dar multa lume se simte ). Acum beau bere si scriu.

Blogul asta m-a ajutat sa-mi creasca “orgoliul” prin comentarii de genul asta sau asta cand defapt nu sunt decat un tip cu o tastatura in fata si acces la net. Mi-ar fi placut ca cele cateva sute de pagini pierdute pe un domeniu banal sa se concretizeze in ceva mai palpabil, intr-o poveste cu cap si coada, intr-o serie de nuvele, intr-o biografie a unui ilustru necunoscut dar eu nu pot sa nu dau “Publish”…  I want it all, I want it now.

Cred ca m-am folosit de pagina asta pe care oamenii stau in medie 90 de secunde si ca sa ma cunosc mai bine. O data ce “faci publica” o anumita parte din tine ajungi sa sapi mai adanc. Si mai adanc. Fiecare dintre noi trebuie sa ajunga la ceva ce nu poate impartii cu altii. Mai ales nu pe ceva indexat de google. Asta incerc sa fac eu. Sa gasesc acel loc care nu trebuie indexat. Trisez putin si mare parte din informatia transmisa spre nimeni este codata intr-un fel sau altul dar ideea ramane: eu ma dezbrac ca sa gasesc acel loc care in care port centura de castitate.

Postul asta trebuia publicat acum 3 zile… Imi zic “La mai multe posturi” cu o mica intaziere, asta e… Intre timp s-a intamplat un lucru ciudat. Eram acum 2 seri in club si in timp ce-mi etalam dansul de gaina decapitata langa o domnisoara i-am zis ca ma cheama Gelu. Raspunsul m-a surprins: ‘Da, stiu. Iti citesc blogul”. Ce mica e lumea: sa dansez langa unul din cei 40 de oamenii care imi citesc aberatiile. Astept aniversarea de 10 ani, poate pe alt domeniu… gelu11.com.au :-)

Amintiri din viitor

Filed under: Aberatii — Gelu October 11, 2010 @ 14:21

Am facut-o si pe asta. Inainte sa fac 31 de ani chiar. Putin peste targetul de 30 dar ce mai conteaza acum. Mi-a mai ramas doar sa contruiesc o casa. Pe pamant. Ma asteptam sa fie mai stresant, sa fiu mai emotionat, sa simt ca fac “Pasul” dar nu a fost nimic special. Nu inteleg de ce nu am facut asta pana acum.A fost un fel de petrecere organizata in cinstea mea, si a ei in mica masura. Singura mare diferenta fata de o zi de nastere e ca nu am avut relatii sexuale, la un moment dat, decat cu vreo 20% din tipele prezente. Oricum daca excludem rudele mele si tipele pe care le-am vazut prima oara ajungem la un procentaj decent. Nu se compara cu zilele de nastere dar e ok oricum. Partea buna e ca la sfarsit lumea si-a platit consumatia. De apreciat.

Oare e ciudat ca dupa ce am zis “Da!” sa ma gandesc la altele? Eu zic ca e ceva firesc. Nu pot sa ma uit la o tipa in rochie si sa nu-mi aduc aminte de cum arata fara. Sau sa-mi imaginez cum ar arata fara. Ar fi ciudat sa nu fie asa. Suntem oameni insurati, nu gay. Unul din motivele pentru care am facut pasul asta e faptul ca am auzit, adica am vazut in Seinfeld, ca tipii insurati au mai mult succes la tipe. Se pare ca totusi nu se aplica si in prima noape. A fost ciudat sa dansez o noapte intreaga si sa nu se dea nici o tipa la mine. Poate faptul ca eram tot timpul langa mine cineva imbracat intr-o chestie alba voluminioasa nu a ajutat. Asta e. Mi-am mai adus aminte de liceu.

Undeva dupa primele cutii de Timisoreana m-am intristat. Nu era nici o tipa in toata sala cu care sa vreau sa-mi petrec batranetile. Apropo de Timisoreana, de ce oare unii sau uitat ciudat la mine cand dadeam noroc cu cutia de bere? Ok, stiu, esti om mare, ai o cupa de sampanie in mana, dar nu e nevoie sa jignesti o bere cu traditie. Chiar, de ce a trebuit sa stau la intrare pana a ajuns toata lumea? Oare n-as fi putut pacali pe cineva sa stea in locul meu? Eventual as fi putut plati pentru asta.

Un alt lucru familiar a fost faptul ca lumea a asteptat sa dansez eu pe ring ca sa danseze si ei. Bine, se uitau mai ciudat decat de obicei la dansul meu de gaina decapitata la inceput dar apoi a fost ok ca au inceput sa danseze si ei. Auzi la ei: 1, 2, 3… 1, 2, 3… 1, 2, 3… Miscarea din pleata ce are? Bine, vorba vine pleata, ca m-a pus mama sa ma tund. A zis ca ea nu vine daca imi intra parul in ochi si acum. Asta e, a trebuit sa fac miscari mai ample din cap.

Au fost unii care nu au invatat ca atunci cand incepi sa faci ceva, o faci pana la capat. Nu te razgandesti dupa 30 de minute. Daca tot au furat mireasa de ce nu au facut-o cum trebuie? De ce au trebuit sa o aduca? Gata, am mers la altar cu ea, nu-mi mai trebuie. Lipsa de profesionalism. Daca tot o iei, pastreaza-o! Partea amuzanta a fost ca mi-au si cerut sa fac ceva daca vreau sa mi-o aduca inapoi. Pana la urma am facut ce mi-au cerut ca mi-am dat seama ca portofelul meu era in geanta ei si aveam in el numarul unei pustoaice cunoscute cu doua seri inainte. A trebuit sa ii fac 11 declaratii de dragoste. Cred ca nici unul din “rapitori” nu a intrat pe blog pana atunci ca nu cred ca s-ar fi riscat sa-mi ceara asta de fata cu atat de multi oameni.

– Vei fi mereu speciala pentru ca ai fost prima care m-a lasat sa beau bere in timp ce-mi faciai felatie!

– Mi-am dat seama ca va fi ceva special intre noi de cand mi-ai zis cum te cheama: Argentina.

– Patul meu se simte singur fara tine. (Eu nu).

[…]

In timp ce ziceam prostiile de mai sus mi-a atras atentia o tipa pe care nu am mai vazut-o pana atunci. Se pare ca era o fosta colega de liceu de-a ei. Avea o rochie neagra, putin peste genunchi si un decolteu… cred ca m-am uitat intrigat la formele ei jumate din timpuul in care ii faceam declaratiile “de dragoste”. Nu avea sutien si pur si simplu nu intelegeam  legile fizicii dupa care se ghideaza sanii ei. Am incercat dupa sa intru in vorba cu ea dar era destul de reticenta, mai ales dupa ce am intrebat-o ce face dupa, daca nu vrea sa bem o bere. A ramas sa vorbim in alta zi… sunt curios daca mai ma tine minte…

Mi-am dat seama ca nu am sanse sa agat la nunta mea asa ca m-am dus la masa si am continuat sa beau.

Un an, o luna si o zi…

Filed under: Personal — Gelu October 10, 2010 @ 18:14

Azi e 10/10/10. Nimic special pentru mine. Peste cateva ore ma duc la nunta unei prietene. Pentru ea aceasta data e speciala si va ramane asa mereu.

Peste 1 an, 1 luna si 1 zi va fi 11/11/11. Asta ar trebui sa fie o data speciala pentru mine. Oare o sa mi-o aduc aminte ca ziua in care a fost de 3 ori 11? Si nu-o sa fie nici macar 11 a 3-a. Oare ar trebui ca-n februarie in jurul datei de 11 sa folosesc doar prezervative gaurite? Sa spun “Da” atunci?

Peste 1 an, 1 luna si 1 zi sa alerg dupa canguri in desert?

Un strop

Filed under: Intrebarea zilei — Gelu October 7, 2010 @ 00:58

Instalatia de apa de la bucatarie e putin stricata. Picura in continu o picatura de apa fierbinte. Adineauri am deschis la maxim robinetul de apa rece si mi-a fost frica sa pun mana sub jetul de apa ca sa nu ma frig. Sunt eu idiot?

Zambetul tau

Filed under: Aberatii — Gelu October 5, 2010 @ 19:17

E un mister total. Imi aduc aminte ca la un moment dat am vazut ceva rasarindu-ti pe chip. Eram convins ca e inceputul unui zambet. Se pare ca m-am trezit ca nu-mi aduc aminte sa te fi vazut zambind vreodata. Oare eu sunt de vina? Iti tot imprumut aparatul pentru ca apoi sa caut dovezi ale zambetului tau pierdute pe cardul de memorie. Pana acum fara noroc. Poate de data asta cand o sa-mi dai aparatul o sa gasesc dovezi ca esti umana.

Sunt inconjurat de oameni care asteapta. Asteapta o semnatura, un rezultat, asteapta sa intre, asteapta sa iese. Au deja in sange asta. Ar astepta si pentru nimic fara sa se planga. Eu de ce nu pot astepta? Nu ar fi mai simplu sa astept sa-ti apara zambetul, privirea sa nu-ti mai fie asa de rece, sa nu inghete florile in mana cand le primesti? Dar eu nu pot sa astept…

Daca intr-o zi as deschide aparatul si m-ar intampina zambetul tau probabil as fugi. As lasa totul si as incepe sa fug undeva… oriunde… intr-un loc in care tu esti in continuare de piatra, unde universul sta in calea fericirii mele.

Altfel de poze de Acasa

Filed under: The picture of the day — Gelu October 4, 2010 @ 23:24

Am tot facut poze acasa. De fiecare data cu un ochi foarte subiectiv. Aici gasiti niste poze facute prin obiectivul unui turist.

Concerte 2010

Filed under: My Links,Personal — Gelu October 3, 2010 @ 19:35

Anul asta a fost unul plin de concerte. Sa incercam un mic top al concertelor la care am fost, dintr-o perspectiva total subiectiva.

0. Mai mult decat un concert, o experienta incredibila:  “Le Concert”. Finalul a fost grandios. A fost prima oara dupa muuuult timp cand am plans la un film. Muzica lui Tchaikovcky de-a dreptul incredibila.

1. Ozzy. Ozzy was fuckiiiing great. Acum 3 ani scriam de melodiile care mi-au marcat viata intr-un mod sau in altul. Printre ele se afla si  “Ozzy Osbourne – I Don’t Want To Change The World”.  Imaginati-va in ce stare am fost aseara in timpul melodiei… toate frustrarile si toti nervii adunati in ultmii ani refuland inconjurat de 30.000 de oameni. Ozzy a fost genial. Asa trebuie sa fie un concert. Organizarea mai mult decat decenta, prezenta lui scenica incredibila, mai ales daca te gandesti si la cei 62 de anisori ai lui, spectatorii foarte faini…

2. Vama. Club A. Pentru ca inca sunt tanar. Pentru ca mi-e dor de Vama inca de pe autostrada. Pentru ca iubesc sa tip la toate melodiile. Pentru ca imi place sa sar. Pentru ca nimic nu se compara cu zeci de pustoaice inebunite in jurul tau.

3. Travka. Ii ascult de mult dar anul asta am fost la primele concerte ale lor. Vreo 3 la numar. Incredible.

4. Emeric Imre. Nebun de alb. 15 oameni. Intimitate maxima. Voce incredibila. Chitara grozava.

5. Eugen Avram. La Matasari 17. Datorita locului si oamenilor cu care am mers. Si nimic nu se compara cu niste Folk de calitate cantat pe hol cand tu stai in bucatarie pe jos.

6. Les Elephants Bizarres. Cred ca am fost la 4-5 concerte de-ale lor anul asta. Nimic nu se compara cu o bere bauta dupa concert cu un tip din formatie. (adica Nae :P)

7. AC/DC. Magnific. 60.000 de oameni. Show total… dar… Ma bucur ca am fost in Piata Constitutiei, concert incredibil.

8. VUNK in Club A. Prima oara cand i-am vazut in concert. Din nou… cat de tare e sa sari…

9. IRIS. Classic Romanian Rock Concert.

10. GNS. Cele trei melodii care le stiam au facut diferenta.

11. Directia 5. Pentru ca nu a trecut chiar atat de mult timp din liceu…

12. The Cranberries. Nu aveam prea multe asteptari de la concertul asta dar… a fost dezamagitor.

13. The Amsterdams. Poate ca mi-ar fi placut mai mult daca i-as fi ascultat mai mult inainte.

14. Persona. Pacat ca nu au resit sa ma faca sa ma ridic de pe scaun la MTR.

Am mai fost la multe concerte de care am uitat… dar… oricat de multe ar fi fost… cel mai prost ar ramane…

xx. Florin Chilian. Fara voce. Extrem de arogant. Tinand mai mult discursuri politice decat sa cante. Chitara care scartaia. Multe sunt de spus dar eu nu o sa-mi mai recuperez cele 15 minute pierdute.